Unele căutări pe Internet pot aduce multe pagube calculatorului şi nu numai. Astfel, o căutare precum "music lyrics" (versuri) sau lucruri "free" (gratis), este o acţiune foarte riscantă. De asemenea, "free music downloads" aduce 20 procente din utilizatorii de net în contact cu software dăunător, cunoscut şi ca "malware".
Căutările ce conţin cuvintele "free," "music" şi "download" prezintă un risc cresc de asemenea programe dăunătoare.
Un raport al companiei de soft antivirus McAfee, citat de antena3.ro, a identificat cele mai periculoase cuvinte de căutat pe internet ce i-ar plasa pe utilizatori în calea malware.
Studiul a examinat 2600 de cuvinte populare şi cinci mari motoare de căutare Google, Yahoo, Live, AOL şi Ask -- şi a analizat 413.000 pagini web.
"În ultimul an am asistat la o modificare în ceea ce numim malware," declara David DeWalt, preşedinte al McAfee. "S-a trecut de la un hacker în subsol la infracţiuni cibernetice organizate, efectiv terorism şi alte forme de atacuri geopolitice organizate" .
Categoriile cele mai riscante de căutat sunt: screensaver, free games, work from home, Olympics, videos, celebrities, music şi news.
Iar termenii cei mai riscanţi, lyrics, myspace, free music downloads, phelps, game cheats, puzzle, free ringtones şi solitaire.
Studiul arată şi cum criminalii cibernetici sunt din ce în ce mai sofisticaţi.
"Putem avea probleme mari cu un hacker în subsol- am văzut asta recent cu 'Twitter worm,' un adolescent de 17 ani a penetrat, din subsolul său, zeci de milioane de computere, sau putem avea atacuri organizate",
De altfel se apreciază că programele antivirus sunt în urma dezvoltării criminalităţii online. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro