3 iulie 1989

După notaţiile din agendă, re­iese că luni, 3 iulie 1989, Elena Ceauşescu şi-a început lucrul la birou cu o şedinţă prezidată de Nicolae Ceauşescu în sala CPEx pe tema planului pe semestrul I (orele 9:45-10:20).

În aceeaşi zi a organizat şi ea o şedinţă la "săliţă" - cu aceiaşi Bobu şi Constantin Radu - pe pro­bleme de cadre (12:00-12:35). Între cele două şedinţe i-a primit în birou pe Ursu, Nicolcioiu, Bobu şi Poliana Cristescu. Cu toată ziua încărcată a gazdei, Poliana a be­neficiat din plin de atenţia To­va­răşei, fiind reţinută aproape trei sferturi de ceas (orele 11:00-11:40). A revenit şi după-amiaza, deşi între orele 15:30 şi 18:32 la Cabinetul 2 au fost nu mai puţin de 13 primiri.

Ca şi în alte dăţi, pe câte unii i-a chemat de mai multe ori - Silviu Curticeanu, Emil Bobu, Ion Sto­ian, Vasile Nicolcioiu, Constantin Olteanu. A fost chemat în biroul ei în acea zi şi ministrul Sănătăţii, Victor Ciobanu. Nu avem cum şti dacă pentru ches­ti­uni privind sănătatea To­va­ră­şului ori pentru altele de ordinul "creşterii ca­lităţii nivelului de trai al poporului".

Discuţii anterioare vor fi fost multe (între soţii Ceauşescu mai ales), dar oficial, în acea zi s-a anunţat - cu o lună mai de­vreme decât fusese planificat! - adop­tarea Decretului Consiliului de Stat privind majorarea salariilor pe întreaga economie naţională. Adică economia Ro­mâniei mer­gea atât de bine încât se de­van­sase termenul răsplăţii!

Majoritatea românilor erau cuprinşi de neputincioasă furie cu asemenea prilejuri. Pe hârtie trăiau din ce în ce mai bine, producţia creştea neîncetat, iar conducătorul se făcea mai iubit şi mai înţelept. În realitate, creşte-rile salariale erau condiţionate de planul la export, recuperări de materiale, economie de energie etc., toate imposibile sub raportul cifrelor anunţate.

Fondul acestor decizii lipseşte însă din documente. Iar "To­va­răşii" menţineau relaţii impermeabile cu anturajul - nu făceau confesiuni, nici nu acceptau dis­cuţii asupra "realităţii". Anun­ţurile triumfale erau pentru cei "din afară". Când rosteau "po­por", reprezentarea lui era si­mi­lară, probabil, cuvintelor turmă, cireadă sau cârd. Mulţime de animale ori păsări domesticite, fără gândire, voinţă ori aspiraţii proprii de libertate.