Conceptofonia voci "extra"

Am constatat că prin fenomenul de inedie se poate trăi cu energia luată direct din natură fără a mai avea nevoie de hrană. Am constatat că se poate obţine o fotografie fără nici un tip de aparat, ci doar cu puterea gândului.

Vom ajunge, de această dată, la constatarea că se pot înregistra pe bandă magnetică şi fără a folosi vreun aparat de înregistrat, ci numai cu puterea minţii, informaţii care apoi pot fi audiate.

Tot ce aparţine vieţii materiale are un corespondent în viaţa nevăzută sau, mai bine zis, sistemele de dincolo de vizibil au fost copiate în vizibil şi culmea este că noi credem în copii, neglijând existenţa originalelor.

Puterea psihicului asupra benzii magnetice poate produce o magnetizare variabilă, care apoi la redare se transformă în unde acustice. Astfel se poate defini fenomenul psihokinezic cunoscut sub numele de conceptofonie. Această denumire vine din latinescul conceptio - idee, gând, şi grecescul phone - sunet. Acest fenomen paranormal mai poate fi întâlnit şi sub numele de psihofonie (psychophonie), voci paranormale (paranormal voices), voci pe bandă de magnetofon (tonbandstimmen), voci din spaţiu (rösterna fran rymden), voci electronice (electronic voice phenomena - EVP), efect Jürgenson (Jürgenson - Effekt) sau vocile Raudive (Raudive - Stimmen).

Efectul Jürgenson şi vocile Raudive au împrumutat numele a doi pionieri ai acestui domeniu, şi anume pictorul şi regizorul suedez Friederich Jürgenson şi psihologul german de origine letonă Konstantin Raudive.

În 1959, Jürgenson a înregistrat pe banda de magnetofon trilurile unei păsări de noapte. La redare, după ascultări repetate ale benzii, a desluşit cu surprindere o voce neînregistrată în mod normal. Era vocea unui bărbat care mormăia în limba norvegiană ceva referitor la acele păsări nocturne. La final s-au mai auzit sunete asemănătoare ţipătului unui bâtlan. După această descoperire au fost făcute în continuare înregistrări la care în timpul redării s-au evidenţiat numeroase voci, unele dintre ele dorind să comunice cu el.

În anul 1964, materialele adunate din experimente au fost publicate în volumul "Voci din spaţiu" (Rösterna fran rymen) şi vândute alături de înregistrările sonore document. Aceste informaţii au stârnit un curent stimulator pentru astfel de experimente. Cele mai importante rezultate le-a obţinut K. Raudive, care în numai trei ani a înregistrat aproximatix 72.000 de voci, făcute cunoscute în 1969 prin volumul "Inaudibilul devine audibil" (Unhörbares wird hörbar), însoţit, de asemenea, de înregistrările sonore realizate.

La fel ca în psihofotografie, obţinerea sunetelor din paranormal se poate realiza în mai multe moduri. Jürgenson le-a catalogat astfel:
- În mijlocul unei mese se aşază un microfon conectat la un magnetofon. În jurul lui, mai multe persoane discută fără grabă, cu pauze şi punând întrebări. La redare, câteodată, în timpul pauzelor, se pot auzi voci "extra", care comentează pe marginea conversaţiei şi răspund la întrebări.

- Magnetofonul se conectează la un aparat de radio prin cablul de înregistrare. Apoi se caută la radio o frecvenţă aflată între două posturi, auzindu-se astfel doar un zgomot de fond. La redare, pe banda de magnetofon, câteodată, pot fi auzite voci "extra" care se adresează celor prezenţi sau care transmit mesaje.

- În faţa unui aparat de radio se aşază un microfon conectat la un magnetofon. Se reglează radioul între frecvenţele a două posturi, auzindu-se doar un brum şi se înregistrează. La redare, câteodată, este posibil să fie auzite voci "extra" ce comunică mesaje, se adresează unor persoane, fac unele comentarii sau răspund la diverse întrebări.

AUTOFONIA
Vocile "extra" despre care scrie Jürgenson sunt, la fel ca imaginile "extra" de la psihofotografie, care însoţesc imaginile normale, nişte voci care apar pe banda audio fără să fie auzite în momentul înregistrării. Acestea transmit informaţii mai mult prin undele radio. Este exclusă posibilitatea ca ele să fie recepţionări ale unor posturi de radio care să intre accidental pe această frecvenţă. Câteodată aceste voci sunt însoţite sau chiar acoperite de paraziţi, pocnituri, fluierături, zgomot de stradă, aglomeraţie, muzică, tren care se deplasează, ele auzindu-se cu intensităţi şi clarităţi diferite.




