Sâmbătă, 8 aprilie, primul şi ultimul din rândul celor primiţi la Cabinetul 2 a fost Constantin Radu (9:30-9:43 şi 12:10-12:13).
N-a lipsit cafeaua cu Poliana Cristescu (9:43-10:10). Apoi a primit alţi demnitari - Ion Stoian, Emil Bobu, Constantin Olteanu, Vasile Bărbulescu, Stan Soare, Petre Gigea. Ultimii doi au fost primiţi împreună aproape un ceas (11:00-11:55). Subiectele discuţiilor din acea zi au fost dominate, fără îndoială, de chestiuni de politică externă.
Stan Soare era atunci ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al RSR în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Fusese inginer petrolist. După două decenii de la absolvirea Institutului de Petrol, Gaze şi Geologie din Bucureşti, ajunsese rectorul instituţiei. A urcat, oarecum în paralel, două ierarhii: cea a funcţiilor universitare şi cea de activist al partidului. Încrederea probată prin funcţii politice a fost răsplătită şi cu o specializare de doi ani în SUA. După funcţia de adjunct al ministrului Educaţiei şi Învăţământului (1978-1979), trecuse în aceea de adjunct al şefului Secţiei de propagandă al CC al PCR (1979-1986). Din ea fusese trimis la Londra, în diplomaţie.
În 1989, economistul Petre Gigea era, de asemenea, ambasador, delegat permanent al României la UNESCO şi component al Comisiei pentru probleme ale cooperării economice şi relaţiilor internaţionale ale partidului şi statului. Luase startul în cursa pentru invidiatul său post din Paris tocmai din Bărca, unde fusese referentul Secţiei financiare (1949). Avansase contabil raional la Băileşti (1950). Craiova fusese trambulina de lansare spre funcţia de ministru de Finanţe (1981-1986). În creditele şi marile investiţii comandate de Ceauşescu în acei ani fusese, probabil, sfetnicul cel mai documentat.
La Londra ori la Paris, în misiuni nu erau trimişi decât activişti de mare încredere, apreciaţi ca atare de Nicolae şi Elena Ceauşescu. Şi-au meritat, oare, preţuirea Soare şi Gigea, informându-şi corect protectoarea asupra "stărilor de spirit" privind România la 8 aprilie 1989?
Citește pe Antena3.ro