Criticul literar Mircea Iorgulescu rupe tăcerea

Mircea Iorgulescu, o figură proe­minentă a literaturii române, a cerut azil politic în Franţa. În vârstă de 46 de ani, criticul şi eseistul a fost ur­mărit şi pus sub supraveghere de la sfârşitul anului 1988, când Poliţia a întrerupt o întâlnire din Bucureşti, a câtorva intelectuali români, care pregăteau o petiţie împotriva po­liticii lui Nicolae Ceauşescu.

În martie, Iorgulescu a acceptat invi­ta­ţia de a participa la un colocviu literar în Franţa, dar nu i s-a eliberat paşaportul. Totuşi, în august, i-a fost acordată o viză turistică, fapt care, consideră Iorgulescu, relevă lipsa de abilitate a Guvernului român în raporturile sale cu intelectualii care îl înfruntă. Iorgulescu este autorul mai multor cărţi remarcabile, dintre care, cea din urmă, "Eseu despre lumea lui Caragiale", este o oglindă plină de acurateţe a României de astăzi. Eseul care este plin de sensuri duble se apropie periculos de critica politică. Totuşi, cum critica directă, în Ro­mânia, este imposibil de realizat, teoretic, Iorgulescu a recurs la o altă perioadă istorică pentru a face tri­miteri, indirect, la România de azi.


OPINIILE LUI IORGULESCU
Într-un interviu recent acordat presei vestice, Iorgulescu a spus că ştie că exilul său autoimpus îi va afecta destinul personal, dar şi pe cel de persoană publică. Redactor vreme de 20 de ani la influentul săptămânal cultural România literară, el a făcut parte, vreme de opt ani, din comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor din România (USR). Potrivit lui Ior­gu­lescu, decizia sa de a porni în acest exil nu a fost spontană, ci una pe care a luat-o acum doi ani ca rezultat al re­presiunii crescânde exercitate asupra intelectualilor şi al deteriorării con­di­ţiilor economice şi politice. În Româ­nia, au avut loc schimbări într-un mod "atât de rapid şi de violent", afirmă Iorgulescu, iar "uniformizarea forţată şi degradarea" au atins un nivel atât de extrem, încât se poate vorbi acum despre "mizerie multila­teral dezvoltată" - parafrază a sloga­nului propagandistic "socialism multilateral dezvoltat".

După părerea sa, nimic nu poate fi schimbat în România din interior; nici măcar moartea lui Ceauşescu nu este o garanţie ce vor îmbunătăţi condiţiile, din moment ce întreaga structură a societăţii româneşti a fost distrusă, iar Partidul Comunist Ro­mân transformat într-un "mecanism de produs cuvinte".

Iorgulescu crede că opoziţia legală faţă de politicile distructive ale partidului nu este posibilă. În interviul său pentru Radio Europa Liberă, Iorgulescu a menţionat un incident, care a avut loc la România literară, la sfârşitul anului 1988. El şi alţi scriitori, printre care Mircea Dinescu, au încercat să aducă în discuţie aşa-numitul proiect de sistematizare, "un eufe­mism", spune Iorgulescu, pentru distrugerea satelor româneşti şi pentru transformarea lor în ceva asemă­nător lagărelor de concentrare. Conş­tienţi de importanţa pe care cuvintele o au într-un stat totalitar, scriitorii au încercat să vorbească pe limba auto­ri­tăţilor pentru a duce o luptă legală, într-o "manieră restrânsă". Ei au fost ameninţaţi şi sfătuiţi să nu propună subiecte care nu sunt strict literare. Potrivit lui Iorgulescu, acest ordin a contrazis unul dintre principiile cele mai renumite ale partidului: cum că scriitorii ar trebui "să se implice în întreaga viaţă a naţiunii". "Proiectul de sistematizare" afectează nu numai satele, a spus Iorgulescu, el va afecta chiar viitorul întregii ţări.

Mai târziu, tentativa scriitorilor de a redacta o scrisoare de protest împotriva politicii lui Ceauşescu a fost descoperită, iar cei care au fost implicaţi au fost puşi sub supraveghere în încercarea evidentă de a-i intimida. Acest incident a fost urmat de decizia Guvernului de a reinstitui infamul Decret 408, care interzice contactele cu străinii şi care nu a fost niciodată publicat oficial. Un oficial, evident nefamiliarizat cu decretul, a fost tri­mis la România literară pentru a discuta implicaţiile sale şi le-a cerut scriitorilor să semneze un document care atestă că au fost înştiinţaţi că Decretul 408 a fost reinstituit. Dinescu, singurul care a refuzat să semneze documentul, a primit o avertizare din partea comitetului de partid. Mai târziu, el nu numai că a fost destituit atât din slujbă, dar a fost şi dat afară din partid pentru că a încălcat Decretul 408, aparent, şi nu din cauza adevăratei sale "crime", aceea de a fi criticat politica lui Ceauşescu într-un interviu cu revista franceză Liberation.

