Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Intră în scenă învăluit de întuneric cu o misiune bine pusă la punct: să ocupe fotoliul de răchită şi să joace la cea mai înaltă şi strânsă căldură umană. Sufletul lui, al lui Florian Pittiş adică, este o jaluzea deschisă. Problemele altora îl preocupă mai mult decât lanţul propriilor nelinişti. Îl zdruncină profund lipsa de acţiune, fapt pentru care îşi face zilnic un program decalat pe ore. Seara târziu şterge de pe agendă tot ce a realizat şi nu lasă pe mâine lucrul nefăcut astăzi.
De jure, el pentru astăzi îşi zdruncină gândurile. Schimbă din mers diverse trenuri, joacă perfect în Laerete exact în ziua în care cea mai necuvenită veste din lumea asta îţi poate veni: moartea mamei. Are două spectacole pe zi şi între ele un meci al Rapidului şi discuţii înspumate cu prietenii; este regizorul a patru piese (ultima, "Câinele grădinarului", o desfătare ritmată acid); nu duce lipsă nici de voce, căci este din când în când şi solist vocal; este poet şi prieten cu Mircea Vintilă şi Sorin Chifiriuc, cei cu care pregăteşte un nou disc; are marele cult al prieteniei luminoase şi înbujorate şi mai are şi marele altruism zâmbitor al recunoaşterii valorii unor Victor Rebengiuc sau Marcel Iureş, după propriile cuvinte cei mai nesuferit de convingători actori ai momentului.
De facto, folosind tot prezentul (adverb şi adjectiv), reflectorul îi decupează în foşnetul evantaliilor şi al scâncetului sporturilor şi vi-l aduce mai aproape: seamănă cu un Rege Soare transformat în Ariel, care la rândul lui îl imită pe un comis-voiajor britanic înbrăcat într-un blazer peticit la coate. El (Florian Pittiş) numai pentru teatru şi prin teatru îşi exprimă dorinţa năvalnică de a fi al veacului copil. Asta nu înseamnă că "joacă teatru". Nu, nicidecum. Ca un copil mare ce-l interpretează pe generalul Puf la o încântată şi afectuoasă serbare şcolară, el (Florian Pittiş) joacă viaţa pe scenă, în sensul mărinimos al cuvântului. Sens cunoscut de foarte puţini, sens care se topeşte în artistic ca o zăpadă la Târgul Moşilor. El (Florian Pittiş) greşeşte mereu şi mereu o ia de la capăt, căci nemulţumirea de sine multă fericire aduce la capătul drumului. Drumul se ştie, se vede, se află, dar cine ştie dacă are vreun capăt!
Şi de ce nu s-ar mai putea spune şi altceva despre Florian Pittiş? De pildă, la vârsta deplinei maturităţi creatoare, nu-l prea vedem distribuit în alte filme decât "Duminica la ora şase", "Gioconda fără surâs", "Frumoasele vacanţe", "Veronica", "Mama", "Reţeaua S"...
Absolvent al liceului "Gheorghe Lazăr", bucureştean de-al lui Mateiu Caragiale, locuind la al şaselea etaj al unui bloc de la care se poate observa lacom Muzeul Naţional de Istorie, cititor atent şi pasionat, înzestrat cu acribia unei cărţi de Tarot, Florian Pittiş, un inteligent actor al uneia dintre cele mai bune trupe de teatru din ţara noastră, "Bulandra", poate să dea, ca şi până acum, din suflarea sa neîntrerupt pentru scenă, pentru ecran, pentru disc, pentru poezie în limba română.
Nicolae Iliescu - România Literară, nr. 2/1989
