Agenda Elenei Ceauşescu: 10 februarie 1989

De la 10 dimineaţa şi până la 7 seara – cu excepţia pauzei de masă, a fost un du-te vino la Cabinetul 2.

Primul chemat – şeful Cancela­riei CC, Silviu Curticeanu. A fost, de fapt, de trei ori la ea în acea zi. Nu prea stătea cu el de poveşti Elena Ceauşescu: o jumătate de ceas fiind durata însumată de toate cele trei întrevederi.

Cafeaua de dimineaţă cu fosta-i noră, Poliana Cristescu, n-a depăşit sfer­tul de ceas (10:20 - 10:35). O oră şi un sfert au fost reţinuţi însă de Ele­na Ceauşescu reprezentanţii ICECHIM Maria Ionescu şi R. Şerban. Cu I. M. Nicolae (înregistrat a doua oară în zi "tov. I.M.N.") s-a în­tre­ţinut mai bine de un ceas în pri­ma parte a zilei. Ne-ar veni greu să pre­supunem ce-a discutat cu N. Vlă­descu, C. Mihulecea  ori Gh. Oprene căci nu ştim resortul în care erau plasaţi.

Gheorghe Oprea, Vasile Bum­bă­cea, Constantin Radu şi Vasile Milea au fost demnitarii primiţi. Poate că fusese în bună dispoziţie căci – Silviu Curticeanu o po­vesteşte – solici­tan­ţii se interesau de toanele "cabi­ne­telor" înainte de a ruga să fie pri­miţi. Dacă nu cumva Elena Ceau­şes­cu îl chemase pe ministrul Apă­ră­­rii Vasile Milea, înseamnă că avu­se­se o zi de vineri bună. Milea fiind în relaţii de cumetrie cu Curti­cea­nu (după cum scrie generalul Ma­rin  Neagoe), cu siguranţă îi ceruse sfatul asupra demersului întreve­derii.

Deşi în România anului 1989, ter­menul "dictatură de clan" se asocia automat cu conducerea parti­­dului în mintea celui care-l auzea ori citea, soţii Ceauşescu dezavuau orice relaţii apropiate între ceilalţi. De prin anii '80, povesteşte Du­mi­t­ru Popescu în memoriile sale, Ceau­şescu "începuse să fluture prin şedinţe, ca şi în particular, un anu­mit reproş cu gravă tentă in­­cri­minatorie, pe planul neprincipialităţii: că se lucrează «pe pretenie». A nu-i critica pe alţii în şedinţe ori a nu-i «turna» Elenei Ceauşescu era o dovadă în acest sens.

Folosea formula frecvent şi faţă de coordonatorii economiei – scrie D. Popescu –, părându-i-se că au sa­tisfăcut prea larg solicitările unei ramuri în cadrul planului de stat, sau că au repartizat materii prime şi materiale peste baremurile arbitrare stabilite de el. «Eliberaţi fonduri de stat şi scoateţi din rezervă mijloace pe pretenie». Pronunţând «pretenie» atrăgea şi mai mult atenţia asupra termenului, dar defecţiunii fonetice nu-i acorda nimeni importanţă, toţi minunându-se de unde a mai scornit această trăsnaie. Cu toate că nu era nici fonetica de neglijat."