Grija pentru copii, grija pentru sănătatea oamenilor – politică de stat

Impetuoasa dezvoltare a societăţii româneşti în anii de după Congresul al IX-lea, caracterizată prin prefaceri profunde, structurale, a însemnat în planul calităţii vieţii schimbări de esenţă, cu efecte majore, în destinul întregului popor. Un destin nou, marcat pregnant de un element esenţial şi definitoriu: în România socialistă grija pentru copii – viitorul naţiunii noastre –, grija pentru sănătatea oamenilor a devenit o politică de stat.

Toate marile înfăptuiri obţinute în anii care au trecut de la Congresul al IX-lea al partidului, de când în fruntea partidului şi statului se află iubi­tul nostru conducător, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, oglindesc cu pregnanţă această trăsătură definitorie a politicii profund umaniste a partidului nostru. Pentru că tot ceea ce construim astăzi, şi care se adaugă, completând armonios tot ceea ce poporul nostru a edificat în ultimii 23 de ani, întreg acest uriaş efort de înnoire, moder­nizare şi ridicare a calităţii în toate domeniile vieţii economice şi sociale, ca şi îndrăzneţele proiecte ce urcă spre pragul mileniului trei sunt destinate urmaşilor. Înălţăm uzine şi sate, cre­ăm noi orizonturi ştiinţei şi culturii, remodelăm geografia patriei dând pământului ţării puteri sporite, pentru ca toţi cei care vor veni după noi – copiii de azi şi de mâine – să se bucure din plin de cea mai bună şi mai dreaptă orânduire, comunismul.

Ca urmare a grijii partidului şi sta­tului, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, a tovarăşei Elena Ceauşescu, în ţara noastră ocrotirea mamei şi copilului, grija pentru sănătatea populaţiei îşi găsesc expresie edificatoare nu numai în categorice texte de lege, ci şi în crea­rea efectivă a celor mai bune condiţii de creştere şi educare a tinerei gene­raţii, de îngrijire a stării de sănătate a poporului.

Politica demografică adoptată du­­pă Congresul al IX-lea al partidului, politică străbătută de înalta răs­pundere faţă de sănătatea şi vigoa­rea poporului, faţă de dăinuirea naţiunii, se concretizează în faptul că popula­ţia României a crescut faţă de 1965 cu peste 4 milioane de  oameni.

Au fost adoptate succesiv măsuri de sprijinire financiară a familiilor cu urmaşi. Fondurile bugetare ale sta­tului alocate anual pentru ajutorarea mamelor cu mai mulţi copii au sporit de peste 7,6 ori faţă de 1985: de la 488 milioane la peste 3,7 miliarde de lei.

Circa 5 milioane de copii, în vârstă de până la 16 ani, beneficiază de alo­caţii de stat. Cuantumul acestor alo­caţii anuale a crescut cu 25 la sută, ca ur­mare a măsurilor adoptate în ulti­mii ani de sprijinire a familiilor cu copii.

Expresie a grijii pentru viitorul naţiunii este asigurarea în mod gratuit a celor mai largi facilităţi medica­ţiei destinte mamelor şi copiilor.

Unităţile medicale destinate ma­­mei şi copilului dispun de ICRCA 25.000 paturi în spitale şi secţii de obstretică-ginecologie şi peste 35.000 paturi în unităţi de pediatrie, majoritatea lor noi, moderne, construite după 1965.

Ca urmare, astăzi, 99,3% din copii vin pe lume într-o unitate spitali­cească sub competenta supraveghere medicală.

Toate dispensarele medicale existente în localităţile ţării, la oraşe şi sate, dispun de cabinete de specialitate pentru asistenţă medicală gratuită a copiilor. Peste 7.000 de medici, pediatri şi de medicină generală, 21.000 surori de pediatrie şi circa 3.600 surori de ocrotire îşi consacră cu devotament şi abnegaţie activitatea îngrijirii sănătăţii copiilor.

Peste 84.000 de copii sunt îngrijiţi în creşe şi circa 13.800 în leagăne, iar în cele peste 12.540 de grădiniţe pri­mesc o atentă educaţie peste 836.000 de copii.

În actualul an de învăţământ, popu­laţia şcolară a ţării se cifrează la circa 5,5 milioane; iar numărul uni­tăţilor şcolare de toate gradele este de 29.000, cuprinzând peste 10.000 săli de clasă şi peste 14.000 laboratoare şcolare moderne.

Peste 1.400.000 de pionieri sunt cuprinşi în cele 57.000 de cercuri tehnico-ştiinţifice, 2 milioane de copii în cele 77.000 de formaţii artistice, iar peste 820.000 iau parte la cele 41.000 de cercuri de creaţie artistică ce func­ţio­nează în şcoli, la casele pionierilor şi şoimilor patriei.

Pentru petrecerea vacanţelor au fost create sute de complexuri, tabere şi colonii; numai complexul de la Năvodari a găzduit în acest an peste 80.000 de copii; în taberele şcolare din cele mai pitoreşti staţiuni montane şi-au petrecut zilele vacanţei circa 35.000 de preşcolari şi peste 450.000 de pionieri.

Cea mai elocventă expresie a faptului că în ţara noastră grija faţă de om a deveit o politică de stat o constituie gratuitatea asistenţei medicale asi­gurate tuturor cetăţenilor, iar controlul periodic al sănătăţii – o obli­gaţie. Şi asta în timp ce în numeroase ţări occidentale, chiar şi în cele puternic dezvoltate, pentru orice om al muncii îm­bolnăvirea, spitalizarea devin ade­vă­rate drame.

Pentru ocrotirea sănătăţii se acor­dă anual însemnate fonduri de la bugetul statului. Spre exemplu, între 1965 şi 1985, în cele patru cincinale au fost alocate 219 miliarde de lei faţă de 38 de miliarde în cele trei cincinale anterioare.

Ca urmare a noilor investiţii alo­ca­te sănătăţii, capacitatea unităţilor spi­taliceşti s-a dublat faţă de 1965, ajungând la peste 214.000 de locuri.

Printre cele mai noi şi moderne edificii de sănătate, adevărate po­doabe arhitectonice date în folosinţă în ultima vreme sau aflate în curs de fini­sare, în localităţi ce nu sunt re­şedinţă de judeţe, se numără cele din Rovinari, Calafat, Roşiori de Vede, Orăştie, Dorohoi, Adjud, Negreşti-Oaş, Beclean şi altele.

La dispoziţia cetăţenilor se află pes­te 1.500 de dispensare de întreprinderi şi peste 3.800 de dispensare teritoriale în mediul urban şi rural.

Astăzi, în ţara noastră, un medic re­vine la 475 de locuitori (faţă de 1.485 în 1945). Iată un raport cu care puţine ţări din lume (inclusiv dintre cele mai dezvoltate, ca de pildă SUA, Franţa, Canada, Japonia, Elveţia) se pot mân­dri. Grăitoare este şi evoluţia perso­nalului mediu sanitar, care a sporit numai din 1965 de la 77.819 la peste 135.000 de cadre.

În spiritul aceleiaşi orientări profund umaniste se înscriu şi dreptul la refacerea forţei de muncă şi între­ţi­nerea sănătăţii, dreptul la odihnă garantat de lege şi asigurat prin existenţa unei puternice baze materiale: peste 200 de staţiuni de odihnă şi tratament.

Ca efect al marilor investiţii alocate de la bugetul statului – peste 15 mi­liarde de lei – în ultimele două decenii, capacitatea de cazare a sta­ţiu­nilor de odihnă şi tratament a spo­rit de peste patru ori. Drept ur­mare, numai în 1988, circa 1,8 milioane de oameni ai muncii au beneficiat de ospitalitatea oferită de staţiunile de odihnă şi de tratament.

Corolarul tuturor preocupărilor pentu ocrotirea sănătăţii, de fapt al întregii activităţi pentru dezvoltarea economico-socială a ţării şi creşterea bunăstării poporului se reflectă tot într-o comparaţie statistică edificatoare: în România antebelică, durata medie a vieţii a fost de 42 de ani; în prezent, ea este de aproape 70 de ani. Un câştig de 28 de ani de viaţă.
Scînteia, 22 ianuarie 1989