Banda trebuie audiată cu atenţie, căci uneori se aud doar nişte şoapte, cuvinte desprinse dintr-un murmur abia perceput al unei voci sau al mai multor voci simultane. Cuvintele pronunţate de vocile "extra" sunt adesea incomplete, comprimate, cu frânturi de fraze spuse combinând mai multe limbi, parcă exprimate sub formă telegrafică. Limbile folosite sunt cele pe care le vorbesc participanţii la acest tip de experiment. Astfel, Raudive, stând cu un pahar de vin în faţă, a înregistrat prin microfon un mesaj format din cuvinte spuse în limbile germană, suedeză, engleză şi spaniolă: "Guten Abend med dej. I wish your bebi Wein". (Bună seara vouă. Aş dori să beau vinul vostru.)

Aceste voci "extra" pot fi ale unor persoane cunoscute sau anonime. De multe ori vocea se recomandă şi apoi transmite mesajul dorit. În cazul când vocea aparţine unei persoane prezente la experiment înregistrarea se numeşte autofonie, iar în cazul când vocea aparţine unei persoane decedate se numeşte defunctofonie.

Cei doi, Jürgenson şi Raudive, au înregistrat voci "extra" ale unor persoane decedate, acestea fiind rude, prieteni, cunoscuţi sau personalităţi ca Göethe, Tolstoi, Nietzsche, Stalin, Hitler, Churchill, Kennedy. Se fac referiri şi la viaţa de dincolo. Unele voci oferă chiar ele detalii tehnice şi variante pentru înregistrări la anumite ore şi pe anumite frecvenţe radio.

Studiind acest tip de înregistrări, inginerul austriac Seidl a inventat un aparat special pentru astfel de voci "extra", numit psihofon.
Cercetările făcute asupra înregistrărilor lui Jürgenson şi Raudive au evidenţiat la redare cuvinte şi fraze ale celor prezenţi la înregistrări, dar care nu au fost rostite, acestea reprezentând gândurile lor neexprimate prin voce. Vocile făceau foarte multe referiri la al doilea război mondial, tema preferată de cei doi. Unele voci "extra" au transmis şi mesaje premonitorii.

Iată un exemplu de asemenea mesaj înregistrat la 18 iunie 1974 de englezul Raymond Cars, specialist în aparatura pentru ascultat. Vocea "extra", necunoscută lui, i-a spus în limba engleză: "Raudive you man of oak tree, in grave with you!" (Raudive, om din stejar, în groapă cu tine!).

Cars, intrigat, a trimis copiile acestui mesaj altor trei cercetători. A fost apoi şocat, peste trei luni, la aflarea veştii că Raudive, în vârstă de 63 de ani, a murit subit. Magnetofonul, radioul, microfonul, difuzorul sunt aparate fizice şi respectiv traductori care folosesc frecvente ce aparţin nevăzutului. Lumea spirituală, nematerială poate comunica cu cea materială prin frecvenţe ce fac parte din acest domeniu al invizibilului. Intrând în rezonanţă cu acestea, prin extrasenzorialitate, psihicul uman poate schimba informaţii cu lumea nevăzută.

Magnetofonul este un aparat cu care se pot înregistra şi reda sunete, cu ajutorul unui microfon şi respectiv unui difuzor. În cazul unei înregistrări normale, vibraţiile aerului produse de undele acustice fac să vibreze membrana microfonului. Aceste vibraţii se transformă apoi în semnale electrice variabile de către microfon, care amplificate ajung la capul de înregistrare al magnetofonului. Acest cap este, de fapt, un electromagnet care produce pe bandă magnetică, ce trece prin faţa lui în mişcarea sa, o magnetizare variabilă conformă cu semnalele electrice variabile din microfon.

Dacă înregistrarea se face direct de la alt aparat radio, pick-up sau alt magnetofon, se preia direct semnalul electric neconvertit de la acestea, care apoi se înregistrează prin capul magnetic pe banda magnetică. La redare, banda magnetizată în timpul înregistrării trece prin faţa unui cap de redare care este un electromagnet, fluctuaţiile magnetice de pe bandă producând prin acest cap o tensiune de inducţie. Aceasta este apoi amplificată şi transformată în unde acustice cu ajutorul unui difuzor. El transformă, de fapt, variaţiile de curent sosite amplificate în vibraţii ale membranei sale.

