Decorporalizarea

O entitate spirituală coboară din neant pe Pământ şi însufleţeşte un corp, care prin naştere ia numele de om. Văzutul şi nevăzutul se întâlnesc, pornind astfel împreună în viaţa pământeană. Dar, din când în când, se întâmplă ca nevăzutul să părăsească văzutul, plecând la plimbare prin locurile de unde a venit. Noi numim aceste escapade ale spiritului decorporalizare sau moarte clinică. Însă, nu ştiu cum se face că, la fiecare om, până la urmă, suma revenirilor iese întotdeauna cu o cifră mai puţin faţă de cea a plecărilor.

EXPERIENŢA LUI JUNG
Celebrul elev al lui Freud, Carl Gustav Jung, şi-a îndreptat cercetările către fenomenele paranormale după ce a trecut prin preajma morţii. La începutul anului 1944 el a suferit un infarct. Pierzându-şi cunoştinţa, i s-a făcut respiraţie forţată şi i s-a administrat camfor. Infirmiera l-a găsit înconjurat de un halo luminos pe care îl mai remarcase şi la alţi muribunzi. În această perioadă, avea să declare mai târziu Jung, a trecut prin evenimente uluitoare.

Se afla în spaţiul extraterestru de unde zărea globul terestru învăluit într-o lumină blândă, albăstruie, cu mările, oceanele şi continentele sale. "Jos de tot, sub picioarele mele, era Ceylon-ul, iar înaintea mea se întindea subcontinentul indian. Câmpul meu vizual nu cuprindea întreg Pământul, dar forma lui sferică era net perceptibilă, iar contururile sale străluceau ca argintul prin acea minunată lumină albastră.

În anumite locuri, globul terestru părea colorat sau pătat de verde închis ca argintul oxidat. La stânga, în depărtare, se vedea o întindere mare - deşertul roşu/galben al Arabiei. Apoi urma Marea Roşie şi, mult mai în spate, am putut să zăresc un colţ din Mediterana. Privirea mea era întoarsă în acea direcţie, restul părea neclar. Evident, vedeam şi vârfurile acoperite de zăpadă ale Munţilor Himalaya, dar totul era ceţos şi noros. Ştiam că eram pe cale să părăsesc Pământul."

În acea stare, Jung a zărit o piatră întunecată de mărimea unei case, care plutea. Era asemănătoare cu un templu săpat într-un bloc de granit. La intrare, un indian îmbrăcat în alb îl aştepta. În nişte nişe ardeau lămpi cu ulei, în acea atmosferă liniştită. Simţea, cu părere de rău, că viaţa pământeană se depărtează de el puţin câte puţin.

"Totuşi, ceva mai stăruia, căci mi se părea că am lângă mine tot ceea ce trăisem sau făcusem, tot ce se derulase în jurul meu. Aş putea să spun că toate acestea erau lângă mine şi, într-un fel, eram format din ele. Eram făcut din istoria mea şi aveam certitudinea că eram într-adevăr eu." Atunci, un amalgam de sentimente contradictorii l-au inundat. Apoi, regretele l-au părăsit şi s-a instalat liniştea. A ajuns să trăiască momentul prezentului.

Fiind lângă templu, se gândea că acolo, întâlnind oameni de-ai săi, va avea o existenţă desfăşurată într-un spaţiu atemporal, fără început şi sfârşit. În acea stare, în câteva clipe, s-au derulat în minte atâtea evenimente şi stări încât, în viaţa de pe Pământ, acestea s-ar fi petrecut în câteva zile. Şi, dintr-o dată, în faţa lui a apărut imaginea medicului său care purta pe cap o coroană de lauri aurită. " Ia te uită!

E medicul care m-a tratat! Dar acum apărea în prima lui formă ca rege al Insulei Kos. În timpul vieţii dinainte, era acel rege şi acum apărea aici în forma lui originală. Probabil că şi eu eram în prima mea formă. Nu-mi dădusem seama de asta. Când a ajuns în faţa mea, plutind ca o imagine născută din adâncuri, între noi s-a petrecut o transmisie tăcută de gânduri. Medicul meu fusese trimis pe Pământ să-mi aducă un mesaj; acolo se protesta împotriva plecării mele. Nu aveam dreptul să părăsesc Pământul şi trebuia să mă întorc. În momentul când am perceput acest mesaj, viziunea a dispărut."

