Creaţia, între Biblie şi Darwin

Miliarde de microorganisme şi creaturi minuscule trăiesc în jurul nostru fără să le vedem. Sunt infinit mai multe decât suntem noi, oamenii. Bine că nu le vedem, căci ne-am speria cumplit. Să fie ele, cum spunea Charles Darwin, o etapă din evoluţia noastră sau lumea a fost creată de o forţă supranaturală, divină?

Aşa cum în corpul fizic există un cod genetic, există un cod genetic pentru fiecare tip de vietate, ce face parte dintr-un cod genetic universal, la fel există un cod spiritual universal care se bazează pe o formă de energie superioară. Acest Spirit Universal, cu puterea de a face materializări şi dematerializări, ar trebui să ne convingă că spiritul a fost cel care a creat materia.

În teoria evoluţionistă a speciilor, chiar Darwin ajunge la concluzia că măreţia modului în care a fost concepută viaţa a pornit de la Creator, care a conceput câteva forme sau numai una. Oricum sunt dovezi clare care infirmă teoria evoluţionistă, şi anume fosilele descoperite în timp dezvăluie un model de salturi evolutive, şi nu o evoluţie lentă, apoi genele sunt mecanisme cu o puternică stabilitate, cu funcţia principală de a împiedica apariţia de noi forme, iar mutaţiile genetice întâmplătoare ce sunt produse pas cu pas la nivel molecular nu pot explica complexitatea apariţiei organelor şi a vieţii în general.

Ştiinţa neagă creaţia divină, dar nu a reuşit să dovedească experimental că din materia nevie poate fi creată cea vie.

Geneza

În Geneza din Biblie nu este scris cum s-a întâmplat actul creaţiei, dar se prezintă cronologic evenimentele majore care au stat la baza lucrurilor formate în cele şase zile. Totul aici este scris din punctul de vedere al omului de pe Pământ. De exemplu, Soarele apare ca un luminator mai mare care stăpâneşte ziua, iar Luna ca un luminator mai mic care domină noaptea (Geneza 1:14-18), cu toate că alte corpuri cereşti sunt mult mai luminoase. În prima parte a Genezei se spune că Pământul ar fi putut să existe cu miliarde de ani înainte de prima zi a acesteia: "Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor" (Geneza 1:2). Ziua Genezei nu este un interval de 24 de ore. În Geneza 2:4-5, toate zilele de creaţie sunt numite o singură zi: "Iată istoria cerurilor şi a pământului când au fost făcute. În ziua (cele şase perioade de creaţie) când a făcut Domnul Dumnezeu un pământ şi ceruri".

În Psalm 90:4; Petru 3:8-10, o mie de ani sunt consideraţi o singură zi, sau când se spune ziua judecăţii, ea cuprinde mulţi ani (Matei 10:15; 11:22,24). Judecând astfel, zilele Genezei ar fi putut cuprinde, de fapt, perioade lungi de timp, chiar milenii.
Din Biblie reiese că grupele de plante şi animale cu diversitatea lor au apărut dintr-o dată, reproducându-se numai conform speciei lor. Documentele fosile confirmă acest fapt, demonstrându-se că fiecare specie a apărut brusc, fără tranziţie dintr-o specie anterioară, cum pretinde teoria lui Darwin.

Principalele etape care s-au succedat în creaţie, conform Sfintei Scripturi, sunt: începutul; un pământ în stare primară scufundat în întuneric şi îmbrăcat în gaze grele şi apă; lumina; atmosfera; marile zone ale uscatului; plantele terestre; Luna, Soarele şi stelele observabile, precum şi începutul anotimpurilor; monştrii marini şi creaturile zburătoare; animalele sălbatice şi domestice, mamiferele; omul. Aici, ştiinţa este întru totul de acord cu această ordine generală.

Teoria evoluţionistă

Teoria evoluţionistă susţine alte etape în evoluţia vieţii, şi anume: existenţa atmosferei primitive propice; existenţa în apele oceanelor a unei "supe organice" de molecule simple necesare vieţii; din această "supă" provin compuşii chimici complecşi – proteinele şi nucleotidele; se formează membrana celulară; se dezvoltă un cod genetic prin intermediul căruia încep să se copieze primele fiinţe. Dacă aceste etape sunt verificate amănunţit, ele nu se susţin. Sinteza compuşilor organici se produce numai în condiţii de reducere fără oxigen liber şi atmosferă, iar fără oxigen, orice proteină ce s-ar fi produs ar fi fost distrusă de razele cosmice (ultraviolete). Dacă în atmosferă s-ar fi descompus compuşii simpli, cu atât mai mult s-ar fi descompus orice aminoacid complex care s-ar fi format. Apoi sunt peste o sută de aminoacizi care intră în compoziţia substanţei organice, douăzeci dintre ei fiind absolut indispensabili vieţii. Ei sunt D (dextrogiri) şi L (levogiri). Cei douăzeci necesari vieţii sunt de tip L. Este imposibil ca în mod accidental în "supa organică" să se fi unit numai aminoacizii levogiri. Să zicem că s-a ajuns totuşi la existenţa aminoacizilor. Există o unică şansă la 10.113 (adică 1 urmat de 113 zerouri) să se poată uni aminoacizii pentru a forma o moleculă proteică. Dar mai există şi enzimele care accelerează reacţiile chimice din celule. Şi acestea sunt şi ele vreo două mii. Pentru a se forma din întâmplare, şansa ar fi de 1040.000. Dacă până acum am arătat cât de greu ar fi să se producă proteinele în mod spontan, cu atât mai dificil sunt de obţinut nucleotidele ARN şi ADN, care formează codul genetic. Pe scurt, în formarea proteinelor este necesar ADN-ul, dar acesta nu se poate forma fără proteine preexistente. Deci ele trebuie să existe în paralel, adică obligatoriu au fost create.

