Acum 25 de ani, şomajul din România era de trei ori mai mare decât în prezent. Asta în condiţiile în care şi populaţia ţării era mult mai numeroasă: 23 de milioane trăiam atunci în România, faţă de 19 milioane câţi mai suntem acum.
Începutul anilor 90’ au fost negri pentru economie. Trecerea de la comunism la capitalism s-a concretizat, practic, prin distrugerea industriilor tradiţionale, închiderea fabricilor şi, implicit, o creştere dramatică a şomajului. Dacă până în 1990 orice român avea un loc de muncă asigurat de stat, convulsiile naşterii economiei de piaţă au lăsat sute de mii de români pe drumuri. Aşa se face că, în 1993, aveam circa 1,2 milioane de şomeri înregistraţi, ceea ce însemna o rată a şomajului uriaşă, de aproape 10,5%. În 2018, doar 330.000 de români sunt fără loc de muncă, ţara noastră înregistrând o rată a şomajului excelentă, de sub 4%, adică jumătate din media Uniunii Europene. Da fapt, situaţia după 25 de ani este total inversă: acum nu se mai găsesc muncitori, aproape de niciun fel. Cu excepţia polilor istorici de sărăcie, precum Teleorman, Vaslui, Mehedinţi sau Olt, acolo unde şomajul continuă să fie de 10%, restul României se confruntă cu cea mai acută criză de personal din ultimul sfert de secol. Din ce în ce mai mulţi antreprenori, de la construcţii de drumuri sau rezidenţiali, până la industria navală şi IT sunt nevoiţi să aducă muncitori din Asia, pentru că piaţa românească a muncii este complet epuizată.
De la criză de job-uri, la lipsă de oameni
Criteriu 1993 2018
Număr şomeri 1.164.705 332.730
Rata şomaj 10,4% 3,81%
Explicaţie foto
România are în prezent una din cele mai mici rate a şomajului din Uniunea Europeană