x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Ultimul supercomputer

Ultimul supercomputer

31 Mar 2005   •   00:00

Universitatea din Tennessee a inceput instalarea celui mai rapid computer folosit pana acum pentru procesarea unor informatii publice. A fost botezat Jaguarul si are o capacitate de calcul mai mare decat 5.000 de PC-uri obisnuite la un loc.

  • de CRISTIAN IONITA
  • COMPARATIE. Supercomputerul XT3 are o putere de calcul echivalenta cu 5.000 de computere obisnuite
    Pentru inceput, Jaguarul (XT3 in termeni tehnici) va putea face 10 trilioane de calcule pe secunda (10 teraflopi). In prezent sunt in functiune computere mai puternice de atat, dar sunt folosite pentru procesarea unor date stiintifice secrete, in laboratoare care fac cercetari in domenii precum fusiunea nucleara.

    Asta face deocamdata din XT3 cel mai rapid computer folosit in interesul lumii stiintifice.

    FAZE. E doar inceputul. Pana la sfarsitul acestui an, proprietarii sai vor sa-i creasca de zece ori puterea de procesare pana la 100 de trilioane de calcule pe secunda. Aceasta l-ar aduce pe locul doi in topul celor mai rapide computere din lume. In urmatoarele saptamani vor fi puse in functiune 20 de module ale supercomputerului. Cresterea puterii de calcul va fi realizata prin adaugarea a inca 80 de module. Operatiunea va avea ca rezultat atingerea unei performante de 100 de teraflopi. Cel putin la modul teoretic.

    UTILIZARE. Prin comparatie, computerul IBM Blue Gene/L aflat in posesia agentiei americane pentru securitate nucleara, a atins saptamana trecuta viteza de 135,3 teraflopi, devenind cea mai rapida masina de calcul din lume. Acesta este folosit pe post de simulator la cercetari in domeniul armelor nucleare. Puterea sa de calcul ii scuteste pe americani de experimentele nucleare atat de controversate.

    Jaguarul va fi folosit la cerecetari mai pasnice, in domenii precum nanotehnologia, biologia si studiul materialelor.

    DISTRIBUTIE
    Potrivit topului oficial al celor mai rapide 500 de computere, cele mai multe astfel de masinarii se afla in SUA - 267.
    China a ajuns sa detina 17 asemenea "masinarii". In topul producatorilor, IBM detine locul intai, cu 215 produse, fiind urmat de HP, cu 173 de sisteme.
    Cel mai ieftin supercomputer Blue Gene (produs de IBM) se vinde la un pret de 1,5 milioane de dolari. Produsul este vandut in configuratii care variaza de la 1 la 64 de module. Fiecare modul contine 1.024 de procesoare. O configuratie de 16 module este capabila sa atinga o performanta de 70,7 trilioane de calcule pe secunda.
    ×
    Subiecte în articol: IT