Problema devine şi mai complicată în aprecierea originii vieţii pe Pământ, când se discută despre cea mai evoluată formă a materiei, creierul uman. În fiecare secundă, el primeşte 100.000.000 de biţi sau unităţi informaţionale transmise prin organele de simţ. Dacă ne este greu să gândim la două lucruri în acelaşi timp, cum poate creierul să trieze milioanele de mesaje pe care le primeşte în acelaşi timp, pentru a fi alese în ultimă instanţă doar câteva sute? Informaţiile pe care le-ar putea acumula creierul ar putea umple 20.000.000 de volume, adică numărul cărţilor aflate în cele mai mari biblioteci din lume. Capacitatea intelectuală a omului reflectă afirmaţia biblică din Geneză (1:22), şi anume că "Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea sa".

Totalitatea organelor viitorului copil sunt înscrise în codul genetic al ovulului fecundat, ba, mai mult, se regăseşte şi ordinea în care vor apărea organele, precum şi timpul când ele trebuie să se materializeze. Acest lucru a fost cunoscut în Biblie cu 3.000 de ani înainte ca ştiinţa să descopere codul genetic.

Cartea inspirată de Dumnezeu

Biblia este o carte inspirată de Dumnezeu (Timotei 3:16). Ea a fost redactată pe parcursul a 1.500 de ani de profeţi şi terminată de 2.000 de ani. În Iov 26:7 scrie că Dumnezeu întinde nordul deasupra locului vid, suspendând Pământul pe nimic, ceea ce corespunde legilor ştiinţei contemporane. De unde ştia Iov ce formă are Pământul, când în acea perioadă, teoriile despre forma Pământului erau fanteziste.

Apoi, Dumnezeu i-a spus lui Avraam că orice copil de sex bărbătesc trebuie circumcis la opt zile de la naştere. Astăzi se ştie că abia în a opta zi copilul are cantitatea de vitamina K necesară coagulării sângelui şi protrombina care intervine în coagulare. Avraam avea 99 de ani când s-a circumcis, iar fiul său Ismail avea 13 ani. Mama lui Ismail a fost o servitoare egipteană pe nume Hagar, iar soţia lui Avraam, pe nume Sara, fiind sterilă, a fost de acord cu acest fapt. Dar la 99 de ani, Sara a rămas însărcinată şi l-a născut pe Isac. Atunci, Ismail şi mama sa, Hagar, au fost repudiaţi, fapt ce a stat la baza separării evreilor – fiii lui Isac – de arabi – fiii lui Ismail.

Timp de 1.900 de ani, Pilat a existat numai în paginile Evangheliei şi în amintirile vagi ale istoricilor romani şi iudei. Din 1961, o expediţie arheologică italiană a descoperit printre ruinele teatrului antic din Cezareea o inscripţie care vorbeşte despre existenţa lui Pilat, cel sub care s-a produs crucificarea lui Hristos (Ioan 10:13; Fapte 4:23).

Profetul Zaharia 9:4 a prevăzut distrugerea cetăţii Tirului de către Alexandru cel Mare cu 150 de ani înainte. Moartea lui Alexandru Macedon a avut loc în oraşul Babilon, iar vastul său imperiu întins pe 10.000 de kilometri a fost împărţit între patru generali, exact cum a fost prezis în Biblie.
Toată viaţa lui Iisus, de la Naştere şi până la Înviere, a fost prevăzută de profeţii Mica (5:2), Luca (2:1-7), Zaharia (11:12; 12:10), Matei (26:15), Isaia (50:6).

Primul război mondial, din 1914, care a făcut 14.000.000 de victime, precum şi cel de-al doilea război mondial, în urma căruia au murit 55.000.000 de oameni, au fost prezise de Matei (24:7). Luca (21:11) a prezis cutremurul din 1976 din oraşul chinez Tang San, care a distrus acest oraş. Tot Luca (21:11) a scris despre marea epidemie de gripă din Spania anului 1918, care a depăşit graniţele, făcând 21.000.000 de victime. Şi profeţiile pot continua. Iată că Biblia dovedeşte existenţa Marelui Spirit Divin.

ISTORIE. Biblia se referă în mod special la istoria poporului evreu, deci Adam şi Eva este posibil să fi existat acum 6.000 de ani ca fiind primii evrei. Acest lucru nu exclude existenţa altor oameni contemporani cu ei sau înaintea lor. Şi ajungem astfel la faptul că ciclurile pământene de 26.000 de mii de ani sunt cicluri evolutive spirituale până la spiritele superior dezvoltate. În aceste cicluri, civilizaţia pământeană evoluează până la un punct de apogeu, către sfârşitul ciclului, după care ciclul următor trece prin aceleaşi etape. De remarcat este faptul că civilizaţia umană se dezvoltă pe planetă de la zero către maximumul pe care îl vedem astăzi. Dar moralitatea omului a rămas tot cea preistorică remarcată prin minciună, furt, ură, răzbunare, înşelătorie şi chiar îi ia aproapelui ceea ce nu-i mai poate da: viaţa.

Citește pe Antena3.ro