x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Paranormal Lecţia de sănătate a lui Cayce

Lecţia de sănătate a lui Cayce

de Romulus Popescu    |    31 Mar 2009   •   00:00
Lecţia de sănătate a lui Cayce
Sursa foto: /STOCKEXPERT

Sănătatea unui corp este asigurată de echilibrul frecvenţei de oscilaţie a celulei fiecărui organ al său şi, în final, de echilibrul vibraţiei corpului, compusă din suma frecvenţelor tuturor celulelor sale. Orice boală se traduce prin perturbarea uneia dintre aceste frecvenţe, produsă de un stimul provenit din afara organismului sau din propria gândire.



Însănătoşirea reprezintă regăsirea echilibrului vibratoriu al întregului corp. Trebuie să avem permanent viu în minte faptul că noi suntem ceea ce mâncăm şi gândim, căci o mâncare sănătoasă şi o gândire benefică au vibraţiile în concordanţă cu cele ale unui corp sănătos, aşa cum a fost el conceput.

În lecturile lui Edgar Cayce am regăsit întregul evantai de principii care stau la baza menţinerii sau regăsirii unei sănătăţi durabile, aşa că în cele ce urmează vor fi prezentate ca nişte sfaturi de care ar fi bine să se ţină cont în viaţă.

Vindecare prin meditaţie

Primul pas către vindecare este meditaţia, care constă în racordarea fizicului şi mentalului la vibraţia Divinităţii, conştientizând legătura cu Ea. "Meditaţia este deci o rugăciune... care vine din Eu-l profund şi nu implică numai omul fizic, omul interior, ci şi sufletul care este astfel trezit prin spiritul omului ce meditează adânc în el însuşi... Şi dacă această meditaţie este făcută corect, trebuie să fii la sfârşitul ei mai puternic mental şi spiritual... Află că orice forţă, orice vindecare de orice natură constă în modificarea vibraţiilor Eu-lui interior. Vindecarea constă în a pune ţesuturile vii ale corpului în rezonanţă cu Energiile Creatoare (Dumnezeu)... Nici un tratament medical, oricare ar fi el - prin medicamente sau manifestări mecanice - nu este curativ prin el însuşi. Tratamentele medicale doar rebranşează, adaptează activităţile organelor din corp la Natură, adică la sursele de viaţă din Natură! Şi orice vindecare vine de la viaţă. Ori viaţa înseamnă Dumnezeu. Vindecarea înseamnă adaptarea acestor forţe, care se manifestă în corpul individului, la Divinitate. Corpul, schema corporală, este un receptor al tuturor Forţelor Universului".

Să nu căutăm numai sănătatea fizică, căci ea nu există fără o gândire pozitivă. Orice persoană care nu-şi poate regăsi singură echilibrul energetic, recurge la alte sisteme care s-o ajute. Medicamentele folosite în medicina alopată ajută la echilibrarea vibraţiei corpului cu ajutorul substanţelor active din ele. Acestea, însă, au şi vibraţii care provoacă efecte secundare, creând contraindicaţii pentru alte organe decât cele tratate. Cei care au calitatea de a vindeca pe alţii trebuie să aibă mai întâi ei puterea spirituală necesară producerii de vibraţii pentru a-i însănătoşi pe ceilalţi. Teoretic, toată lumea poate vindeca, însă practic foarte puţini au capacitatea de a o face. Dar, aceste calităţi înnăscute pot fi trezite în fiecare dintre noi. Astfel, un om puternic spiritual poate emite vibraţii care vindecă prin puterea gândului, a vocii, privirii sau prin atingerea cu mâinile. Foarte puţini oameni ştiu că numele unei persoane are o influenţă asupra evoluţiei acesteia în viaţă. Fiecare nume poartă o amprentă vibratorie "a sumei totale a ceea ce a construit sufletul entitate, forţele sale vibratorii, în faţa Forţelor Creatoare... În jurul fiecărui nume s-a construit ceva care conţine o semnificaţie. Acest sens simbolic provoacă întâlnirea cu ceea ce sugerează numele... numele copiilor au în mod sigur semnificaţia acestora".

Există obiceiul ca un copil care nu-şi regăseşte sănătatea să fie dat "de pomană" peste fereastră, schimbându-i-se numele, pentru a i se schimba norocul, astfel însănătoşindu-se. Cayce vorbeşte şi despre vindecarea celor trecuţi în nefiinţă. Experienţa de milenii a atâtor civilizaţii arată că morţii nu sunt morţi decât cu trupul. Mulţi dintre ei suferă adesea pe cealaltă lume, solicitând ajutorul celor vii. Bisericile creştine catolică si ortodoxă promovează rugăciunea pentru sufletele chinuite în ideea de a le ajuta să călătorească spre lumină. "Căci cei morţi au nevoie de rugăciunea celor vii şi au dreptul la aceasta".