Foarte dezamăgit că nu a putut pătrunde în acel templu, dar şi extrem de tulburat, Jung a revenit printre cei vii. Ulterior, interesându-se de la ce altitudine se poate vedea peisajul de pe Pământ, pe care l-a vizualizat în stare de conştienţă de acolo, de sus, a primit următorul răspuns: "De la 1.500 de kilometri!". În ziua când Jung s-a ridicat din pat, după convalescenţă, medicul său a plecat dintre cei vii. Acesta îşi făcuse parcă datoria şi se retrăsese.




Regele din călătoria sa astrală, care avea chipul doctorului, trăise cu cinci secole înainte de Hristos, în Insula Kos, totodată, locul natal a lui Hipocrate, precum şi locul pe care s-a construit templul dedicat lui Esculap, zeul medicinii. Tulburat de trăirile pe care le-a avut, Jung a declarat: " Nu mi-aş fi închipuit niciodată că este posibilă o asemenea experienţă. Nu era produsul imaginaţiei mele. Viziunile şi experienţele erau reale; nu aveau nimic subiectiv. Toate aveau o calitate de o obiectivitate absolută".

O asemenea experienţă l-a schimbat radical pe Jung, dar nu a putut face publică oricui o asemenea trăire, căci s-a temut de ironia oamenilor. Însă decorporalizarea prin care a trecut practic, i-a dat certitudinea că cele relatate în cărţi, legate de acest lucru, sunt adevăruri.

Conştiinţa nu este închisă în spaţiu şi timp, însă nu percepe diferenţa dintre momentul când se află în corpul fizic sau când se află în afara lui. Doar prin cele cinci simţuri se conştientizează că spiritul este încarnat. În călătoriile astrale, reperele sale sunt senzaţiile psihologice. Cercetarea existenţei nu trebuie făcută numai pentru viaţa materială, ca aceasta să fie într-adevăr înţeleasă, ci adevărata ei dimensiune se găseşte în interiorul nostru.

LA ÎNCEPUT
Primii oameni au trăit într-o lume naturală, pe care aşa au găsit-o până să intervină asupra ei. Aceştia făceau parte din ea, iar comunicarea cu tot ce-i înconjura se făcea şi cu cel de-al şaselea simţ. Prin civilizaţie ei au construit o altă lume exterioară, integrată în cea existentă, dezvoltându-şi excesiv simţurile materiale şi diminuându-le din ce în ce mai mult pe cele care astăzi le numim extrasenzoriale.

În comunităţile primitive pe cei care auzeau voci, vedeau invizibilul, vorbeau singuri, erau iniţiaţi, comunitatea îi respecta considerându-i prezicători, mediunuri, shamani, vindecători şi le urmau sfaturile. Structurile sociale următoare au ars pe rug astfel de oameni, considerându-i eretici. Este suficient să amintesc numai de N. Copernic, pentru a demonstra acestea. El a fost ars pe rug pentru faptul că a fost descoperit în călătoriile sale astrale, prin decorporalizare, că Pământul este rotund. Astăzi, calităţile paranormale existente latent în noi "explodează" ici-colo la câte cineva, atrăgând aprecierea unora şi dispreţul altora. Omul, în general, a devenit modelul lui Toma Necredinciosul, care nu a crezut în Învierea lui Hristos decât atunci când I-a atins trupul.

Accesarea posibilităţilor de a declanşa fenomene paranormale se face printr-o sincronizare mai bună a comunicărilor dintre cele două emisfere ale creierului, stânga legată de viaţa materială şi dreapta, ce corespunde legăturii cu existenţa nevăzută.

Principiul deplasării conştiinţei în afara corpului material era folosit în Egiptul şi Grecia Antice, în Galia, Siberia, Palestina, Anzi, în scop terapeutic sau spiritual. Atunci, preotul şi medicul erau unul şi acelaşi, tratând fizicul şi spiritul deopotrivă. Astăzi, medicul tratează numai corpul fizic, iar preotul corpul spiritual. Grecii antici numeau corpul astral eidolon, de la eidos care înseamnă formă, esenţă. Vechii egipteni numeau ka un corp de lumină reprezentat printr-o pasăre cu faţă umană. Când cineva îşi dădea duhul, ka pleca în Ţara Morţilor.

