Echilibrul şi legea contrariilor

Mulţi dintre noi se întreabă, citind astfel de subiecte, dacă există Dumnezeu, de ce admite atâtea nedreptăţi, atâta suferinţă, atâta minciună? De ce unii se îmbolnăvesc şi mor din fragedă pruncie? Spiritele evoluate au afirmat şi afirmă că revenirea noastră la viaţa pământeană prin reîncarnare repetată se face pentru purificare spirituală. Suferinţele unor semeni de-ai noştri sunt rezultatul păcatelor din vieţile anterioare. Creşterea spirituală se face arzând acele păcate prin suferinţă.

Aşadar, este foarte important să înţelegem acest lucru, şi atunci când ne paşte un necaz să-l depăşim, privindu-l ca pe un examen ce are ca scop creşterea calităţii spiritului.

Pe de altă parte, în Univers echilibrul este menţinut prin legea contrariilor, legea acţiunii şi reacţiunii. Dacă lupta dintre bine şi rău s-ar putea încheia de partea binelui definitiv, nu ar mai fi posibilă existenţa Universului şi spunea un savant că acesta ar putea exploda.

Când vine pe lume un copil el nu se naşte întâmplător. Deciziile locului naşterii şi alegerea părinţilor sunt luate de către spiritele superioare în aşa fel încât spiritul care se reîncarnează să aibă posibilitatea evoluţiei sale de unde a rămas după încarnarea precedentă. Astfel, acestuia, în noua familie îi sunt create condiţiile necesare. Sexul nu este obligatoriu să se menţină de la o încarnare la alta. În general, după 6-7 reîncarnări se trece în corpuri fizice de sex opus.

De obicei, după conflagraţii în care sunt ucişi mulţi bărbaţi, naşterile aduc pe lume mai mulţi copii de sex bărbătesc, pentru echilibrarea populaţiei.
Unii îşi pun problema, în mod logic, ce spirite se încarnează în populaţia din ce în ce mai numeroasă de pe planetă?

Evoluţia este un proces universal, începând de la minerale, plante, animale şi apoi la om. Spiritele, la un moment dat, ajungând la un anumit grad de evoluţie, saltă pe treapta imediat superioară de existenţă fizică. Astfel, animalele cele mai evoluate, de obicei cele care trăiesc în preajma omului, revin pe Pământ în corpuri omeneşti, bineînţeles ca oameni neevoluaţi, sălbatici. Şi, chiar dacă acest lucru nu ar fi adevărat, de unde ştim noi câte spirite există în ceruri?

În afara corpului, spiritele umane nu au sex, sunt nişte sfere luminoase cu nucleu de spirit divin şi cu înveliş eteric, astral, solar, universal şi cosmic. Ele au o încărcătură electrică, cu un fluid electric negativ şi un altul pozitiv, care nu sunt constante. Spiritele înconjurate de mai mult fluid pozitiv se vor reîncarna în corpuri de bărbat, iar celelalte se vor reîncarna în corpuri de femeie. De aici şi legea atracţiei între sexe, care prin uniune dau întregul.

Spermatozoidul şi ovulul, când se unesc formând oul, fiecare dintre ele este înconjurat de o aureolă fluidică în care sunt fixate particularităţile fizice ale tatălui şi ale mamei. Când doi îndrăgostiţi se unesc, din corpul lor spiritual, din perispiritul lor - sufletul lor se produce o descărcare electrică pozitivă şi, respectiv, negativă. Atunci senzaţia de fericire nu este carnală, cum se crede de obicei, ci spirituală. În cazul când fluidele celor doi soţi se neutralizează, celulele sexuale nu conţin fluidele respective şi neunindu-se nu are loc fecundarea.

Aflat în pântecele mamei, copilul preia în timpul nopţii din fluidul mamei şi în timpul zilei din fluidul tatălui. Dacă absorbţia se face mai mult de la tată, acesta va semăna cu tatăl, dacă transferul se face mai mult de la mamă, el va semăna cu mama, dacă absorbţia este echilibrată, copilul va semăna cu ambii părinţi, iar când copilul nu seamănă cu nici unul dintre părinţi spiritul a absorbit fluidul de la altă persoană, rudă cu părinţii şi cu care este legat dintr-o viaţă anterioară.

URSITOARELE
În credinţa populară se vorbeşte de existenţa a trei ursitoare la naşterea unui copil. Acestea sunt de fapt trei raze fluidice provenite de la spiritul divin, solar şi planetar. Până la vârsta de 7 ani, spiritul copilului este cu precădere extensiv, la această vârstă stabilizându-se în corp. Influenţa care se exercită asupra corpului lui, încă de la naştere, este cea a fluidului planetelor. Prioritatea o are planeta care se află la meridianul locului de naştere sau vecin lui. De exemplu: Marte imprimă caracter războinic, Venus imprimă sensibilitate nervoasă, dar şi înclinaţii către artă.

