Agenda Elenei Ceauşescu: 14 martie 1989

Între 10:12 (momentul în care a intrat la Cabinetul 2 primul invitat) şi 17:45 (când a ieşit ultimul), Elena Ceauşescu a avut, conform agendei de la biroul ei, cinci interlocutori: Emil Bobu, Ion Ursu, Silviu Curticeanu, Nicolae Constantin şi Vasile Milea.

Simplitatea programului nu însemna, neapărat, zi uşoară! Foşti demnitari din cercul puterii  care au acceptat să dea interviuri ori au publicat memorii indică, fără excepţie, prezenţa ei la Ca­binetul 1 ori de câte ori ştia ori simţea că acolo se poartă o dis­cuţie. Cum "scrisoarea celor şase" reclama urgente "măsuri pe linie de partid", mai mult decât probabil că, în prezenţa ei, la Cabinetul 1 se vor fi discutat acestea.

De altfel, pe Emil Bobu – "mâna ei dreaptă" în chestiuni de "cadre" – l-a chemat de două ori. Întâi dimineaţa, apoi după-amiaza, la 14 martie 1989 Bobu a fost reţinut la Tovarăşa mai bine de un ceas şi jumătate.

Despre Bobu s-ar fi putut spu­ne că reprezintă prototipul "Omu­lui nou", scopul acelui pa­saj de tranziţie spre comunism  declarat de Ceauşescu "socialism multilateral dezvoltat". Fişa lui de cadre, întocmită în 1959 – pentru promovarea în funcţia de preşedinte al Sfatului Popular Regional Suceava –, înfăţişează o stranie evoluţie pentru timpuri normale. În jilţul cel mai înalt al Sucevei Bobu fusese aşezat la 32 de ani. Se născuse, din "ţărani săraci", într-un sat sucevean ("tatăl a decedat în 1934, mama s-a recăsătorit cu un alt ţăran sărac, a decedat în 1947", se men­ţio­nează la originea socială). Avea o soră (casnică, măritată cu un croitor) şi trei fraţi (foştii "ţă­rani mijlocaşi" erau, în 1959, unul miliţian, ceilalţi doi, tractorişti). Avea şi doi copii cu o soţie procuror în Procuratura Gene­­rală a RPR (fostă muncitoare, "pro­­­vine dintr-o familie de ţă­rani să­raci, a rămas de mică fără pă­rinţi"). Calificat "strungar în fier" la Atelierele CFR Nicolina Iaşi, urmase trei luni o şcoală de pe­dagogi şi un an (!) "şcoala ju­ridică din Iaşi". Cu acest capital de ori­gine şi instrucţie ţâşnise Bobu ca o săgeată bine ţintită spre Olim­pul românesc din anii ’80.

Dacă ar fi avut cu cineva relaţii de prietenie, cuplul Ceauşescu i-ar fi putut declara pe soţii Maria şi Emil Bobu prietenii lor de fami­lie. În proximitatea acestora îşi oglindeau avantajos "tovărăşia de muncă şi viaţă".