Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am în faţă colecţia "Con-secvenţe" de la ultima gală a filmului pentru tineret - Costineşti 1988. S-a scurs, deci, un an, au trecut 365 de zile, 8.760 de ore, 525.600 minute, peste 30 de milioane de secunde, de clipe! Şi cât de lungi sunt clipele, secundele la Costineşti în momentele acelea de mare tensiune când te afli în faţa publicului aşteptând, sufocat de emoţie, o reacţie, un verdict, o premiere, un interviu "cu clenci"; cât de cumplite sunt incertitudinile unui final de proiecţie, cât de devoratoare sunt momentele confirmării sau infirmării unui film. T
impul se scurge după orologii diferite. Un an de viaţă, de profesie este una, o clipă la Costineşti pentru unii este o eternitate. Timp condensat, aşa cum unele stele au masa de milioane de tone pe centimetru cub de materie. Privit şi înţeles astfel, Costineştiul ne apare ca o stare de excepţie. În fond, e firesc să fie aşa. Căci are dreptate Stefan Zweig, nu poţi să fii artist 24 de ore din 24. Buftei îi trebuie un an să proclame arta unor filme, Costineştiului o săptămână să o aclame. Dar cât de tonică este această stare de graţie; meritul incontestabil al "galei", dialogul cu tineretul, publicul majoritar al sălilor de cinema, tineri "în slip şi la cravată" deloc comozi, dimpotrivă, intransigenţi, duri în faţa unor pelicule anoste, exuberanţi, generoşi la contactul direct cu creaţia autentică. Confruntare şi confirmare atât pentru cinematografia profesionistă, de institut, cât şi pentru cea de amatori. Şi rezultatele nu au întârziat să apară. Gala de la Costineşti a devenit centrul anual al unei critici pozitive şi spontane, lipsită de prejudecăţi, "con-secventă".
Poate, tocmai de aceea se pune întrebarea: ce s-a întâmplat cu laureaţii galei '88? Au fost numai nişte apariţii fulgurante de-a seară sau, dimpotrivă, răgazul dintre două stagiuni le-a dat aripi, confirmându-le valoarea şi apetenţa pentru film? Răspunsul este, în general, pozitiv.
Bunăoară, Stere Gulea, autorul "Moromeţilor" pe 35mm, meditează. Îşi scrie scenariile cu sârguinţă, aşteaptă vânt favorabil în pupa, îşi savurează triumful unui film cu proporţii de frescă. A făcut parte din jurul unui festival din Portugalia şi, ironie, acest juriu a premiat "Miracolul" lui Tudor Mărăscu, care a trecut neobservat la Costineşti. Deh, oameni suntem! În schimb, regizorul neconsolat se consolează lucrând la "Misiune de sacrificiu", un proiect de prestigiu despre eroismul aviaţiei noastre în cel de-al doilea război mondial. Film greu, film de răspundere intrat de pe acum în calculele galei din 1990.
Laureaţii premiului de imagine îşi fac meseria cu conştiinciozitate, pregătindu-se să dea primul tur de manivelă la două noi filme ale acestui an, respectiv "Lacrima cerului", regia Adrian Istrătescu şi "Misiune de sacrificiu", regia Tudor Mărăscu. Au de apărat un prestigiu dobândit la Costineşti, confirmând, astfel, că "norocul surâde numai celor înzestraţi". Melania Oproiu, inepuizabilă monteuză, taie alert şi lipeşte inspirat, vrând, parcă, să demonstreze că "foarfeca de aur" a senioarelor a încăput pe mâini bune.
Emilia Popescu. Ei, aici, jurnalul Costineştilor greşeşte de două ori: în primul rând, tânăra actriţă nu debutează în filmul lui Gheorghe Vitanidis "În fiecare zi mi-e dor de tine", ci în... "Moromeţii", da, aţi auzit bine, în filmul lui Stere Gulea unde joacă rolul Ilincăi, fata Catrinei Moromete şi, doi, Gala nu lansează "o nouă, excelentă actriţă de revistă", ci o actriţă completă, capablă de interpretări subtile, grave, cu profunzimi încărcate de emoţie reţinută. O dovedeşte, cu prisosinţă, în "Liliacul înfloreşte a doua oară", ultimul film pe 1989, în regia Cristinei Nichituş, într-un rol principal de remarcabilă ţinută artistică. De frumoasă, tot frumoasă e, aşa că titlul care a lansat-o "în fiecare zi..." rămâne valabil!
În rest... Noutăţile la Gala XII - Costineşti 1989.
Constantin Pivniceru - Cinema, nr. 7/1989
