38 de cazuri de SIDA în România

Potrivit primei cărţi despre SIDA, publicate în România, sunt 38 de cazuri de SIDA în ţară. Cinci pacienţi au murit deja. Noi reglementări şi măsuri de prevenire a răspândirii bolii au fost luate.

O carte românească, intitulată "Virusul Imuno-Deficienţei Umane HIV", scrisă de profesorul Ludovic Păun, şeful Clinicii de Boli Infecţioase şi Tropicale de la Spitalul Dr V. Babeş din Bucureşti a ajuns de curând în Vest. Publicată de Editura Medicală din Bucureşti, la sfârşitul anului 1988, această carte este prima despre subiectul HIV din literatura medicală din România.

Unsprezece capitole ale cărţii abordează locul SIDA printre ale boli care afectează sistemul imunitar, cauzele infecţiei cu HIV, cum se dezvoltă boala, cum se răspândeşte în cadrul unei populaţii, simptomele infecţiei cu HIV, simptome deosebite la sugari şi la copii, diagnoza, stadiul actual al dezvoltării tratamentului şi faptul că nu este posibilă vaccinarea împotriva acestei boli. Toate aceste capitole includ o informaţie detaliată, bazată pe statistici internaţionale disponibile la OMS.

Doar ultimul, cel de-al doisprezecelea capitol al cărţii, vorbeşte despre situaţia din România. Abordează formele pe care le-a luat şi grupurile de risc, rezultatele la care au ajuns testele anti-HIV pe diferite grupuri şi măsurile luate pentru a preveni răspândirea SIDA.

Cartea pretinde că, la 12 iulie 1988, 38 de cazuri de SIDA au fost înregistrate şi că cinci bolnavi au murit. Primele două cazuri de SIDA din România au fost raportate în ianua­rie 1987. Patru luni mai târziu, la 26 mai 1987, România a recunoscut existenţa a 15 cazuri, inclusiv a două morţi. Apoi, în paisprezece luni, până în iulie 1988, numărul cazurilor de SIDA s-au dublat în România. Din 12 iulie 1988, nici o informaţie nouă nu a mai fost făcută publică.

Potrivit lui Păun, printre cele 38 de cazuri se numără un homosexual, un bisexual, şase heterosexuali (dintre care cinci au murit), opt purtători ai virusului (între care doi homose­xuali, doi pacienţi cu dializă şi patru heterosexuali) şi 22 de cazuri în care purtătorii nu manifestau încă simptomele SIDA. Printre aceştia se aflau opt hemofilici, un pacient cu dializă, un donator de sânge, patru persoane care au intrat în contact cu pacienţi infectaţi cu SIDA, o persoană care a avut relaţii sexuale cu un student străin infectat şi şapte studenţi străini.

Aceste cazuri au fost depistate în urma testării a 8.337 de persoane. Dintre 996 de donatori de sânge a fost găsită o persoană infestată cu HIV. Din 234 de pacienţi care au făcut dia­liză, trei aveau SIDA; din 56 de hemofilici, opt au fost descoperiţi ca fiind infectaţi cu HIV; din 124 de homosexuali, unul era infectat; nu a fost descoperit nici un caz printre cei 160 de soldaţi testaţi şi nici printre cei 246 de pacienţi sănătoşi care călătoreau peste graniţă; analizele a 325 de oameni care au fost  bolnavi sau pe care autorităţile i-au suspectat de SIDA sau care au intrat în contact cu pacienţi cu SIDA au relevat 18 cazuri de infectare; dintre cei 6.196 de studenţi români, şapte aveau SIDA.

Este remarcabil că România a admis pentru prima dată existenţa unui număr de homosexuali. Homosexualitatea este un tabu în România, o crimă care se pedepseşte cu cinci ani de închisoare. Măsuri represive asupra homosexualilor au fost raportate de Verzii din Germania de Vest şi de Amnesty International. Un raid al poliţiei asupra homosexualilor din Arad se pare că s-a soldat cu arestarea a şaizeci de homosexuali, dintre care unii au fost bătuţi de miliţie, pentru a obţine informaţii şi despre alţi homosexuali. Este, de asemenea, interesant de notat că cel mai mare grup supus testului este cel al studenţilor străini: se spune că cei şapte studenţi infectaţi cu HIV erau africani.

Păun a descris măsurile de prevenţie şi legile în vederea comba­terii bolii şi instrucţiunile date de Ministerul Român al Sănătăţii şi de Inspectoratul de Stat al Sănătăţii. Acestea constituie primele măsuri preventive luate împotriva bolii în România. Numele prostituatelor, ale homosexualilor şi ale celor care suferă de boli venerice au fost înre­gistrate de clinici. Au fost înregistrate, de asemenea, numele celor care s-au întors din străinătate, în special din ţări unde Ministerul Român al Sănătăţii consideră că există mai multe riscuri de infectare (Ţările nu au fost numite). Potrivit lui Păun, metodele care controlează răspândirea SIDA au fost descrise în Reglementările Ministerului Sănătăţii din 31 martie 1979. Aceste reglementări nu au fost nici ele reproduse în carte.

Cea de-a doua metodă de prevenire a SIDA, programată în România, constă în testarea donatorilor de sânge, a femeilor însărcinate şi a celor care vor să se căsătorească. Păun a spus că testele de sânge "vor începe îndată ce instrumentele necesare vor fi disponibile, la o dată ce va fi stabilită de Ministerul Sănătăţii din România". În mod clar, nu este posibil ca aceste măsuri să fie introduse deocamdată.

Ce-a de-a treia măsură prevede educaţia pentru sănătate a populaţiei, prin intermediul broşurilor. Instrucţiunile menţionează nevoia de a introduce ore de educaţie sexuală şi depre boli venerice la liceu şi în instituţiile pentru tineret.
Carmen Pompey
Radio Europa Liberă (München) - Raport al secţiei de cercetare, condusă de dr M. Shafir. Document din "Arhiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu