Fluidul vieţii

Realitatea există în afara noastră cel puţin în măsura în care există în noi înşine. De regulă, cu excepţia cazurilor patologice, nu găseşti individ care să pretindă că trăieşte... în afara realităţii. Dar, indiscutabil, fiecare percepe, simte şi reorches­trează realitatea într-un mod propriu, distinct, de unde şi plăcerea de a trăi în colectivitate, într-un grup diversificat, multicolor. Altminteri ne-am plictisi de moarte, aşa cum s-or fi plictisind între ei roboţii, fie şi uma­noizi. Gândeam asupra acestor locuri comune, recent, cu prilejul documentării pe traseul nou al străbunului Ordessos şi, înainte de a privi în afară, am socotit necesar să privesc înăuntru, în propria casă: deşi fiecare confrate îşi păstra identitatea, rămânând el însuşi, pot afirma că alcătuiam o echipă omogenă de colegi şi sondori ai adevărului vieţii. Iată: unul ia notiţe cu o râvnă de şcolar crescut prea repede mare; altul îşi reciteşte fişele documentare aduse de acasă (date stricte, terminologie aparte), adăugând pe marginea filei, când şi când, o remarcă, un gând; altul se cheltuie verbal, istorisind o mie şi una de îm­prejurări existenţiale, teribile, ne­mai­pomenite, înşurubând parcă, într-adins, o altă realitate în realitatea pe care o parcurgem; unul, ori de câte ori coborâm din maşini, se îndepărtează de toţi ceilalţi, nu notează nimic, dar se vede că omul se plasează, afectiv, într-un sistem de oglinzi paralele care-i multiplică trăirile, dându-le profunzimea cuvenită; etc. În forul nostru inte­rior, cifrele (kilograme, mai ales tone, metri pătraţi şi, mai ales, kilometri pătraţi) îşi dezbracă armura, lăsând la vedere trupul aspru, călit de soare, de vânt şi de timp, al realităţii.

Apa - fluid al vieţii. Pe digul lacului de acumulare de la Mihăileşti - Cornetu am recitit fişele aduse de acasă: volumul de apă al lacului - 100.000.000 metri cubi; se pre­vedea că, în anii 2000-2010, vo­lumul total al lacurilor de acu­mula­re din ţară să ajungă la 34.000.000.000 (miliarde!) metri cubi, de la 3.700.000.000 (cât era în 1975), creştere remarcabilă; tot atunci, regularizarea şi îndiguirea va atinge 21.000 kilometri (faţă de 8.000)... Chiotele copiilor care se scaldă în apa curată mă opresc din "lucru". Îmi mut "sediul" mai în­colo, pe alt pilon, unde-s pescarii, tăcuţi şi concentraţi. Aşadar; o dată cu creşterea populaţiei globului, creşte şi nevoia de apă. Setea Lumii. Omul sau apa - cel mai preţios capital? De fapt, apa e leagănul vieţii, Mater Mundi. Merită tot respectul. Şi omul. Incursiunea aceasta pe Argeş în jos ne-o probează cu prisosinţă. Aş zice că, miraculos, copiii de adineauri, de la baraj, cu tru­purile lor longiline şi vacanţa pe buze, au săltat dintr-odată, la câţiva kilometri de­părtare, pe o altă treaptă de vârstă: sunt vi­guroşi (bicepşi şi pectorali excelent sculptaţi), bronzaţi (cât încape soare în pigmenţi), au o expresie fermă (de combatanţi deprinşi cu greul), vestimentaţie după caz (de astă dată, la 35 de grade Celsius: şort kaki, caschetă subţire de pânză tot kaki, bidon me­talic prins de centiron, ba unii, mai ingenioşi şi probabil iubitori de filme, şi-au prins batista la ceafă, ceea ce le dă un aer şi mai neobişnuit - într-o fotografie aveam să-i văd, pe aceeaşi militari în termen, în pufoaice şi cu căciuli călduroase, muncind însă într-un alt sector, acum lăsat în urmă, ter­minat).
- Suntem în misiune?
Misiunea lor nu se reduce, însă, la săpat, betonat şi aşa mai departe, ci constă într-un travaliu infinit mai anevoios: travaliul de sine. Ei se autodescoperă aici, definitivându-şi profilul personalităţii, pun te­me­lia siguranţei de sine.
Mihai Stoian - România literară, nr. 30/1989