Restructurarea fabricilor producea şomeri pe bandă rulantă în primii ani după revoluţie, iar pensionarea era văzută pe atunci ca o formă de detensionare a presiunilor sociale. În acest context, vârsta de pensionare a fost redusă astfel încât femeile se puteau retrage din activitate la 53 de ani, iar bărbaţii la 58, dacă aveau 25, respectiv 30 de ani vechime în muncă, potrivit Decretul- lege nr. 60, dat în martie 1990.
În 1989, România avea 2,57 milioane de pensionari la care se adăuga un milioan de pensionari agricultori, iar raportul pensionarilor în numărul populaţiei era de 15,4%. În numai, trei ani, numărul pensionarilor a crescut până la 4,476 milioane, din care 1,3 milioane erau agricultori şi astfel ponderea celor ieşiţi la pensie în numărul populaţiei a urcat rapid la 22%. Ideologia acelor vremuri era că e mai bine să trimiţi oamenii la pensie decât în şomaj ca să eviţi revoltele populare mai ales că atunci fondul de pensii avea un excedent de 500 de milioane de USD, excedent care a fost folosit şi pentru acoperirea unor găuri bugetare.
Acum plătim nota de plată pentru nesăbuinţa de atunci. România are cu 750.000 mai mulţi pensionari decât în 1993 şi dublu faţă de 1989, iar fondul de pensii are un deficit de 3 miliarde de euro.
Soluţia găsită de guvernele de atunci nu era o fericire nici pentru noii pensionari. Datele statistice arartă că puterea de cumpărare a pensiilor în anul 1993 era de numai 56,3 la sută comparativ cu anul 1989. Acum este de trei ori mai mare, respectiv 155,4%. (Daniela Ivan)
Valoarea pensiei ajunsese în 1993 la jumătate faţă de 1989
Criteriul 1993 2018
Număr de pensionari 4,476 milioane 5,228 milioane
Valoarea pensiei reale (% din valoarea din 1990) 56,3 155,4
Sursa: Institutul Naţional de Statistică