Vecernje Novosti scrie despre refugiaţii români

Tabloidul iugoslav a publicat o serie de 11 reportaje despre greutăţile cu care se confruntă românii ce folosesc Iugoslavia ca ţară de tran­zit către Vest şi care vor să obţină azil politic.

Potrivit celor cinci autori ai articolelor, s-a remarcat o creştere semnificativă a numărului românilor care fug din ţara în care criza economică şi socială se agravează tot mai mult. Articolele relatează despre riscurile imense pe care le implică trecerea graniţei de 557 de kilometri care desparte România de Iugoslavia. Mulţi români intră ilegal în Iugoslavia după ce trec înot fluviul Dunărea; uneori se ascund după trunchiurile copacilor, alteori trec ascunşi pe sub banchetele automobilelor. Unii au încercat să se sinucidă când au fost prinşi de autorităţi sau de miliţie.

Pentru majoritatea refugiaţilor, Iugoslavia este doar o haltă. În 1988, în jur de 4.300 de refugiaţi au intrat în Iugoslavia; peste 4.000 dintre ei erau români care doreau azil politic. Din ianuarie până în mai 1989, în jur de 5.000 de refugiaţi au ajuns pe teritoriul Iugoslaviei; dintre aceştia, aproape 4.100 erau români. Neoficial, se estimează că în jur de 20.000 de români au fugit în 1988, unii dintre ei în drum spre Ungaria, iar dintre ei, un număr de 2.000, fie au fost ucişi de grăniceri, fie s-au înecat în Dunăre. În 1986, în jur de 1.200 de refugiaţi au ajuns în Iugoslavia în drumul lor spre Vest. 700 dintre ei erau din România, 300 din Cehoslovacia, 72 din Polonia, 36 din Ungaria, 16 din Albania, 16 din RDG, 15 din Bulgaria, 4 din Uniunea Sovietică şi 41 din Repu­blica Populară Chineză, Turcia, Iran, Irak, Africa de Sud, Sudan, Etiopia şi Al­geria.

Iugoslavia, ca semnatar al Convenţiei ONU pentru Refugiaţi, este obli­gată să le asigure ajutor şi protecţie celor care îşi părăsesc ţara din motive politice, religioase, naţionale şi rasiale. Deşi oficialii iugoslavi admit că au trimis înapoi solicitanţi de azil, nu există cifre oficiale; un oficial olandez, totuşi, a relatat că Iugoslavia a trimis înapoi în România 90% dintre solicitanţii de azil. Ministerul federal al Afacerilor Interne are ultimul cuvânt de spus în privinţa aspectelor care ţin de statutul refugiaţilor.

Toţi străinii care au intrat în Iugoslavia ilegal au primit condamnări între 10 şi 30 de zile; sentinţa cea mai răspândită este de 15 zile şi în timpul acestei perioade, oficialii, de obicei, stabilesc dacă le acordă sau nu drept de rezidenţă permanentă. Potrivit Comitetului Executiv pentru Refugiaţi din Belgrad, refugiaţii primesc îngrijire medicală, cazare, îmbrăcăminte pentru maximum doi ani. Majoritatea refugiaţilor beneficiază lecţii de engleză pentru începători la adăposturile pentru refugiaţi, din moment ce majoritatea lor vor fi eventual primiţi în Statele Unite, Australia sau Canada.
EXPERIENŢELE ROMÂNILOR
Potrivit oficialilor din Comitetul Executiv pentru Refugiaţi, românii sunt cei mai mulţi refugiaţi străini care caută azil; se spune că ei fac cele mai puţine greutăţi ba chiar sunt "cei mai disciplinaţi". Seria de articole din Vecernje Novosti dă detalii despre câteva "fugi" mai mult sau mai puţin reuşite. Un român, de exemplu, a fugit plutind pe Dunăre, agăţat de o butelie. Nu sunt rare cazurile în care românii trec în Iugoslavia doar în slip fără nici un fel de bunuri asupra lor. Unii se ascund în automobile, de obicei camuflaţi printre mărfuri. În week-end-ul 23-25 iunie, 11 români au trecut Dunărea în regiunea Kladovo; în prezent execută sentinţe de 20 de zile în închisoarea din oraşul Negotin, în apropierea granţei iugoslavo-româno-bulgare. Oficialii spun că cei 11 vor primi rezidenţă temporară după eliberare.

Unii români au încercat să se sinucidă când au fost prinşi de Poliţia iugoslavă. Trei tineri (doi bărbaţi şi o femeie) din Timişoara, de exemplu, au intrat în ţară ilegal, pe la Moraviţa. Cei doi bărbaţi au înghiţit otravă, iar femeia a fost împiedicată de Miliţie să facă acelaşi lucru. După o scurtă convalescenţă într-un spital din Vrsac, toţi trei au fost trimişi în România.

Un român a povestit despre prima sa încercare de evadare nereuşită. După ce a fost trimis înapoi în Moldova de oficialii iugoslavi, el a declarat pentru Vecernje Novosti, că a fost amendat cu 1.100 de lei, iar salariul său este de 2.000 de lei pe lună. După spusele lui, unii români au fost bătuţi de reprezentanţi ai autorităţilor după ce s-au întors, iar unii au fost închişi; el a adăugat că "nu este adevărat că unii românii ar fi fost executaţi din cauză că au căutat azil politic peste graniţă".

Se pare că există opt adăposturi pentru refugiaţi în Iugoslavia, toate pe o rază de 20 de kilometri faţă de Belgrad; printre acestea, tabăra Kosutnjak, Banja Koviljaca şi, cel mai mare adăpost, cunoscut sub numele de "Motelul celor 1.000 de trandafiri", care se află la 10 kilometri sud de Belgrad, aproape de Muntele Avala. Potrivit directorului motelului, Radosav Samasdjic, refugiaţii stau la hotel "în jur de o lună sau două; unii stau chiar mai mult de un an; cel mai mult a stat un român care a aşteptat doi ani până să emigreze în Vest". Samardjic a spus că nu e ceva neobişnuit pentru motel să primească familii cu doi sau trei copii. În ultimele două luni şase copii s-au născut în motel.

Motelul are 160 de paturi şi este de categoria B. Obişnuit, la micul dejun se serveşte pâine, unt şi gem, ceai şi lapte, ocazional ouă, salam sau paste cu carne. La prânz, la 8 iunie s-a servit supă şi musaca, iar la 9 iunie, supă şi varză cu vită; uneori se dau fructe sau o prăjitură, ca desert.

Este interesant că unele ziare iugolsave scriu acum despre acest sensibil subiect, al refugiaţilor români. Până acum câţiva ani, relaţiile economice şi politice româno-iugoslave erau solide, în mare parte datorită faptului că Josip Broz Tito şi-a construit politica balcanică în jurul relaţiei personale cu Nicolae Ceauşescu. Dar au apărut disensiuni pentru că Iugoslviei a început să îi displacă din ce în ce mai mult modul în care Ceauşescu trata minoritatea iugoslavă, iar modelul său de guvernare a început să li se pară anacronic; Ceauşescu pare să vadă în Iugoslavia de după Tito un partener pe care nu se poate baza şi care nu are o conducere în toată regula.
Milan Andrejevich
Radio Europa Liberă (München) - Raport al secţiei de cercetare, condusă de dr M. Shafir. Document din "Arhiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu