Fosta profesoară de franceză care şi-a pierdut slujba de la Universitatea din Cluj, din vestul României, din cauza protestelor sale repetate faţă de politicile economice şi culturale ale lui Ceauşescu a scris, de curând, o altă scrisoare către Vest. În scrisorile sale anterioare, Cornea l-a acuzat pe Ceauşescu de faptul că transformă ţara într-o imensă închisoare unde poporul este continuu atacat şi umilit. Ea a mai protestat faţă de încălcarea Constituţiei şi de persecutarea celor care critică regimul. De data aceasta ea a descris poziţia precară a intelectualilor din România.
Ca rezultat al protestelor sale repetate, Cornea a fost permanent hărţuită şi se află în arest la domiciliu. La 24 septembrie ea a spus că a fost "atacată, bruscată şi ameninţată cu moartea", când se întorcea de la cimitir, unde mama sa fusese înmormântată cu o lună în urmă. Este a doua oară când Doina Cornea a fost atacată. În luna mai, ea a fost bătută de Poliţie pentru că a scris o scrisoare în care afirma că poporul nu mai îndură "regimul represiv al lui Ceauşescu".
În ultima sa scrisoare, Cornea a îndemnat intelectualii să dovedească un mai puternic simţ al solidarităţii, deoarece numai ei pot fi consideraţi "intelectuali adevăraţi". Ea a spus că era extrem de important să se redefinească conceptul de intelectual, deoarece acest lucru ar putea fi un prilej oportun pentru reafirmarea valorilor neglijate şi a responsabilităţilor ce ar trebui să caracterizeze un "intelectual autentic".
Potrivit Doinei Cornea, în România există experţi în domeniile ştiinţifice şi culturale, ale căror calificări se datorează în mare parte eforturilor lor. Aceşti intelectuali, care au înlocuit vechea generaţie şi care au fost reduşi cu forţa la tăcere, sunt lipsiţi de putere politică şi nu aspiră la aceasta. Ei nici nu încearcă să vorbească împotriva modului greşit în care conducerea României administrează puterea politică, iar cauza, potrivit Doinei Cornea, este "o deficienţă naturală a spiritului".
Ea a deplâns faptul că, deşi în România există intelectuali de calibru internaţional care ar putea cântări consecinţele deciziilor regimului, ei păstrează tăcerea şi evită confruntarea cu regimul şi dezvăluirea adevăratei stări de lucruri. "Câte autorităţi medicale au luat poziţie împotriva Programului de Alimentaţie Ştiinţifică a populaţiei? Ei erau primii care puteau aprecia consecinţele sale dezastruoase peste timp. Câţi istorici contemporani (nu îi socotesc aici pe istoricii puterii), adevăraţi savanţi în domeniile lor, nu au continuat să aprobe, în ultimii 45 de ani, fără mustrări de conştiinţă, falsele afirmaţii ale propagandei oficiale?"
Cât despre scriitori, critici literari şi filozofi, Cornea a spus că mulţi dintre ei au fost duplicitari în scrierile lor din cauză că au dorit să evite afirmarea adevăratelor lor credinţe. Cornea a spus că şi dacă ar fi pledat în scris pentru dreptate, adevăr şi liberatate tot nu ar fi fost de ajuns. Nu poţi doar să vorbeşti despre valori, ele trebuie internalizate şi transformate într-o forţă spirituală care să schimbe sau cel puţin să influenţeze societatea. Ea a spus că o întrebare chinuitoare îi revine în minte: "De ce atât de puţini scriitori stau alături de colegii lor oprimaţi?". Ei ar trebui să fie de partea scriitorilor puşi pe lista neagră, chiar şi pentru aceea că scriitorii reduşi la tăcere sunt printre cei mai buni, iar tăcerea lor afectează negativ cultura română. Ea a mai deplâns lipsa de solidaritate a scriitorilor cu editorii care, în numele adevărului, s-au sacrificat publicând anumite cărţi.
Subliniind faptul că valorile spirituale care animau vechile generaţii de intelectuali în scrisul lor şi în viaţa de zi cu zi erau convingeri profund înrădăcinate şi nu sunt cuvinte goale, Cornea a încercat să atragă atenţia intelectualului român asupra rolului său în societate. După părerea sa, un adevărat intelectual trebuie să fie implicat în realitate, atent la evenimente şi la contemporanii săi. El trebuie să joace rolul unui martor, nu un rol pasiv, ci un rol care trebuie să vorbească despre adevăr, justiţie, un reper al vremurilor sale. Ea a spus că opinia unor intelectuali, cum că se poate sta deoparte fără a te implica în istorie, este o iluzie. O astfel de atitudine sfârşeşte prin a se transforma în complicitate. Aşa cum a subliniat Cornea, "noi toţi suntem condamnaţi să trăim în istorie", fie că rămânem pasivi, din laşitate, fie că suntem cei care o creează.
Potrivit lui Cornea, un adevărat intelectual nu se poate forma în absenţa libertăţii interioare necesare pentru a spune adevărul şi pentru a respinge tentativele de manipulare. Un astfel de intelectual îşi ascultă propria conştiinţă, sfidând riscul şi astfel nemaifiind în postura de a-şi dezovlta o personalitate duală. Din ce în ce mai mulţi poeţi, scriitori şi filozofi şi-au ridicat glasurile pentru a-şi apăra drepturile şi pentru a mărturisi despre "acest secol de tristeţe" potrivit libertăţii lor interioare şi ignorând riscurile. Numele lor sunt în inima oricărui român: Ana Blandiana, Aurel Dragoş Munteanu, Dan Deşliu, Mircea Dinescu, Octavian Paler, Dan Petrescu, Andrei Pleşu, Mihai Şora şi Gabriel Andreescu. Pentru toţi aceştia, adevărul e dincolo de faimă şi de compromis.
Scrisorile anterioare ale Doinei Cornea atestau existenţa unei solidarităţi în creştere în cadrul micii comunităţi de disidenţi români. Ultima sa scrisoare însă a fost, evident, încărcată de conştiinţa faptului că prea puţini intelectuali din România sunt gata să se confrunte deschis cu regimul. Ea a sugerat că această atitudine este o trădare a misiunii lor în societate. Responsabilitatea intelectualilor nu ar trebui să se limiteze la chestiunea profesionalismului. Un intelectual autentic ar trebui, mai presus de toate, să fie onest, şi acest lucru echivalează cu respingerea oricărei duplicităţi, chiar şi aceea a tăcerii.
Crisula Ştefănescu
Radio Europa Liberă (München) - Raport al secţiei de cercetare, condusă de dr M. Shafir. Document din "Arhiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Traducere de Eliza Dumitrescu