În tradiţia populară românească se vorbeşte despre Stâlpul Morţii, care este o coloană ce are în vârf o pasăre reprezentând spiritul care se desprinde de materie, zburând în văzduh. Acelaşi lucru îl reprezintă şi "Păsările în Văzduh" ale lui Brâncuşi.




CINCI PAŞI
Pregătirea unei persoane pentru a ajunge să se poată decorporaliza, în mod frecvent, voit, se face parcurgând mai multe etape de iniţiere.
În primul rând, trebuie făcută o pregătire spirituală, psihologică şi tehnică. Persoana respectivă va învăţa să fie răbdătoare, să nu urască, să nu fie răzbunătoare, în general, să respecte principiile religioase. Înţelegerea adevăratei existenţe trebuie făcută treptat pentru ca şocul aflării adevăratei cunoaşteri, dezvăluite fără a avea o bază solidă de cunoştinţe, poate duce la afecţiuni psihice.

Iniţierea face familiarizarea cu entităţile invizibile, producându-se întâmplări neplăcute sau minunate. Se vor accentua calităţi ca voinţa, curajul, abnegaţia, renunţarea. Se vor face apoi tehnici de respiraţie, meditaţie, autocontrol.

În al doilea rând, se va eficientiza puterea de orientare a gândurilor către obiectivul urmărit. Lupta se va duce mai întâi pentru a se reuşi să se reţină viu în minte, cât mai mult timp un singur gând, pentru că în mod normal, prin minte, ne trec peste o sută de gânduri pe minut. Atunci se ajunge la calmitate, iniţiere, percepere, detaşare, posesie şi stăpânire a forţei interioare. Astfel, treptat, creierul îşi alcătuieşte un program şi o reprezentare a ceea ce vrea să obţină. În acel moment se adună toate elementele existente în interior şi se orientează în direcţia programată, conturându-se obiectivul propus.

În al treilea rând, se va amplifica starea emoţională până în momentul când blocajele se vor anula prin catharsis, o descărcare emoţională care are loc chiar prin lacrimi. Pentru pregătirea experienţei de decorporalizare trebuie indusă senzaţia avută în momentul desfăşurării acestui fenomen, prin senzaţii similare ca intensitate emoţională pentru ca "momentul adevărului" să nu fie atât de şocant încât să se instaleze panica. Căci cunoaşterea reduce teama.

În al patrulea rând, trebuie cultivată izolarea care este indispensabilă. Pregătirea făcută pentru realizarea decorporalizării se face în colectivitate după cum am arătat mai sus prin respiraţie, rugăciune, meditaţie etc., dar fenomenul se obţine întotdeauna în singurătate.

În al cincilea rând, dar nu mai puţin important, este calmul şi stăpânirea de sine. Se lasă de o parte activitatea creierului din emisfera stângă, în care frecvenţele undelor corespund vieţii materiale, văzute şi se activează cât mai mult emisfera dreaptă care corespunde intuiţiei, legăturii cu lumea nevăzută. Deci, se va goli corpul şi mintea de stereotipurile gândirii şi comportamentului, legate de viaţa materială şi se va îndrepta atenţia către senzaţii şi viziuni noi accesate din emisfera dreaptă.

În acele momente persoana se va găsi ruptă de lumea exterioară, faţă în faţă cu ea însăşi, accesând doar resursele sale interioare, profunde. Atunci îşi va descoperi temerile, laşitatea, lipsurile pe care apoi va reuşi să le învingă. Este o situaţie asemănătoare cu cea în care se afla un copil singur, în noapte, în locuri necunoscute. La început îl cuprinde frica de necunoscut, de posibilele primejdii, după care, depăşind această fază, cu timpul îşi va găsi locul în lumea celor adulţi. Societatea modernă este lipsită de structuri de iniţiere, ceea ce are ca efect neînţelegerea vieţii, ducând la delicvenţă şi sinucidere.

Religia şi psihologia prin psihoterapie ajută să se elibereze psihicul de blocaje, spaime, impulsuri morbide sau distrugătoare dar aceasta se întâmplă când omul ajunge la maturitate. Pentru umanitate, eficacitatea acestei eliberări este maximă dacă este făcută la vârsta de aproximativ doisprezece ani, când germenii impulsurilor negative ar putea fi eliminaţi.