Uleiul de ricin
După sfaturile terapiilor legate de spirit urmează cele legate de vibraţia materială. În fitoterapie se recomandă uleiul de ricin, numit în engleză Castor Oil, care este indicat de Cayce mai mult pentru administrare externă sub formă de cataplasme aplicate pe piele. El spunea: "Încălziţi uleiul! Muiaţi în el o bucată de flanelă pusă în două, în trei sau în patru. Stoarceţi-o şi aplicaţi-o direct pe corp. Aveţi grijă să puneţi o sursă de căldură uscată, care să menţină această cataplasmă caldă măcar o oră, atât cât rămâne în contact cu pielea. După care spălaţi corpul cu o soluţie de apă şi săpun pentru a înlătura aciditatea şi secreţiile naturale care ar fi putut fi provocate de cataplasmă". Cu acest ulei se pot trata bătături, negi, dermatoze, chisturi, tumori benigne şi maligne (cancere de piele sau sân), dar şi tulburări interne, cum sunt cistitele, colecistitele, colicile hepatice şi renale, toate problemele hepatice şi digestive generale, colite, colici, constipaţii, apendicite, reumatisme, dureri de cap, tulburări ale sistemului nervos, ca epilepsia, apoi nefritele, toxemia gravidică, toate genurile de febră, eliminarea otrăvurilor din corp. Cataplasma se aplică mai multe zile la rând, timp de mai multe ore în cazurile acute, în zona dureroasă sau care corespunde organului afectat. Cataplasmele sunt interzise, însă, în timpul menstruaţiei. "Efectul acestor cataplasme de ulei este dinamizarea (prin transpiraţie) mecanismelor fizico-chimice care produc o cantitate mai mare de limfă, mărind activitatea schimburilor de la suprafaţă. Aceasta provoacă un drenaj care vă permite eliminarea otrăvurilor."

Uleiul de măsline
Uleiul de măsline obţinut prin procesare la rece, şi nu prin rafinare, este şi el recomandat de Cayce. Acest ulei este prietenul ficatului. Dacă este aplicat pe corp, reprezintă unul din cele mai bune stimulente ale activităţii musculare şi secreţiei mucoaselor. În cazul cicatricilor şi arsurilor este recomandat uleiul de măsline camforat. Aplicat pe epidermă, el are efect calmant, ameliorant şi stimulează circulaţia, astfel încât în aproximativ doi ani produce reînnoirea completă a pielii. Acest ulei de măsline camforat se mai recomandă în răceli, angine, pneumonii, congestii, activarea circulaţiei prin masaj. Cayce mai recomandă o dietă de trei zile în care se consumă numai mere crude (netratate), încheiată cu consumul unei ceşti cu ulei de măsline. Aceasta ajută la slăbire, înlătură constipaţia, curăţă organismul. Se mai poate consuma şi câte o lingură de ulei de măsline, dimineaţa şi seara, pentru stimularea secreţiei gastrice. Acest ulei este şi anticancerigen prin elementele pe care le conţine. Cayce mai recomandă infuzia de lumânărică împotriva hemoroizilor şi varicelor. Ceaiul se prepară din frunze verzi, proaspete şi moi. Se toarnă un litru de apă clocotită peste 30 de grame de frunze. După 20-30 minute se strecoară şi se bea câte o ceaşcă pe zi. Acest ceai ajută circulaţia sângelui şi elimină excesul de aciditate, ajutând circulaţia venoasă. Mai recomandă şi cataplasme din frunze de lumânărică pentru calmarea colicilor renale şi pentru dizolvarea pietrelor care blochează căile urinare.

Migdalele şi cancerul
"Cei care vor binevoi să mănânce migdale în fiecare zi, nu vor mai avea niciodată a se teme de cancer." Migdala este bogată în clorură de magneziu care are calitatea de a preveni cancerul. Bineînţeles, este vorba de migdalele naturale, nu de cele procesate la cald. Lecturile lui Cayce promovează virtuţile cepei, strugurilor, mierii de albine, sării de mare, nisipului, argilei, aerului, apei... El recomandă cataplasmele cu struguri, coji de cartofi, nisip cald... Toate acestea conţin oligoelemente, spunem noi astăzi. Oligo - înseamnă "puţin" în limba greacă. Aceste minerale, metale şi metaloide sunt esenţiale chiar în cantităţi infime, chiar urme imponderabile din ele jucând rolul de catalizator în formarea ţesuturilor. Lipsa lor duce la boală. De exemplu, în anumite infecţii se prescriu aur şi argint. De aceea se recomandă şi apele minerale sub formă de băi sau ingerare. Tradiţia medicală foloseşte, de asemenea, argila - silicat de aluminiu - hidratat care posedă proprietăţi revitalizante, cicatrizante, dezinfectante. Se folosesc cataplasme cu argilă verde pe arsuri şi erupţii sau se bea argilă cu apă în caz de diaree. Corpul uman are nevoie de argilă, aşa că din când în când este bine să se facă o cură cu argilă pentru echilibrarea sănătăţii. Pentru mărirea numărului de hematii din sânge este bine să se consume fructe de mare, stridii, scoici de râu...

