Bioterapia

Bioterapia nu este o descoperire a vremurilor noastre. Ea era practicată de vraci din timpuri străvechi. În acele perioade existau în comunităţile tribale persoane iniţiate, care tămăduiau pe cei cu afecţiuni din jurul lor.

Bioterapia nu este o descoperire a vremurilor noastre. Ea era practicată de vraci din timpuri străvechi. În acele perioade existau în comunităţile tribale persoane iniţiate, care tămăduiau pe cei cu afecţiuni din jurul lor. Ei practicau nişte ritualuri în timp ce îi tratau pe cei aflaţi în suferinţă şi cu anumite ierburi. Ritualurile erau de fapt nişte tratamente pentru corpul energetic şi cel spiritual, iar din tratamentele cu ierburi a luat fiinţă medicina alopată pentru tratarea corpului fizic.

Soţia

Punctez în continuare efectul bioterapiilor prin două cazuri cu afecţiuni diferite, dar care au ceva în comun – sunt soţ şi soţie.

Într-o zi a venit la mine un domn care, cu ochii plini de lacrimi, mi-a spus că soţia dumnealui a fost internată cu o afecţiune hepatică gravă. Investigaţiile medicale aveau să-i stabilească în scurt timp şi diagnosticul: cancer hepatic. A cerut acordul medicului, care se ocupa de cazul soţiei, ca în paralel cu tratamentul  alopat să-i fac şi eu tratament biotera­peutic. Primind un răspuns favorabil, m-am deplasat zilnic la spital pentru şedinţele de bioterapie. Ajungeam la spital, de obicei, pe la miezul nopţii. Tratamentul mergea bine, durerile abdominale se diminuaseră. Însă, psihic, doamna  suferea foarte mult. Internată la terapie intensivă, într-un salon cu mai multe cazuri grave, era şi mai tulburată văzând atâta durere în jurul ei.

Citește pe Antena3.ro

Blocaj la negocierile pentru Guvern. Surse: Nu s-au înțeles pe împărțirea ministerelor

În timpul uneia dintre şedinţele de tratament, tot la miezul nopţii, o bătrână ce se afla în patul alăturat doamnei pe care o tratam a intrat în stare de comă. Am fost rugaţi, soţul doamnei şi eu, de echipa medicală sosită imediat să aşteptăm pe hol. Cu tot efortul medicilor, bătrâna nu a mai putut fi salvată. Corpul neînsufleţit a fost acoperit cu un cearceaf alb şi i s-a aprins o lumânare la căpătâi. După plecarea medicilor am

continuat tratamentul început cu un sfert de oră înainte. Mă aflam în picioare, lângă patul doamnei, cu mâinile deasupra zonei ficatului, iar soţul stătea cu faţa către mine şi cu spatele la patul bătrânei decedate. În salon era o lumină palidă împrăştiată de becul unei veioze. În acel moment m-am concentrat să intru în legătură cu spiritul bătrânei, din acea zonă a vibraţiilor spirituale în care trecuse, pentru a mă ajuta la însănătoşirea doamnei. După aproximativ trei minute, deasupra mâinilor mele a apărut o entitate alb-lăptoasă de consistenţa unui nor, în formă de elipsă, ce avea dimensiunea în jur de 40 de centimetri. Privită de deasupra nu era o structură omogenă, ci parcă în interior se contura forma literei “S” întoarsă, semănând mai degrabă cu un semn de întrebare. Soţul doamnei m-a întrebat speriat: “Ce-i asta?”. Privind în jur la cei care vegheau la capul altor suferinzi, nu am vrut să creez panică şi am răspuns: “Este fumul de la lumânarea bătrânei decedate!”. Parcă nemulţumit de răspuns, soţul doamnei se uita contrariat când la lumânare, când la entitatea de deasupra mâinilor mele. După aproximativ 20 de secunde, norul s-a deplasat orizontal, de deasupra mâinilor mele către picioarele persoanei pe care o tratam, s-a oprit şi, după câteva secunde, a dispărut. Abia după plecarea de la spital i-am explicat domnului de fapt ce se întâmplase cu adevărat şi de fapt ce era norul acela superb.

Soţul

După câţiva ani, şi soţul doamnei a necesitat internare în spital din cauza unei afecţiuni cardiovasculare grave. La ieşirea din spital a venit la mine pentru tratament bioterapeutic. Respira greoi şi obosea foarte repede. Medicii îi recomandaseră angioplastie (introducerea unui cateter cu balon într-un vas de sânge din vecinătatea zonei inghinale şi avansarea acestuia până la locul în care artera este îngustată sau blocată, cu sco­pul de a dilata vasul de sânge). După tratamentele pe care i le-am făcut s-a simţit bine şi a renunţat la intervenţie. După o jumătate de an s-a prezentat la un nou control medical. Atunci s-a constatat că vasele de sânge nu mai erau îngustate. Bucuros că a scăpat de stările de oboseală, fiind o persoană foarte activă, şi-a reluat şi activităţile, care impuneau efectuarea unui efort fizic mărit. După ce a cărat, la vârsta domniei sale de 60 de ani, un sac cu cartofi până la etajul patru, a revenit la mine, povestindu-mi prostia făcută. Starea de oboseală şi respiraţia greoaie reapăruseră. După câteva şedinţe de bioterapie, starea lui se stabilizase. În ajunul Sărbătorilor de iarnă, pe un frig cumplit, a rămas în pană cu autotu­rismul câteva ore în afara Bucureştiului. De această dată, starea de sănătate s-a înrăutăţit mai mult decât oricând. A mai urmat încă o serie de şedinţe de bioterapie care l-au adus din nou pe linia de plutire cu sănătatea.

Multe dintre persoanele tratate de afecţiuni grave, în momentul însănătoşirii, nu realizează că, trecând prin aceleaşi condiţii prin care au trecut când s-au îmbolnăvit, se pot îmbolnăvi din nou, organul respectiv rămânând cu o sensibilitate întreaga viaţă, căci şi sacul se rupe tot de unde a mai fost peticit.

TĂMĂDUIRE. Bioterapia, teoretic, o poate practica orice om, pentru că darul tămăduirii se află în fiecare dintre noi. Oricine poate să tămăduiască sau poate să se tămăduiască. Sunt şi obiceiuri păstrate până astăzi, care îşi au originea în acest tip de tratamente. Când se manifestă o durere în corp, instinctiv punem palma pe acel loc dureros, generând, de fapt, energie zonei afectate. Mama îşi strânge copilul în braţe când îl doare ceva, mângâindu-i zona dureroasă.

EVOLUŢIE. Astăzi, multe dintre substanţele active din plante, care tămăduiesc, sunt înlocuite cu produse sintetice de către industria farmaceutică. Deci medi­cina modernă alopată este copilul medicinei stră­vechi. Fiecare cultură a explorat şi a folosit biote­rapia în cadrul cunoştinţelor şi tradiţiilor sale. În cartea “Şti­in­ţa viitorului”, John White prezintă o listă ce cuprinde 97 de culturi diferite, care descriu tămăduirea şi câmpurile energetice. În China şi în India, medicina energetică are peste 5.000 de ani vechime.