Marţi 31 octombrie 1989, prima primire la Cabinetul 2 a fost înregistrată la ora 8:55. Ultima şedinţă a Elenei Ceauşescu s-a încheiat la ora 20:55.
În această lungă zi, programul ei a fost monoton. Fiecare parte a zilei a început-o printr-o discuţie cu Silviu Curticeanu (între orele 8:55 - 9:06 şi 14:19 - 14:45). A avut şi o întrevedere cu Constantin Radu (orele 14:50 - 15:25).
Restul programului Elenei Ceauşescu au fost trei şedinţe de lucru, la săliţă, cu Nicolae Ceauşescu între orele 9:40 şi 11:15; 11:40 şi 13:15; 17:25 şi 20:15. Toate cu aceeaşi temă - "Membri ai Comisiei de propuneri pentru Congres".
Toate se pregăteau aşadar la cel mai înalt nivel pentru funcţionarea impecabilă a Congresului. De câteva săptămâni spaţiile ziarelor, radio-ului şi televiziunii fuseseră înghiţite de telegrame, adeziuni, raportări şi omagii aduse liderului suprem de organizaţiile de partid. Cei aproape patru milioane de membri de partid încredinţaseră delegaţilor mandatul lor pentru realegerea lui Ceauşescu.
Peste nici două luni însă, cât ce s-a ridicat elicopterul prezidenţial, colosul partidului s-a autodizolvat. În zadar toate artificiale la care trudiseră Ceauşeştii. "Nu s-a exprimat de nicăieri nici cel mai timid protest, a comentat Dumitru Popescu în memoriile sale. Partidul avea un Secretariat, un Birou Permanent, un Comitet Politic Executiv, un Comitet Central. Nici o reacţie, nici un semn de viaţă. Paralizie generală, mutism, inerţie. Nici măcar o organizaţie judeţeană, mai neconformistă, mai ţâfnoasă n-a ieşit din rând, nu s-a zburlit, n-a făcut contestaţie.
Un asemenea mamut să plece capul sub secure ca o mârţoagă jigărită? (...) Partidul n-a putut vorbi în clipa fatală, n-a putut protesta, nu s-a putut opune, fiindcă după fuga lui Ceauşescu n-a mai avut nici un purtător de cuvânt, nici un cap responsabil activ (...). PCR nu avusese decât un singur lider, un singur patron, un singur stăpân. Şi când acesta şi-a luat tălpăşiţa a rămas ca un sat fără câini."