x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Numitorul comun al religiilor

0
Autor: Romulus Popescu 17 Dec 2010 - 16:55
Numitorul comun al religiilor /Thinkstock


143119-thinkstock-99116204.jpgViaţa noastră, trăită între primul şi ultimul drum, este o ţesătură încâlcită, formată dintr-o infinitate de drumuri. Destinaţia acestora ne-o alegem liberi sau forţaţi de anumite împrejurări. Drumurile pot fi parcurse fizic sau imaginar. Fiecare dintre ele poartă câte un nume, asemenea şoselelor pe care circulăm de obicei şi care sunt notate cu DN1, DN2, DN3... DNA, însă, este un drum care trebuie oco­lit cu mare grijă. Decât acesta, mai bine trebuie ales un drum de ţară. Suma tuturor drumurilor noastre din viaţă formează o cale proprie fiecăruia, calea spirituală. Atenţie la DNA-ul din calea spirituală, care este cu mult mai periculos decât celălalt DNA, căci ne poate băga într-un tribunal universal, Tribunalul Judecăţii de Apoi.

Când vorbim astăzi despre spirit şi despre tot ceea ce este legat de el, vorbim inevitabil despre religii. Dar originea acestor concepte nu se găseşte în religie, ci în filosofiile iniţiatice ale omenirii. Iniţierea, din cele mai vechi timpuri, a constituit forma supremă de cunoaştere adevărată a omului şi a Universului, a modului prin care pot fi stăpânite energiile secrete din Univers.

Egiptul de acum 13.000 de ani se pare că a fost locul de pe Pământ care oferea adăpostul sigur pentru viaţă, într-o perioadă de schimbări tectonice importante pe Terra. Atunci, aceste locuri au adunat emigranţi de pe diferite meridiane ale Globului, printre aceştia aflându-se cunoscătorii Adevărului despre existenţă, iniţiaţii, purtători ai secretului adevăratei vieţi. Doctrina secretă a acestei filosofii, cu timpul, după mii de ani, s-a transformat într-o doctrină a credinţelor religioase. Astfel, s-a amestecat filosofia existenţei cu teologia, iar iniţiaţii au devenit atunci preoţi pentru popoarele lor, promovând credinţa în zeităţi.

În „Papirusul lui Ani”, devenit apoi „Cartea egipteană a morţilor”, care datează de aproape patru milenii, se vorbea despre 42 de zei, fiecare promovându-şi propria lege, parte din legea lor comună. Primul care a publicat o selecţie a acestor texte a fost egiptologul german Karl Richard Lepsius, în anul 1842. La început, această scriere a fost considerată a fi Biblia Egiptului Antic, dar ea nu constituia produsul revelaţiei divine.

În jurul anului 1350 î.Hr, Faraonul Amenhotep al IV-lea, în urma unui vis şi-a schimbat numele în Akhenaten (spiritul lui Aten) şi a impus credinţa într-un singur zeu, Aten (Soarele), punând, se pare, bazele credinţei monoteiste.

Învăţăturile ezoterice fundamentale egiptene au fost, mai apoi, împrumutate de religiile viitoare ale omenirii. De exemplu, Moise, evreu, purtător al unui nume de origine egipteană, crescut în fami­lia faraonului, şi-a strâns poporul său din Egipt şi prin celebra Fugă din Egipt a reuşit să-l scape de sclavie. A trecut prin Marea Roşie şi a rătăcit prin pustiu 40 de ani. Se pare că această rătăcire a durat atât cât să se facă uitată sclavia din care se eliberaseră evreii prin Exod. În acea perioadă, zeul istraeliţilor era reprezentat printr-un viţel. Moise a reuşit să impună religia care promova credinţa în Dumnezeu.

