x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Comploturi în mintea lui Ceauşescu

0
27 Oct 2009 - 00:00
Elementul cel mai senzaţional re­zi­dă fără îndoială în sugestia că Ro­mâ­nia ascunde secrete suficient de fascinante pentu a transforma goana după ele într-o răsturnare fără precedent a poziţiilor cheie pe eşichierul spiona­ju­lui mondial.

Din afirmaţiile lui Ceau­şescu ar rezulta că dorinţa de a descifra aceste secrete a înlocuit riva­litatea dintre cei doi supergiganţi ai spionajului mondial cu o tentativă de colaborare. Secondaţi de Intelligence Service şi Deuxieme Bureau, KGB-ul şi CIA-ul s-au unit pentru prima oară într-o operaţiune comună: ope­ra­ţiu­nea România.

Un alt aspect cu valoarea unei premiere absolute este faptul că pentru prima oară şeful unui stat est-european acuză în mod public Uniunea Sovietică de a efectua operaţiuni de spionaj contra ţării sale. Dezvăluirea acestui aspect ar trebui să creeze dubii asupra potenţialului de luptă al unui pact militar ai cărui membri se pre­tează la acţiuni de spionaj unul contra altuia în vreme de pace.

În aceeaşi categorie de aspecte bizare se includ şi alte fapte legate de pr­etinsul complot. De pildă, agenţi secreţi ai unor ţări diferite şi rivale nu prea au obiceiul de a colabora la redactarea unor declaraţii politice sub propria semnătură contra guvernului lor. Din moment ce un asemenea do­cu­ment a apărut, trebuie să se presu­pu­nă că reprezintă o sinteză a re­pro­şu­rilor principale pe care cele patru puteri implicate le aduc României. Or, prin fiecare rând, documentul în cauză exprimă aspiraţia de a revita­liza socialismul cu partid unic. E greu de văzut dacă d-na Thatcher, ca de altfel ceilalţi doi lideri ocidentali, ar recruta în Răsărit agenţi suspuşi pe care să-i folosească în scopul conso­lidării acestui gen de socialism.

Alte semnificaţii ale dezvăluirilor lui Ceauşescu în Newsweek apar sub un unghi istoric, cel al alianţelor din al doilea război mondial. Căci Uniu­nea Sovietică, Statele Unite, Marea Bri­tanie şi Franţa nu sunt decât prin­ci­palele puteri care au format Na­ţiu­nile Unite... Dictatorul român exprima în acest fel frustrarea pe care o re­simte în faţa situaţiei internaţionale imposibile în care se află şi a izolării ce se transforma rapid în ostilitate atât în Vest, cât şi în Est.

Implicaţiile internaţionale ale afirmaţiilor lui Ceauşescu nu sunt doar ine­dite, ele sunt anacronice şi chiar mi­metice. Ca şi Stalin în anii '30, care-şi exe­cuta oponenţii din partid ca spioni ai Germaniei naziste - cu care toc­mai semnase faimosul pact secret - micul Stalin de la Nord de dunăre nu permite foştilor săi trovarăşi ale căror păreri se deosebesc în prezent de ale sale să se constiuie într-o fracţiune în par­tid, ci îi acuză c-au constituit un grup de agenţi în serviciul unor pu­teri străine. E adevărat, şi aceasta-i o de­osebire importantă: opozanţii din Bu­cureşti nu au fost până acum executaţi. În afara acestei dinstincţii de proporţii, problema de fond rămâne aceeaşi: de ce regimurile staliniste transformă inevitabil contestarea politică a conducătorului în trădare de ţară? În definitiv, e vorba de personalităţi care au ocupat funcţii dintre cele mai înalte în partid şi în stat. Ce credibilitate morală şi politică pot avea un partid şi un regim care în­cre­dinţează asemenea responsabilităţi unor banali agenţi ai unor servicii de spionaj străine şi care nu descoperă duplicitatea decât după manifestarea publică a dezacordului lor cu gu­ver­narea lui Ceauşescu?