Hidroterapia
În sute de lecturi, Edgar Cayce recomandă hidroterapia cu toate formele de terapie internă şi externă, la fel ca abatele Kneipp, care vindecă orice cu ajutorul apei calde sau reci. Sunt recomandate băile cu ape minerale (naturale sau compuse în bazin), băile de aburi, băile cu faină de muştar - pentru picioare, băile cu uleiuri esenţiale (ulei esenţial de pin), băile de soare, de mare, turceşti, maure, finlandeze (se provoacă transpiraţia, după care se spală corpul în apă foarte rece), băile cu amidon, tărâţe, bicarbonat de sodiu şi chiar cataplasme cu apă îngheţată, pe abdomen, în caz de insomnie. Asta pentru uz extern. Pentru uz intern, Cayce spune că "nu ar trebui să petrecem nici o zi fără să bem apă... În fiecare dimineaţă este bine, după trezire, să bem un pahar cu apă caldă plin pe jumătate sau trei sferturi. Şi încă un lucru care se face cu ajutorul apei sunt clismele, care ajută la curăţarea intestinului gros. Bolile se creează de obicei pe fondul intoxicărilor şi cel mai des prin autointoxicări. Dacă nu se elimină toxinele din colon, acestea sunt repuse în circulaţia sangvină, provocând o otrăvire generală, adeseori ascunsă. Ele sunt eliminate, însă, prin transpiraţie, prin rinichi. Durerile de cap sunt un semnal de alarmă că toxicitatea este ridicată în corp, colonul producând o supraîncărcare. Zilnic trebuie făcută evacuarea sărurilor, "căci ele acumulează otrăvurile şi deşeurile toxice care tensionează sistemul nervos simpatic şi parasimpatic, precum şi sistemul cardiac, producând o strangulare, o surmenare a activităţii inimii. În lipsa acestora, acumularea deşeurilor aduce boala. Tot de aici necesitatea de a adopta mental o atitudine pozitivă şi constructivă în privinţa lor". Orice om "ar trebui să facă o spălătură internă din când în când, aşa cum facem băi exterioare. Oamenii ar fi mai sănătoşi dacă ar vrea să facă acest lucru". Curăţenia spirituală şi cea fizică trebuie menţinute tot timpul în perioada vieţii. Eliminarea insuficientă a gândurilor "toxice" şi a toxinelor din corp tulbură organismul.

Masajul

Masajul reprezintă o altă terapie, nu numai în scop curativ, ci şi în scop preventiv. Acesta "restabileşte echilibrul, ajutând ganglionii să primească influx nervos aşa cum ar trebui, ceea ce ajută circulaţia în diversele părţi ale organismului". Masajul se face corect în sus şi în direcţia inimii, cu excepţia masajelor capului şi gâtului. "Apoi, trebuie respectată legea simetriei, astfel încât orice mişcare din partea stângă trebuie să fie repetată pe partea dreaptă şi tot ceea ce se face în faţă trebuie contrabalansat, lucrând în spate... Se începe masarea cu extremităţile membrelor, la fiecare mână se masează fiecare deget, articulaţie". Apoi, pe coloana vertebrală se masează, cu ambele mâini în paralel, fiecare vertebră şi zonă din jurul său. Masarea tălpii piciorului, înainte de culcare, alungă insomniile. "De două ori pe zi, masaţi-vă corpul, în special de-a lungul coloanei vertebrale. Seara, folosiţi pentru masaj ulei de măsline - ulei de măsline scurs înainte de teasc; fiecare segment al coloanei, fiecare vertebră va fi masată. Frecaţi bine pentru a face să pătrundă uleiul în corp. Masaţi membrele, în special de-a lungul nervului sciatic, nervilor care merg de la plex până la braţe si antebraţe; şi masaţi de-a lungul antebraţelor, interior şi exterior. Faceţi baie după masajul complet. Acest masaj trebuie să dureze 20-25 de minute. Dimineaţa, masaţi-vă corpul cu tinctură de smirnă."

RECOMANDARE. Cayce (foto) pune în evidenţă şi importanţa exerciţiului fizic efectuat zilnic pentru menţinerea sănătăţii, un exerciţiu constant şi de bun simţ, nu forţat. El accentuează ideea necesităţii acestor exerciţii în special pentru supleţea gâtului, subliniind şi importanţa respiraţiei.

×