x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Consecvenţe

0
18 Iul 2009 - 00:00
Am în faţă colecţia "Con-secvenţe" de la ultima gală a filmului pentru tineret - Costineşti 1988. S-a scurs, deci, un an, au trecut 365 de zile, 8.760 de ore, 525.600 minute, peste 30 de milioane de secunde, de clipe! Şi cât de lungi sunt clipele, secundele la Costineşti în mo­mentele acelea de mare tensiune când te afli în faţa publicului aşteptând, sufocat de emoţie, o reacţie, un verdict, o premiere, un interviu "cu clenci"; cât de cumplite sunt incertitudinile unui final de proiecţie, cât de devoratoare sunt momentele confirmării sau infirmării unui film. T

impul se scurge după orologii diferite. Un an de viaţă, de profesie este una, o clipă la Costineşti pentru unii este o eternitate. Timp condensat, aşa cum unele stele au masa de milioane de tone pe centimetru cub de materie. Privit şi înţeles astfel, Cost­ineş­tiul ne apare ca o stare de excepţie. În fond, e firesc să fie aşa. Căci are dreptate Stefan Zweig, nu poţi să fii artist 24 de ore din 24. Buftei îi trebuie un an să proclame arta unor filme, Costineştiului o săp­tămână să o aclame. Dar cât de tonică este această stare de graţie; meritul incontestabil al "galei", dialogul cu tineretul, publicul majoritar al sălilor de cinema, tineri "în slip şi la cravată" deloc comozi, dimpotrivă, intransigenţi, duri în faţa unor peli­cule anoste, exuberanţi, generoşi la contactul direct cu creaţia autentică. Confrun­tare şi confirmare atât pentru cinematografia profesionistă, de institut, cât şi pentru cea de amatori. Şi rezultatele nu au întârziat să apară. Gala de la Costineşti a devenit centrul anual al unei critici pozitive şi spontane, lipsită de prejudecăţi, "con-secventă".

Poate, tocmai de aceea se pune întrebarea: ce s-a întâmplat cu laureaţii galei '88? Au fost numai nişte apariţii fulgurante de-a seară sau, dimpotrivă, răgazul dintre două sta­giuni le-a dat aripi, confirmându-le valoarea şi apetenţa pentru film? Răs­punsul este, în general, pozitiv.

Bunăoară, Stere Gulea, autorul "Mo­romeţilor" pe 35mm, medi­tează. Îşi scrie scenariile cu sârguinţă, aş­teaptă vânt favorabil în pupa, îşi savurează triumful unui film cu proporţii de frescă. A făcut parte din jurul unui festival din Portugalia şi, ironie, acest juriu a premiat "Miracolul" lui Tudor Mărăscu, care a trecut neobservat la Costineşti. Deh, oameni suntem! În schimb, regizorul neconsolat se consolează lucrând la "Misiune de sacrificiu", un proiect de prestigiu despre eroismul aviaţiei noastre în cel de-al doilea război mondial. Film greu, film de răspundere intrat de pe acum în calculele galei din 1990.

Laureaţii premiului de imagine îşi fac meseria cu conştiinciozitate, pre­gă­tindu-se să dea primul tur de manivelă la două noi filme ale acestui an, respectiv "Lacrima cerului", regia Adrian Istrătescu şi "Misiune de sacrificiu", regia Tudor Mărăscu. Au de apărat un prestigiu dobândit la Costineşti, confirmând, astfel, că "norocul surâde numai celor înzestraţi". Melania Oproiu, inepuizabilă monteuză, taie alert şi lipeşte inspirat, vrând, parcă, să demonstreze că "foarfeca de aur" a senioarelor a încăput pe mâini bune.

Emilia Popescu. Ei, aici, jurnalul Costineştilor greşeşte de două ori: în pri­mul rând, tânăra actriţă nu debutează în filmul lui Gheorghe Vitanidis "În fiecare zi mi-e dor de tine", ci în... "Mo­romeţii", da, aţi auzit bine, în filmul lui Stere Gulea unde joacă rolul Ilincăi, fata Catrinei Moromete şi, doi, Gala nu lansează "o nouă, excelentă actriţă de revistă", ci o actriţă completă, capablă de interpretări subtile, grave, cu profunzimi încărcate de emoţie reţinută. O dovedeşte, cu prisosinţă, în "Liliacul înfloreşte a doua oară", ultimul film pe 1989, în regia Cristinei Nichituş, într-un rol principal de remarcabilă ţinută artistică. De frumoasă, tot frumoasă e, aşa că titlul care a lansat-o "în fiecare zi..." rămâne valabil!
În rest... Noutăţile la Gala XII - Costineşti 1989.
Constantin Pivniceru - Cinema, nr. 7/1989

Citeşte mai multe despre:   costinesti,   articolul zilei,   costine

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de