x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș: „Fiecare investitor va avea posibilitatea să primească între 200.000 de euro și 2,5 milioane de euro, bani nerambursabili”

Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș: „Fiecare investitor va avea posibilitatea să primească între 200.000 de euro și 2,5 milioane de euro, bani nerambursabili”

de Redacția Jurnalul    |    12 Apr 2024   •   18:38
Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș: „Fiecare investitor va avea posibilitatea să primească între 200.000 de euro și 2,5 milioane de euro, bani nerambursabili”
Sursa foto: Antena 3 CNN

În cadrul Conferinţei România Inteligentă „Parcuri industriale, noua poartă maramureşeană pentru investiţii şi dezvoltare", desfășurată vinerii, 12 aprilie 2024, la Sala Millenium M1 din Baia Mare, președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a făcut publice detalii despre un proiect inovator în regiunea nord-vestică a României: parcurile industriale de specializare inteligentă.

Potrivit declarațiilor lui Bogdan, inițiativa a luat amploare încă din 2020, beneficiind de sprijinul ministrului Finanțelor, Marcel Boloș. Proiectul vizează dezvoltarea unor parcuri industriale specializate, integrate într-o abordare inteligentă, pentru atragerea investițiilor și stimularea dezvoltării economice regionale.

„Suntem într-un proces de trei ani și jumătate în care am depus eforturi considerabile pentru implementarea acestui proiect", a subliniat Bogdan. El a evidențiat importanța infrastructurii adecvate în fiecare parc industrial, inclusiv elemente precum canalizare, apă, drumuri și comunicații, alături de furnizarea de utilități precum curent electric și gaz.

O noutate semnificativă adusă de acest proiect este acordarea unui grant pentru fiecare investitor care își desfășoară activitatea în aceste parcuri industriale. „Fiecare investitor va avea posibilitatea să primească între 200.000 de euro și 2,5 milioane de euro, bani nerambursabili", a explicat Bogdan. Această facilitate, disponibilă exclusiv în regiunea nord-vestică a țării, reprezintă rezultatul unei colaborări susținute între autoritățile locale și guvernamentale.

În plus, președintele CJ Maramureș a confirmat semnarea primului contract de finanțare și a subliniat că există planuri pentru înființarea a șapte astfel de parcuri industriale în județul Maramureș, distribuite în diverse zone pentru a maximiza impactul economic și dezvoltarea regională.

„În 2023, linia de finanțare a fost publicată, în sfârșit, și am putut să depunem cererile de finanțare.

Noi, în paralel, am pregătit terenurile, parcurile, parteneriatele cu asministrațiile publice local,e pentru a avea terenuri pe care să dezvoltăm aceste parcuri de specializare inteligentă, am pregătit studiile de fezabilitate pentru infrastructură, am început discuțiile cu mediul de afaceri, s-au făcut foarte multe lucruri în această perioadă și pentru mine este o satisfacție foarte mare că astăzi am semnat primul contract de finanțare, dar ce este foarte important este că avem șapte astfel de parcuri industriale care vor fi împrăștiate, în județul Maramureș, în mai multe zone”, a declarat Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș. 

×