x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Vodafone: venituri în scădere, creştere pe clienţi şi date mobile

Vodafone: venituri în scădere, creştere pe clienţi şi date mobile

de Alexandru Radescu    |    13 Noi 2012   •   16:24
Vodafone: venituri în scădere, creştere pe clienţi şi date mobile

Veniturile totale Vodafone România au fost de 387,6 milioane de euro, în primele 6 luni ale anului fiscal, încheiate la 30 septembrie, cu 5,2% mai mici decât în perioada similară a anului trecut, a anunţat azi operatorul.

ARPU mobil (Venitul mediu pe utilizator) a atins 7,4 euro, în creştere cu 6,2% iar veniturile din date mobile au crescut cu 28,4% in trimestrul incheiat in 30 septembrie, faţă de perioada similara a anului trecut.
“Suntem optimişti că anul viitor va aduce o creştere şi mai accelerată a serviciilor de Internet mobil  şi sperăm că mediul de business va încuraja investiţiile noastre în dezvoltarea reţelei LTE si furnizarea serviciilor 4G in Romania”, a declarat Inaki Berroeta, Preşedinte si CEO Vodafone România.

Numarul de clienţi ai Vodafone România a crescut cu 75.809 în ultimul trimestru, ajungând la 7.874.220 de clienti, la data de 30 septembrie.

×
Subiecte în articol: vodafone clienti crestere