x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro RIO 2016 OLIMPIADĂ. Ana-Maria Popescu, după cucerirea aurului olimpic la spadă: ”Nu sunt totuşi neam cu Highlander”

OLIMPIADĂ. Ana-Maria Popescu, după cucerirea aurului olimpic la spadă: ”Nu sunt totuşi neam cu Highlander”

12 Aug 2016   •   10:32
OLIMPIADĂ. Ana-Maria Popescu, după cucerirea aurului olimpic la spadă: ”Nu sunt totuşi neam cu Highlander”
Sursa foto: FIE - International Fencing Federation / Bizzi

OLIMPIADĂ 2016. Sportiva Ana-Maria Popescu a declarat vineri că medalia de aur câştigată de echipa de spadă a României la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro aparţine ''copiilor'' din loturile de juniori care au fost parteneri de antrenament în perioada de pregătire.

''Rezultatul acesta este al celor care ne-au ajutat. Şi să ştiţi că au fost puţini, au fost zece la număr colegii care au venit şi ne-au ajutat. Dacă ar fi să fiu rea, aş putea spune, cu ghilimelele de rigoare, că au venit pe burta goală. Copiii aceia au venit pe timpul lor, şi-au rupt din vacanţa lor să vină să ne ajute. Nu ne permiteam să greşim ca la Londra, să ne antrenăm cu o altă echipă. Era singura noastră opţiune să ne folosim practic de aceşti copii. Deci este şi meritul lor că am ajuns aici, pentru că au încercat pe cât posibil să ne pună probleme şi să ne ajute la antrenamente. Este mare lucru, iar asta înseamnă pură pasiune. Mi-aş dori ca ei să fie cei ajutaţi. Noi chiar dacă primim totul şi ei trebuie să fie ajutaţi, pentru că altfel...'', a spus campioana olimpică.



Antrenorul echipei feminine de spadă, Dan Podeanu, nu îşi va rade mustaţa după câştigarea medaliei de aur la Rio, susţine Ana-Maria Popescu: ''Nu, e foarte urât fără mustaţă, urât rău. Noi l-am mai văzut. Am mai pus o dată pariul ăsta şi mi-e că doamna Podeanu săraca... apropo, mulţumim din suflet, doamnă, pentru cât l-aţi suportat departe de casă şi pentru cât ne-aţi suportat pe noi. A făcut treaba asta cu rasul mustăţii după un Campionat European şi m-am speriat când a bătut la uşă. Nu ştiam ce se întâmplă, şi de atunci, nu. Am reuşit multe la viaţa noastră, am reuşit să ne aruncăm şi într-o fântână arteziană şi după aia am văzut cablurile. Aşa că am reuşit multe la viaţa noastră. Iar de data asta n-am mai pus pariuri. La Londra domnul Podeanu a promis că se vopseşte şi nu i-a ieşit''.

 



Întrebată dacă după acest titlu olimpic se gândeşte la un copil, spadasina a răspuns în glumă: ''Da, mă gândesc la copilul Simonei Gherman. Ce fericită e Teo acum. Când o să ajung eu acasă soţul e în cantonament, mai câştigă Steaua două titluri la polo, Doamne-ajută să câştige şi Champions League, probabil la pensie ne luăm un câine, că nu o să mai putem face copii. Asta e''.

Ea a menţionat că este prea devreme să spună dacă va concura şi la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice. ''Momentan nu zic nimic de Tokyo 2020, dar la anul, la Mondiale, chiar vreau să fiu prezentă. Acolo încă nu mi-am încheiat socotelile. Vom vedea, nu sunt totuşi neam cu Highlander'', a precizat Ana-Maria Popescu.

Echipa formată din Ana-Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop şi Loredana Dinu a cucerit medaliile de aur după ce a dispus în finală de China, deţinătoarea titlului, cu scorul de 44-38.



Tricolorele au adus prima medalie delegaţiei României la Jocurile de la Rio.

A fost, totodată, a 16-a medaliei a scrimei româneşti la Jocurile Olimpice, dintre care patru de aur, cinci de argint şi şapte de bronz. România a cucerit în premieră o medalie de aur pe echipe la scrimă.
www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: ana-maria popescu