Potrivit lui Iorgulescu, extraordinara luare de poziţie a lui Dinescu a cauzat o criză de conştiinţă în Ro­mânia. După părerea sa, intelectualii români trebuie să aleagă între a asuma "atitudinea nereţinută, sinceră, a protestului" şi a duce mai departe "o aparent normală activitate pentru a lăsa impresia că literatura română şi cultura nu au dispărut". Ca alte posibilităţi, Iorgulescu a men­ţionat exilul; tăcerea, ea însăşi un fel de "exil interior"; şi supunerea, care necesită dezvoltarea unei perso­nalităţi duale şi, în final, pierderea propriei identităţi. Iorgulescu deplân­ge "atmosfera irespirabilă" creată de aceşti indivizi care încuviinţează toate deciziile partidului, chiar şi pe cele greşite.

Iorgulescu crede, totuşi, că pentru cei din afară este foarte greu să aprecieze poziţia poporului, din cauză că în condiţiile actuale, capacitatea de "rezistenţă spirituală" a scăzut consi­derabil. Iorgulescu a subliniat că doar la România literară, din cei 15 angajaţi, doi s-au sinucis, doi au murit - dintre care cel puţin unul, Virgil Mazilescu, a pierit în circumstanţe ciudate, iar alţi doi critici literari au plecat în exil. Toate aceste evenimente au avut loc în ultimii cinci ani. "Este cineva în stare să reziste atât de mult? Poate cineva rezista până la sfârşit?", se întreabă Iorgulescu.
El a spus, într-un interviu pentru Europa Liberă, că una dintre cărţile sale de eseuri, un dicţionar despre 160 de tineri scriitori români născuţi între 1936 şi 1950, a devenit un motiv de rechizitorii pentru regim, din cauza a ceea ce li s-a întâmplat multora dintre autori. În 10 ani, 21 dintre aceşti scriitori au plecat în exil şi, în consecinţă, operele lor nu mai sunt pu­blicate în România, iar 11 dintre ei au murit prematur. Alţi patru scriitori, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Alexandru Călinescu şi Aurel Dragoş Munteanu au fost puşi pe lista neagră după ce l-au criticat public pe Ceau­şescu. "Cum îşi poate face un critic li­terar treaba, în aceste circumstanţe?", a întrebat Iorgulescu.

Recentele măsuri luate de cenzură, a spus Iorgulescu, "vizează culmea nebuniei". Textele, au fost cenzurate parţial sau total, autorilor li s-a inter­zis să publice recent, un întreg număr al revistei lunare Viaţa românească a fost topit, aparent pe motiv că era dedicat filosofiei. "Să terminăm cu filosofia" a devenit un slogan aproape oficial. Lista şi aşa lungă de subiecte in­terzise a fost extinsă pentru a in­clu­de aspecte precum: carnea, untul, brânza, cozile, obsesiile, stresul, de­mo­lările şi buldozerele.

Aceste noi interdicţii amintesc de măsurile ideologice luate în 1983 când, de exemplu, criticul literar Octavian Paler, redactor-şef al României libere, la acea vreme, a fost demis din funcţia sa pentru că a iniţiat o rubrică culturală (îngrijită de  Iorgu­lescu).

Totuşi, situaţia este mai rea,decât în 1983. Iorgulescu a spus că îşi amin­teşte perfect momentul în care a aflat "cu stupefacţie şi repulsie" că obligativitatea dosarelor politice ale tuturor scriitorilor, la modă pe vremea lui Stalin, a fost reinstituită. Această strategie, a spus Iorgulescu, s-a adoptat cu scopul de a îi împiedica pe scriitorii autentici să devină membri ai USR; dar a servit şi ca pretext pentru a fi admişi anumiţi oameni lipsiţi de orice merit literar.

Aşa cum a subliniat Iorgulescu, propria sa situare faţă de Guvern este un exemplu al stării de confuzie în care se află cenzura în România de astăzi. Înainte ca cenzura oficială să fi fost abolită, în 1977, reguli aberante, dar, fără îndoială clare, erau în vigoare şi îi priveau pe scriitorii din exil şi pe anumiţi scriitori "interzişi". Astăzi, în ciuda absenţei unor reguli oficiale ale cenzurii, interzicerea neoficială a mai multor mari scriitori români a provocat o criză de conştiinţă în cazul anumitor critici: "Cum poate să-şi facă un critic literar treaba când chiar şi menţionarea numelor unor scriitori valoroşi este interzisă?", se întreabă Iorgulescu.

Iorgulescu a deplâns faptul că USR a devenit o instituţie pur formală, incapabilă să-şi ajute membrii. Scriitorii se află permanent în pericol să piardă din avantaje, drepturile de autor şi au fost reduse chiar şi tirajele. Deşi statutul USR stipulează obligaţia Consiliului USR de a se întâlni la fie­care trei luni, acest lucru nu s-a mai întâmplat din iunie 1986 şi nu au mai fost acordate premii literare pentru anii 1986, 1987 sau 1988.


ROMÂNIA CONTEMPORANĂ
Într-un interviu recent, Iorgulescu a discutat despre ultima sa carte, Eseu despre Lumea lui Caragiale, care, spune el, oferă câteva explicaţii pentru decizia de a pleca în exil. Ion Luca Caragiale (1852-1912) a fost dramaturg şi o figură celebră din viaţa literară a României. El a spus că această carte a fost scrisă într-un moment de criză şi că scriind despre Caragiale el a făcut mai mult decât să reexamineze situaţia: "Am încercat să privesc la România de astăzi prin oglinda lui Caragiale".
Crisula Ştefănescu
Radio Europa Liberă (München) - Raport al secţiei de cercetare, condusă de dr M. Shafir. Document din "Arhiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu