Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Marţi, 10 decembrie, apare împreună cu Jurnalul Naţional cel de-al treilea volum al colecţiei “Mari pianişti”, Friedrich Gulda.
Născut la Viena în 1930, Friedrich Gulda a început lecţiile de pian la vârsta de şapte ani. La 12 ani s-a înscris la Academia de muzică din Viena si patru ani mai târziu a primit premiul întâi la Festivalul internaţional de muzică de la Geneva. În 1948 Gulda făcea turnee în Europa şi America de Sud câştigând recunoaşterea internaţională pentru modul său de a-i interpreta pe Bach, Mozart şi Beethoven, iar anul următor îşi face cu succes debutul la Carnegie Hall. Cam în aceeaşi perioadă a început să înregistreze pentru Decca. Gulda a fost deseori asemănat cu Jörg Demus şi Paul Badura-Skoda, toţi tineri pianişti din inima tradiţiei muzicale a oraşului Viena.
Apropierea sa de jazz a început în 1951, după ce îl întâlneşte pe trompetistul Dizzy Gillespie urmărind un spectacol al Simfoniei din Chicago. Cinci ani mai târziu, Gulda dă primul său spectacol de jazz american la clubul Birdland din New York, urmat de încă un spectacol la Festivalul de Jazz din Newport. După aceasta Gulda a înfiinţat Orchestra de Jazz, un combo de jazz şi o trupă mare care interpretează atât piese de jazz, dar şi clasice. În 1966, la zece ani de la apariţia sa de la Birdland, Gulda a organizat un concurs de jazz în oraşul său natal. În 1970 a primit inelul onorific al lui Beethoven din partea Academiei din Viena, pe care mai târziu îl va returna ca protest împotriva sistemului educaţional restrictiv.
De-a lungul timpului el şi-a dezvoltat cele două laturi ale carierei sale şi chiar a şi combinat elemente de muzică clasică cu jazz în acelaşi concert, aceasta dezvoltând percepţia că Gulda este un excentric. Şi-a câştigat astfel porecla îndoielnică: “pianistul terorist”. Această reputaţie s-a amplificat după ce pianistul a anulat spectacole importante de mai multe ori. Un astfel de incident s-a petrecut în 1988, când organizatorii Festivalului de muzică de la Salzburg nu au fost de acord cu includerea muzicianului de jazz, Joe Zawinul în program. Gulda şi Zawinul vor colabora adesea pe parcursul anilor '80 şi '90.
După ce şi-a înscenat moartea în 1999 şi a dato petrecere în cinstea învierii sale, Gulda încetează din viaţă, în urma unui atac de cord, la Viena.Deşi a continuat să interpreteze muzică clasică toată viaţa, majoritatea înregistrărilor cu piese clasice datează din perioada 1950-1970. El a fost onorat prin includerea în seria Mari pianişti ai secolului XX realizată de EMI.
Colecţia “Mari pianişti”, cuprinde 18 CD-uri cu interpretări de excepţie ale unor nume marcante ale muzicii clasice: Serghei Rahmaninov, Benedetti Michelangeli, Friedrich Gulda, Maurizio Pollini, Glen Gould, Arthur Rubinstein, Daniel Barenboim, Sviatoslav Richter, Wilhalm Backhaus, Edwin Fischer, Maurizio Pollini, Vladimir Horowitz, Claudio Arrau, Emil Gilels, Martha Argerich, Vladimir Ashkenazy, Rudolf Serkin, Alfred Cortot.
Apropierea sa de jazz a început în 1951, după ce îl întâlneşte pe trompetistul Dizzy Gillespie urmărind un spectacol al Simfoniei din Chicago. Cinci ani mai târziu, Gulda dă primul său spectacol de jazz american la clubul Birdland din New York, urmat de încă un spectacol la Festivalul de Jazz din Newport. După aceasta Gulda a înfiinţat Orchestra de Jazz, un combo de jazz şi o trupă mare care interpretează atât piese de jazz, dar şi clasice. În 1966, la zece ani de la apariţia sa de la Birdland, Gulda a organizat un concurs de jazz în oraşul său natal. În 1970 a primit inelul onorific al lui Beethoven din partea Academiei din Viena, pe care mai târziu îl va returna ca protest împotriva sistemului educaţional restrictiv.
De-a lungul timpului el şi-a dezvoltat cele două laturi ale carierei sale şi chiar a şi combinat elemente de muzică clasică cu jazz în acelaşi concert, aceasta dezvoltând percepţia că Gulda este un excentric. Şi-a câştigat astfel porecla îndoielnică: “pianistul terorist”. Această reputaţie s-a amplificat după ce pianistul a anulat spectacole importante de mai multe ori. Un astfel de incident s-a petrecut în 1988, când organizatorii Festivalului de muzică de la Salzburg nu au fost de acord cu includerea muzicianului de jazz, Joe Zawinul în program. Gulda şi Zawinul vor colabora adesea pe parcursul anilor '80 şi '90.
După ce şi-a înscenat moartea în 1999 şi a dato petrecere în cinstea învierii sale, Gulda încetează din viaţă, în urma unui atac de cord, la Viena.Deşi a continuat să interpreteze muzică clasică toată viaţa, majoritatea înregistrărilor cu piese clasice datează din perioada 1950-1970. El a fost onorat prin includerea în seria Mari pianişti ai secolului XX realizată de EMI.
Colecţia “Mari pianişti”, cuprinde 18 CD-uri cu interpretări de excepţie ale unor nume marcante ale muzicii clasice: Serghei Rahmaninov, Benedetti Michelangeli, Friedrich Gulda, Maurizio Pollini, Glen Gould, Arthur Rubinstein, Daniel Barenboim, Sviatoslav Richter, Wilhalm Backhaus, Edwin Fischer, Maurizio Pollini, Vladimir Horowitz, Claudio Arrau, Emil Gilels, Martha Argerich, Vladimir Ashkenazy, Rudolf Serkin, Alfred Cortot.
Pentru cei ce doresc să colecţioneze aceste minunate discuri, pe parcursul proiectului le vor fi oferite gratuit trei cutii cu un design special (împreună cu primul, al şaptelea şi al treisprezecelea volum), în fiecare putând fi păstrate câte şase CD-uri.