Cu deosebire obscure sunt referi­rile la aspectele juridice ale problemei. În esenţă, Ceauşescu sublinia în inter­viul acordat revistei americane că cei şase nu au fost trimişi în faţa tribu­na­l­ului datorită regretelor lor pentru cri­mele comise şi clemenţei lui. Purtare se pare mai puţin sadică decât a ilustrului său model, ceea ce nu este ade­vă­rat decât până la un punct. Stalin lasă în seama lui Visinski sarcina de a formula acuzaţiile şi a-i trimite pe aşa-zişii spioni în faţa plutonului de execuţie. Ceauşescu nu-i execută, dar se ocupă el însuşi de formularea acu­zaţiilor. Rezultă că, fără a fi fost stabilit devreo instanţă judecătorească, delictul de spionaj a fost proclamat de şeful statului, încălcând Constituţia pe te­me­iul căreia a depus jurământul s-o respecte. Dar un asemenea procedeu nu reprezintă doar un simplu şi strident viciu juridic, el reprezintă o gravă primejdie pentru cei şase. Căci cle­menţa sa este reversibilă, verdictul său însă nu este. În virtutea puterii sale nelimitate, el nu se mulţumeşte numai să-şi aservească justiţia, el o înlocuieşte cu propria sa impresie personală. Declaraţia făcută de el revistei Newsweek pune astfel viaţa şi libertatea celor şase calomniaţi la cheremul capriciului său.

NARATOR: Aş vrea să consacru întreaga emisiune de astăzi unor fragmente dintr-o amplă scrisoare pri­mită de la un ascultător referitoare la felul în care conducerea partidului comunist român îi tratează pe cei şase foşti activişti de frunte ai partidului, care i-au adresat la începutul anului secretarului general faimoasa scri­soare deschisă ce-a devenit unul din do­cumentele principale ale opo­zi­ţiei faţă de dictatura lui Nicolae Ceauş­es­cu. Este o temă foarte actuală şi deo­se­bit de relevantă în momentul de faţă. În primul fragment, autorul scrisorii se opreşte cu deosebire la afirmaţiile liderului comunist român făcute în interviul acordat revistei ameriicane Newsweek că cei şase sunt agenţi ai unor puteri străine: unul al Uniunii Sovietice, unul al Statelor Unite, unul al marii Britanii şi un altul al Franţei. Iată ce ne scrie corespondentul nostru, care nu doreşte să-şi dezvăluie numele:

VOCE:
NARATOR: Autorul scrisorii se referă apoi pe larg la alte aspecte şi im­pli­caţii ale acestei probleme, men­ţio­nând şi cazul Mircea Răceanu, diplomatul român acuzat de Procuratura generală a fi spion al unei puteri străine nespecificate, prins în flagrant delict. Fostul diplomat este fiul adoptiv al unuia din semnatarii scrisorii celor şase, la care corespondentul nostru revine, comentând afirmaţia lui Ceauşescu că toţi sunt în Bucureşti.

Declaraţia dictatorului în această privinţă este incompletă şi inexactă. Ea omite să spună că Securitatea a în­cercat să-l expulzeze pe Silviu Brucan la Zimnicea, dar că acesta a refuzat să se conformeze în lipsa unui ordin scris din partea unui tribunal. El a fost atunci mutat împreună cu familia pe strada Izbiceni nr. 79, la marginea ca­pi­talei, într-o căsuţă dărăpănată, fără electricitate şi fără apă curentă. La cei 73 de ani ai săi, Brucan a fost operat de două ori în 1988, iar soţia sa, Alexandra Sidorovici, membră a partidului Comunist Român din 1933, a fost ope­rată de cancer şi suferă de o gravă deformaţie a coloanei vertebrale.

Pe de altă parte, toţi cei şase nu se gă­sesc la Bucureşti pentru simplul mo­tiv că doi dintre ei - Constantin Pîrvulescu şi Grigore Răceanu - locu­iesc de multă vreme în provincie. Fostul ministru de Externe, Corneliu Mănescu, şi soţia sa au fost mutaţi în cartierul Dămăroaia într-un gen de şură cu pământ pe jos. În asemenea condiţii, arestul la domiciliu nu mai reprezintă doar o su­primare ilegală a libertăţii de miş­ca­re, el reprezintă interzicerea accesului la mijloacele de igienă cele mai elementare. Im­pu­nând acest regim de viaţă actualilor săi adversari politici şi foşti tovarăşi, dictatorul urmăreşte un scop evident: să accelereze maortea lor "naturală" fără a recurge la fo­lo­si­rea explicită a violenţei. Falşilor agenţi Ceauşescu le oferă o falsă graţiere, iar adevăraţilor adversari politici o adevărată lichidare, nu politică, ci fizică.
Arhiva Open Society (Budapesta), Institutul de Cercetare al Radio Europa Liberă, secţia română
Traducere din limba franceză de Eliza Dumitrescu
Citeşte mai multe despre:   aici radio europa liberă

Serviciul de email marketing furnizat de