Steve Ballmer, preşedintele Microsoft, a prezentat azi, la congresul telecom de la Barcelona, noua versiune a sistemului de operare pentru telefoane mobile: Windows Phone 7 Series.
Oficialul Microsoft a promis un sistem nou de design, care să acopere fiecare aspect al terminalului, începând cu redesenarea telefonului şi continuând cu integrarea funcţiilor şi a hardware-ului.Pe ecranul de Start, pictogramele ‘live tiles' actualizate dinamic vor afişa utilizatorilor conţinut în timp real, renunţându-se la tiparul de pictograme statice care servesc doar ca punct intermediar către o aplicaţie. Creând un "tile" pentru un prieten, utilizatorul are o privire de ansamblu şi în timp real asupra activităţii prietenului său, afişând ultimele poze şi postări.
Fiecare terminal 7 Series va avea un buton hardware dedicat Bing (motorul de căutare Microsoft).
Un alt punct important îl reprezintă "Windows Phone Hubs". Hub-urile reunesc conţinut corelat de pe web, aplicaţii şi servicii într-o singură pagină, pentru a simplifica sarcinile obişnuite. Windows Phone 7 Series include şase hub-uri construite pe teme specifice, reflectând activităţile care conteaza cel mai mult pentru utilizatori:
-people (update-uri pe Facebook sau Windows Live)
-pictures (facilitează publicarea de poze şi clipuri video pe reţelele sociale)
-games : prima experienţă oficială Xbox LIVE pe un telefon mobil (din păcate serviciul Xbox Live de la console nu este disponibil pentru clienţii din România)
-music-video (preia experienţa mp3 player-ului Zune, precum şi a serviciilor online dedicate)
-marketplace;
-office.
Primele telefoane din gama Windows Phone 7 Series vor fi disponibile până în perioada sărbătorilor. Taiwanezii de la HTC au anunţat deja că vor aduce la raft, anul acesta, primele modele cu acest sistem de operare.