EXPERIMENTE
Înregistrările făcute cu voci "extra" sunt posibile prin impresionarea directă a benzii magnetice, producându-se direct variaţii ale câmpului magnetic de pe ea sau prin intrarea pe frecvenţa de lucru pentru înregistrări a microfonului, transmiţându-se astfel mesajele care apoi se înregistrează pe bandă ori prin intrarea în rezonanţă cu frecvenţa pe care se află aparatul de radio, comunicarea mesajului apărând pe această frecvenţă, fiind materializată apoi auditiv cu ajutorul difuzorului.




Persoana extrasenzorială căreia i se înregistrează vocea intră în acel moment în rezonanţă, prin psihic, cu frecvenţele aparatelor de înregistrat la fel ca entităţile spirituale care se fac auzite prin voci "extra".
Deci, omul are în el posibilitatea de a emite şi recepţiona informaţii în benzi de frecvenţe ale lumii spirituale, dar şi lumea spirituală poate folosi frecvenţele lumii materiale pentru a-şi evidenţia existenţa sa de dincolo de vizibil.

Iată că această lume paralelă poate folosi în acest scop, ca traductori pentru comunicare, aparate ce activează în domeniul undelor auditive.
Ca pentru orice fenomen paranormal, cercetătorii au făcut verificări pentru a stabili doar autenticitatea desfăşurării lui, căci cauza apariţiei sale nu poate fi explicată ştiinţific. Echipe de experţi electronişti au adus pentru aceste experimente magnetofoane noi, verificate amănunţit, şi benzi magnetice sigilate. Rezultatele au fost clare, voci "extra" şi-au anunţat prezenţa pe benzi.

În şedinţele organizate de Jürgenson, o echipă de experţi electronişti condusă de Bender a folosit două magnetofoane, fiecare cu microfonul său. După înregistrări, la redare au fost puse în evidenţă voci "extra" numai pe banda unuia dintre magnetofoane. Deci, acţiunea directă s-a realizat în interiorul sistemului de înregistrare sau asupra benzii magnetice. Cu ajutorul unui sonograf s-au efectuat măsurători, în timpul experimentului, în jurul microfonului, pentru a se pune în evidenţă vibraţiile aerului produse de undele acustice.

Diagramele frecvenţelor de redare au confirmat prezenţa vocilor "extra", precum şi absenţa corespondentului sonor al acestora din momentul înregistrării.
În 1971-1972, studentul englez Ellis a primit o bursă specială de la Universitatea Cambridge pentru a cerceta originea vocilor "extra". Rezultatele au arătat că vocile pot fi paranormale, dar există şi posibilitatea ca acestea să provină de la voci umane obişnuite. Împreună cu Raudive a înregistrat vocea comentatorului de la Radio Luxemburg.

S-a constat atunci că eterul era săturat de unde hertziene şi s-a presupus că, în anumite condiţii, magnetofonul ar putea funcţiona ca receptor, înregistrând în mod neaşteptat emisii de unde radio. Dar înregistrările aveau mesaje nominale, care nu puteau fi transmise prin radio, căci nu s-au purtat conversaţii între crainicul de la radio şi ascultători, mai ales că erau într-un limbaj telegrafic şi multilingv.

La Londra, la data de 12 decembrie 1969, experţi electronişti împreună cu Raudive au stabilit că, dacă două rezultate sunt pozitive, se poate considera experimentul reuşit. Pentru început s-a cerut să fie numită o persoană prezentă. La redare o voce "extra" a spus în limba engleză: "Raudive is there" (Raudive este acolo.). Apoi, s-a cerut să se răspundă unei solicitări.

Un participant şi-a exprimat atunci dorinţa de a-l asculta pe un prieten de-al său decedat, care se numea Ştefan, vorbind ruseşte. Redarea conţinea o voce care a comunicat în limbile germană şi rusă: "Hier is Ştefan. Koste glaubt uns nicht. Ocin trudno. Mî poucim Petrum" (Aici este Ştefan. Koste nu ne crede. E foarte greu. Îl învăţăm pe Petru).

Este susţinută teoria că vocile "extra" identificate aparent sau neidentificate ar reprezenta componente de dedublare a personalităţii subiectului, comunicările transmise fiind exteriorizări ale unor elemente informaţionale stocate la nivel inconştient şi exteriorizate în mesaje prin cuvinte existente în memoria acelui subiect. Acest lucru ar fi susţinut în cazul persoanelor în viaţă. Pentru cele decedate însă ştiinţa mai are încă de săpat.