La mulţi ani, Jurnalul Naţonal!

Am venit la Jurnalul Naţional, în mai 2002, de la Adevărul. Scriam atunci la Adevărul Economic şi am considerat că era o oportunitate profesională să mă mut de la un săptămânal la un cotidian. Mă gândeam că va fi alt ritm, că voi putea aborda subiecte mai fierbinţi, că voi avea parte de experienţe mai interesante. Însă aşteptările şi calculele mele au fost cu mult întrecute de ceea ce a urmat! Nu aveam de unde să ştiu la data când am luat decizia să mă transfer la Jurnalul Naţional că voi lua parte la cel mai important proiect editorial care a existat în presa scrisă din România, că voi lucra în cea mai minunată echipă de jurnalişti. De fapt, că voi fi parte din povestea de succes numită Jurnalul Naţional!
Era anul 2003 când Marius Tucă a preluat frâiele ziarului şi a anunţat că vrea să facem din Jurnalul Naţional ziarul numărul unu din România. Ca tiraj, ca influenţă, ca mişcare civică, ca implicare în ajutorarea oamenilor! Mărturisesc că la început nu am crezut că vom reuşi, mai ales că tirajele ziarelor quality începuseră să intre la apă. Şi totuşi, miracolul s-a produs! În mai puţin de un an ziarul şi-a înzecit vânzările şi a ajuns la un tiraj mediu pe ediţie de 275.649 de exemplare în martie 2005, conform  Biroului Român de Audit al Tirajelor. Practic, Jurnalul vindea acum cât Adevărul şi Evenimentul Zilei, luate la un loc. Nu numai că Jurnalul Naţional a ajuns numărul unu, dar şi a câştigat şi primul loc în inimile românilor. Mai mult, a şi rămas numărul unu în condiţiile în care Adevărul a fost cumpărat de Dinu Patriciu care a pompat bani cu nemiluita în trustul său.
Cum a fost posibil acest miracol, unic şi de neegalat în presa scrisă din România? Nici astăzi nu-mi este foarte clar. Sigur, Jurnalul a inovat, a introdus în presă ediţiile de colecţie, a făcut caravane în care a străbătut ţara în lung şi în lat, a descoperit locuri, oameni şi fapte care aşteptau să fie scoase la lumină. Jurnalul a reinventat reportajul într-o vreme în care acesta era dispărut din paginile cotidienelor. Jurnalul a avut săptămânal suplimente de sănătate, de casă şi grădină, de bucătărie, de ştiinţă şi tehnică, ghid TV şi multe alte proiecte majore. Jurnalul a fost singurul ziar din România care a avut timp de un an un supliment, Scânteia, dedicat evenimentelor din decembrie 1989. Un ziar în care martorii evenimentelor şi mai-marii vremurilor de atunci care mai erau în viaţă au povestit cum era viaţa în 9 şi ce s-a întâmplat în Decembrie! Şi totuşi, cred că toate astea nu au fost de ajuns ca Jurnalul să crească precum Făt Frumos într-un an cât alţii în zece. Au fost şi echipa, spiritul din redacţie, viaţa, forfota, poate şi un pic de nebunie! Nebunia de a visa, de a crede că este posibil să fii cel mai bun! Nebunia de a pune suflet în fiecare articol pe care-l scrii, nebunia de a te apuca miezul nopţii în redacţie, nebunia de a petrece mai mult timp cu colegii în redacţie decât acasă cu familia. Încet, încet Jurnalul a devenit parte din mine. De multe ori mă prezint automat, sunt Daniela Ivan de la Jurnalul Naţional. O spun  natural ca şi cum aş spune numai sunt Daniela Ivan. Nici nu ştiu când au trecut 11 ani, dar ştiu că au fost ani frumoşi! Şi chiar dacă acum s-au adunat nori negrii deasupra presei scrise, ştiu că Jurnalul va rămâne cel mai bun ziar din România şi că va mai avea multe de oferit cititorilor săi. Doar este încă foarte tânăr, abia a împlinit 20 de ani. La mulţi ani Jurnalul Naţional!
Daniela Ivan,
redactor