Biserica afirmă că, după moarte, sufletul merge în lumea astrală pentru Judecata de Apoi. Nu se spune însă nimic despre unde este, ce face acolo sau sub ce stare se găseşte şi dacă păstrează memoria din viaţa de pe pământ. Religia susţine că spiritele rele ajung în Iad, iar cele bune în Rai. Dar spiritul unor copii care mor sau se nasc morţi unde se poate duce? Oamenii nu se nasc egali, căci la naştere au o anumită treaptă spirituală la care au ajuns din încarnarea precedentă.

Programarea vieţii lor scurte sau a unui handicap este făcută înainte de naştere, în funcţie de informaţiile acumulate în karmă. Aceasta înseamnă că la naştere copilul nu moşteneşte spiritul părinţilor decât în anumite cazuri, ca de exemplu spiritul unui părinte să fie reîncarnarea spiritului propriului fiu din vieţi anterioare.

Manuscrisele de la Marea Moartă confirmă că esenienii credeau în reîncarnare. Vorbesc despre evoluţia esenienilor, pentru că Hristos avea părinţii pământeni membrii ai acestei religii, deci cu toţii credeau în existenţa acestui fenomen.
Reîncarnarea se supune la trei legi cosmice: legea atracţiei afinităţii, legea cauzei şi efectului şi legea suferinţei.

Din punctul de vedere al primei legi, spiritul se reîncarnează în familia, societatea, locul şi epoca în care se regăsesc acele condiţii necesare evoluţiei sale spirituale. După ce părăseşte corpul fizic, prin deces, spiritul este atras către locul de pe treapta spirituală la care a ajuns în ierarhia cerească.

Legea cauzei şi a efectului influenţează noua reîncarnare prin asigurarea unor condiţii mai bune sau mai rele, în funcţie de faptele făcute în încarnarea trecută. Deci felul în care s-a desfăşurat viaţa terestră are efect în următoarea reîncarnare.




Legea supremă care conduce evoluţia spiritului este legea suferinţei. Suferinţa este singura cale de purificare spirituală. Din această cauză nu există ereditate spirituală, ci numai fizică.

Timpul dintre două reîncarnări este foarte variabil şi depinde de trei factori:
1) Lungimea vieţii pământeşti precedente. După o viaţă materială îndelungată, de obicei urmează o perioadă mai lungă petrecută de spirit în lumea nevăzută.
2) Intensitatea vieţii pământeşti precedente. Cu cât viaţa este mai intensă, mai încărcată de evenimente, trecută prin mai multe experienţe, cu atât intervalul dintre reîncarnări este mai mare.
3) Nivelul atins în evoluţie. Evoluţia mai intensă a spiritului în lumea materială îi conferă mai mult timp petrecut apoi în lumea cerească.

O REÎNCARNARE LA 500 DE ANI
Conform unor cercetări făcute în ceea ce priveşte timpul pământean scurs între două reîncărnari, s-a descoperit că acesta variază, neluând în consideraţie excepţiile, între 5 ani pentru tipul uman inferior şi 2.300 de ani pentru fiinţe cu spirit superior. Deci media este undeva la aproximativ 500 ani.

AMINTIRI CIUDATE LA PASSAU
Am adus argumente logice, din mai multe puncte de vedere, în favoarea reîncarnării, dar cel mai important lucru probat este existenţa memoriei vieţilor trecute. Înainte de a examina anumite forme pe care le poate lua această memorie din altă viaţă, expun un caz interesant relatat în ziarul Az Est din Budapesta în luna octombrie a anului 1925. Un tânăr avocat şi proaspăta lui soţie din Budapesta se aflau în călătorie de nuntă, pe Dunăre. La Passau, în Bavaria, tânăra familie trebuia să schimbe vaporul. Mireasa, încântată de frumuseţea locurilor, exclamă: "Ce cunoscut îmi este peisajul asta!...

Sunt sigură că am trăit mulţi ani în această ţara. O cunosc, pe malul celălalt, după înălţimile ce se văd, este o pajişte. Mai departe se află un râuleţ pe marginea căruia sunt tei mari şi bătrâni". Curioşi, ambii tineri au trecut Dunărea. Acolo se afla totul întocmai descrierii fetei. Dintr-o dată, aceasta a început să se simtă rău şi parcă speriată, a afirmat că vrea să plece cât mai repede din acel loc, dar în acelaşi timp simţea că dacă ar lua vaporul ar muri imediat. Atunci, cei doi s-au decis să mai rămână câteva zile pe acele meleaguri. Şi apoi, amintiri ciudate au început să-i apară, rând pe rând, în memorie.

