Filiala germană a grupului de telefonie britanic Vodafone intenţionează să suprime 500 de posturi în cadrul unui program de restructurare, relatează cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Această restructurare este motivată de concurenţa dificilă de pe piaţa locală. În plus, compania intenţionează să mute o parte din activităţi în România sau India, precum şi o reducere a salariilor de bază, potrivit sursei citate, preluată de AFP.
La Vodafone Germania lucrează 12.000 de salariaţi, potrivit site-ului Internet al companiei.
“Sunt conştient că, odată cu acest plan de ansamblu, plasez compania în faţa unor noi mari provocări”, a afirmat şeful Vodafone Germania, Jens Schulte-Bockum, într-o scrisoare pe care o prezintă Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Piaţa germană, foarte matură, numără patru operatori de telefonie mobilă (filiala Deutsche Telekom T-Mobile, filiala Telefonica O2, filiala olandezilor de la KPN E-Plus şi Vodafone), iar concurenţa este acerbă. Vodafone este a doua companie ca importanţă după T-Mobile.
Săptămâna trecută, cotidianul britanic Financial Times a anunţat că Telefonica şi KPN se gândesc din nou să unească O2 şi E-Plus, după o încercare nereuşită anul trecut, aminteşte France Presse.