Agenda Elenei Ceauşescu: 18 februarie 1989

După săptămâna de odihnă la Sinaia şi Snagov, soţii Ceauşescu au revenit în zi de sâmbătă la lucru.

La 9:25, în biroul Elenei Cea­u­şescu a intrat, pentru cinci minute, şeful Protocolului de Stat, Vasile Ni­co­lcioiu. După care au fost chemaţi Silviu Curticeanu şi Emil Bobu. Între orele 10:00 şi 12:20 a făcut o "vizită în Capitală".

Niciodată însă, Elena Ceauşescu nu făcea vizite "oamenilor muncii" decât însoţindu-l pe Ceauşescu. Vizitele acestuia de sfârşit de săp­tămână în Capitală cu nelipsitul obiectiv al şantierului Casei Po­­porului deveniseră obicei. După măr­turiile lui Silviu Curticeanu însă, Ceauşescu nu folosea pentru imensa construcţie denumirea de Casa Po­po­rului, ci Casa Republicii. Re­nunţase repede la "Casa Poporului", el însuşi considerând-o "prea de­ma­gogică". Dar, preluat de presa de peste hotare şi în special de Ra­dio Europa Liberă, i-a rămas peste ani numele de Casa Poporului. În vreme ce Casa Republicii apărea doar în scripte şi discursuri oficiale.    

În timpul zidirii colosului s-au petrecut şi episoade hazlii, având-o pro­tagonistă chiar pe Elena Cea­u­şescu. Inginerul Ciurel, ascultând indicaţiile lui Ceauşescu, avea un neobişnuit mod de adeziune, a po­vestit Curticeanu. Când sarcinile secretarului general i se păreau irea­­lizabile, asculta şi tăcea. Când lucrul era pe măsură, o "cotea" pe Elena Ceauşescu, şoptindu-i admirativ "are dreptate şefu'!". "Unde l-aţi găsit voi pe nebunul acesta, care-mi face vânătăi şi-şi permite să-i spună tovarăşului «şefu'», ca la un secretar de Primărie comuna­lă?", s-a indignat Tovarăşa imediat. Bun "vătaf", Ciurel n-a fost însă re­trogradat...  

O relaţie specială instituiseră Cea­u­şeştii între ei şi "poporul muncitor". "Drapelul politic în care se învăluia, ca un apostol neînţeles, era plata datoriei externe, conti­nuarea dezvoltării economice şi construcţiile edilitare", a scris Du­mi­tru Popescu despre Ceauşescu. "În­văţase din istorie că tot ce a ră­mas grandios peste timp s-a clădit cu sacrificii, cu efort, cu sânge", căci "timpul edulcorează tragedia şi îi dă o coloratură eroică". Românii trebuiau să-l înţeleagă şi urmeze "datori pentru ce făcuse pentru ei". Nu contau suferinţele şi efortul lor. Aceasta a fost explicaţia artizanului propagandei lui Ceauşescu pentru megaobiectivele sale.