Era convinsă că acolo păţise o mare nenorocire. Văzând un ţăran, l-a întrebat: "Nu-i aşa că sus pe muntele din faţă se afla un castel vechi?". Locuitorul acelui ţinut a aprobat şi s-a oferit să-i conducă până acolo. "Nu-i nevoie, găsesc singură drumul!", a răspuns tânara. Şi, ajungând la un castel, trei sferturi în ruină, a cerut voie singurei persoane existente acolo, un gardian, să le permită să-l viziteze. Aripa respectivă, i-a informat omul locului, a fost construită de ultimul propietar al castelului, dar de vreo 60 de ani nu mai locuia nimeni acolo.

"Ştiu, ştiu, ceea ce mă interesează este camera de gardă", a spus femeia. "Mi-e greu să cred că n-aţi fost niciodată aici din moment ce vorbiţi de cameră de gardă", a răspuns gardianul. Ajungând acolo, femeia s-a oprit şi a zis: "Alături este o cameră închisă, vreau să o vizitez!". Răspunsul omului stupefiat de întâmplare a fost că nu mai există cheia de la acea uşă, dar femeia continua: "Caută sub scara cea veche şi vei găsi o legătură de chei, printre care se afla şi cheia căutată!". Aducându-i-se cheile, luă cu exactitate una şi i-o întinse omului pentru a deschide uşa cu pricina, spunând: "Această uşă a fost încuiată după ce în spatele ei au fost lăsate să zacă două cadavre!".

În cameră se afla un pat pe care se zărea un schelet, iar pe pardoseală se află altul alături de un pumnal ruginit. În acel moment, tânăra scoase un ţipăt sfâşietor: "Aici am fost asasinată eu!", şi imediat îşi pierdu cunoştinţa. Cercetările au scos la iveală că cei doi locatari ai castelului au dispărut în acea perioadă, într-un mod enigmatic. Tânăra femeie, la început, s-a confruntat cu impresia că a sosit într-un loc cunoscut şi apoi şi-a amintit detalii dintr-o viaţă anterioară petrecută acolo.

GENIALI LA VÂRSTE FRAGEDE
Un alt aspect care justifică existenţa reîncarnării este faptul că mulţi copii sunt geniali încă de la vârste fragede. Wolfgang Amadeus Mozart compunea şi interpreta sonate la pian de la vârsta de 5 ani. Paganini a susţinut concertul de debut la 9 ani. Pianistul Rubinstein a concertat încă de la 11 ani. Rembrandt picta dumnezeieşte de la câţiva ani. Pe Michelangelo Buonarotti, de la vârsta de 8 ani, nu mai avea ce să-l înveţe Girlandaio, profesorul său. Young, care a emis teoria ondulaţiei luminii, citea curent la 2 ani, iar la vârsta de 8 ani vorbea deja şase limbi străine.

Matematicianul Gauss la vârsta de 3 ani rezolva probleme complicate. Şi încă mai sunt o sumedenie de exemple edificatoare.
Multe dintre prieteniile spontane se leagă între persoanele care par că se cunosc de când lumea, fiecare simţind că-l cunoaşte bine pe celălalt. Se reîncarnează pentru a se reîntâlni foşti prieteni, rude, duşmani care nu şi-au plătit poliţe.

Reîncarnarea se poate face şi în grupuri care au trăit în aceeaşi perioada istorică şi au pierit împreună în evenimente ca războaie, cataclisme, accidente cu multe victime, epidemii, etc.

Se pot lua în consideraţie ca dovezi ale reîncarnării instinctul matern şi facultăţile înnăscute ale oricărui copil, nu neapărat cele geniale. Capacitatea de a înţelege un adevăr, posibilitatea de a generaliza după o singură experienţă, aspiraţiile unora mai mari decât posibilităţile, înclinaţiile spre vicii şi virtute, conştiinţa copiilor care pot face recapitulări din trecut, înclinaţiile masculine la femei şi feminine la bărbaţi, anumite temeri nelămurite în alte vieţi. De la un timp, se folosesc şi ca metode în rezolvarea unor probleme de sănătate şedinţele de hipnoză, prin care anumiţi psihologi, care au calităţi de hipnotizatori, aplică regresia. În numărul următor va fi prezentată mai pe larg această metodă.