El a coborât de pe Muntele Sinai cu cele 10 porunci, pe care le-a făcut cunoscute poporului său pentru a fi respectate. Nu i-a fost deloc uşor să schimbe mentalitatea oamenilor, dar într-un final a reuşit. Moise a instalat astfel monoteismul, făcând apoi din Israel leagănul creştinismului. Există multe asemănări între religia egipteană şi cea mozaică. Cele 10 porunci ale unui singur Dumnezeu au fost selectate dintre 42 de legi sau porunci ale celor 42 de zei ai egiptenilor regăsiţi în „Cartea egipteană  a morţilor”. O paralelă făcută între cele 10 porunci din Biblie şi cele din „Papirusul lui Ani” pune în evidenţă, mai clar, asemănarea dintre ele.

Poruncile din Biblie, expuse într-o formă prescurtată, sunt:
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei, să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine; Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici o altă asemănare, nici să te închini altora;
Să nu iei numele Domnului Dumnezeul tău în deşert;
Adu-ţi aminte de Ziua Domnului şi o cinsteşte. Lucrează şase zile şi în a şaptea te odihneşte, căci în şase zile a făcut Domnul Cerul şi Pământul, marea şi toate cele ce sunt în ele, iar în ziua a şaptea
S-a odihnit (ziua a şaptea fiind Sabatul);
Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca bine să-ţi fie şi mulţi ani să trăieşti pe Pământ;
Să nu ucizi.;
Să nu fii desfrânat (să nu preacurveşti);
Să nu furi;
Să nu depui mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău;
10. Să nu râvneşti la nimic din ce este al aproapelui tău.

Din „Cartea egipteană a morţilor” se desprind următoarele legi cu aceeaşi semnificaţie:
1. Nu tulbur echilibrul divin;
Nu opresc un zeu atunci când acesta mi se arată;
Nu jignesc zeul care se află la cârmă;
(Egiptenii nu aveau Sabat, el provenind din cuvântul sabbath, din ebraică);
Nu-i fac rău aproapelui meu;
Nu ucid;
Nu preacurvesc;
Nu fur;
Nu spun minciuni în locul adevărului;
Nu-i nedreptăţesc şi nici nu-i înşel pe alţii.

Cele 10 porunci, dacă ar fi fost formulate sub forma unor fraze afirmative, fără a fi fost concepute cu particula „nu”, ar fi avut o amprentă energetică benefică superioară. Aceste porunci au echivalent şi în religia islamică. De fapt, nici una dintre religii nu promovează în cărţile sfinte maleficitatea.

„Bibilia” mai are episoade în care se profilează interferenţe şi cu alte religii apărute înaintea creştinismului, în afară de cultul egiptenilor. De exemplu, pentru că ne aflăm în preajma Crăciunului, iată cine erau cei trei magi de la răsărit, care au venit să se închine lui Iisus, vestindu-i Naşterea, călăuziţi de o stea. În zoroastrism, preoţii erau numiţi magi, iniţiaţi în tainele astrologiei. Herodot a scris că magii (magu în persană) erau originari din Medes, Medina de astăzi, oraş-simbol al islamului, aflat în Arabia Saudită. Aceştia formau o clasă de elită din Imperiul Persan. Erau specialişti în interpretarea viselor şi în ghicitul în stele. Zarathustra, întemeietorul zoroastrismului, a spus că dintr-o fecioară se va naşte un Saoshiant (Salvator) care va purifica Universul şi va aduce Paradisul. După mai bine de două milenii, trei magi, Baltazar, Melchior şi Gaspar, au avut viziunea îndeplinirii proorocirii lui Zarathustra, reformatorul religiei Iranului preislamic.

În concluzie, omenirea are la bază aceleaşi concepte despre existenţă promovate de iniţiaţi. Credinţa există în aceeaşi forţă supranaturală, însă, cunoscută sub mai multe denumiri. Religiile, cu toate că sunt copii ai aceleiaşi mame, se comportă între ele ca nişte fraţi vitregi care se urăsc. Neîmpăcarea lor constituie o sursă permanentă a multor neînţelegeri majore ale omenirii. Şi culmea este că toate promovează iubirea aproapelui. Ce, parcă partidele nu spun că promovează bunăstarea poporului?

Citeşte mai multe despre:   paranormal

Serviciul de email marketing furnizat de