Încă un gând de recunoştinţă

Pentru locuitorii Capitalei, Metroul a devenit de mult nu numai o prezenţă citadină, dar şi funcţională, evidenţiind mai ales un mijloc modern, civilizat de transport într-un mediu ambiant cu înalte calităţi estetice. Între a circula "pe sus" sau "pe jos" (formulă curentă astăzi în limbajul bucureşteanului), avantajele celui din urmă mijloc este incontestabil.

S-au scris nenumărate pagini – şi se vor mai scrie încă, în mod sigur! – despre  eroismul constructorilor acestui obiectiv devenit, repede, o veritabilă mândrie naţională; despre grija cu care partidul, tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal au urmărit îndeaproape împlinirea acestei lucrări extrem de dificile în care concepţia românească, pusă în faţa unei premiere absolute, a demonstrat că poate şi a învins cu brio. Călătorim, iată, curent, pe magistralele deja împli­nite, adică "jos" – sau călcăm încă "sus" (pe Ştefan cel Mare, de pildă, pe trotuarele înnămolite – aspect firesc unei astfel de lucrări subterane ce şi-a propus să nu de­ranjeze circulaţia de la suprafaţă, aşteptând cu nerăbdare şi încredere darea în folosinţă a magistralei numite trei). Îmi propun să scriu aşadar nu despre constructori, ci despre beneficiarii Metroului – despre călătorii acestuia, cei de "sus" cu alte cuvinte, care coboară sau urcă în şi din staţiile devenite printre altele puncte de reper în orientarea circulaţiei prin Capitală –, despre ce înseamnă metroul în viaţa lor de zi cu zi? Care sunt beneficiile, avantajele oferite acestor călători? Fiecare staţie de metrou, prin traficul ei, reprezintă o lume – care sunt "culorile" acestor, fireşte minuscule, lumi?! Cine sunt, de pildă, primii oameni care coboară treptele staţiilor în zori pentru a folosi prima garnitură ce-şi începe alunecarea pe şine, conform programului de deschidere a traficului, la ora 5?!

… Puţini dintre zecile de mii de călători ai staţiei de metrou "Piaţa Unirii 1" cunosc faptul că acolo, în adânc, în imediata apropiere a intrării principale, se află câteva încăperi puternic luminate, silenţioase, ale căror pereţi sunt capitonaţi (acesta e termenul) cu panouri electronice şi indicatoare colorate, cu mese de comenzi ce te transpun parcă – fireşte, la proporţiile respective – într-o sală de comandă de la sol a unor zboruri cosmice: este Dispeceratul central al Metroului, locul de unde se urmăreşte întregul trafic bucureştean al trenurilor subterane şi de unde ceferişti în uniforme impecabile privesc pe ecranele monitoarelor, practic, tot ce se întâmplă în toate staţiile, în toate tunelele, punctele de refugiu sau schimb al garniturilor – de unde urmăresc şi controlează absolut TOTUL, intervenind atunci când este cazul. Îmi spune dispecerul Nicolae Stanciu: "Primii oameni care coboară sunt… lucrătorii metroului, circa 70% dintre ei folosesc metroul (în mare, locuinţele acestora sunt în Militari şi, mai nou, Crângaşi), şi iată de ce: "trenurile de control" de la ora 4 – cele ce veri­fică întreaga reţea de linii, înaintea începerii traficului oficial pentru public – sunt şi cele ce îi aduc pe oamenii noştri la punctele de lucru; nu ştiu dacă vă interesează, am înţeles însă că doriţi să scrieţi despre călătorii noştri, poate că este în interesul acestora să cunoască faptul că noi, cei de aici, avem legături ope­rative şi directe cu tote instituţiile de profil destinate a supraveghea şi asigura securitatea traficului şi a lor, a călătorilor, adică salvarea, pompierii militari, miliţia metroului etc. Călători care iată – îmi mai spune – dacă au însumat în anul 1979, numai într-o jumătate de lună de la darea în folosinţă a primului tronson, cifra de 1,523 milioane, au atins, spre exemplificare, în 1984 – 90.889.000; în 1987 – 242.643.000; în 1988 – 265.889.000, pentru a însuma astăzi un total de un miliard şaizeci de milioane!... De ce aţi amuţit?! Gata – "sus":

Staţia "Pipera": Mihai Scripcaru (27 ani, lăcătuş mecanic întreţinere la Electronica, lucrează aici din 1985) locuieşte în zona Dristor, înainte venea cu tramvaiul 17 (sau metroul până la Universitate), apoi 16, făcea în medie peste o oră – de când s-a dat în folosinţă tronsonul II Pipera – Apărători, nu face nici 30 de minute până la servici, mai e nevoie să spun că sunt recunoscător celor care mi-au dat această posibilitate! Nu, mai am până să intru, am venit mai devreme cu o oră, pentru că am ceva de rezolvat… (şi îţi vine, într-adevăr, în întâmpinare o tânără – bănuiesc că e vorba despre o idilă, dar nu: cei doi discută ceva despre nişte materiale de ambalaj pare-se, "Ce vrei, ştii şi tu că se obţin greu – bine c-ai rezolvat!").
Staţia "Politehnica": O mare de tineri, urcând şi coborând în valuri, peste câteva zile începe sesiunea, este foarte greu să reţii pe cineva chiar şi numai pentru câteva minute, în cele din urmă: trei colegi din anul IV al Facultăţii de tehnologia construcţiilor de maşini (între timp am remarcat o tânără blondă, evident studentă după caietele şi cursurile-tip pe care le poartă la subţioară, aşteaptă pe cineva să urce treptele, este vi­zibil nerăbdătoare…): Andrei Bârsan, care vine tocmai din Sălăjan; Victor Maghiari, sosind din Titan, şi Corneliu Trică, care locuieşte... la o staţie de metrou! Şi îl foloseşte, numai pentru staţia asta: face doar 10 minute, pe jos i-ar lua mai bine de 20, pentru un student contează mult să nu întârzie la cursuri (voi constata că, în genere – de la intrarea Metroului în circui­tul public – întârzierile la "servicii", datorate mijloa­celor de transport "de sus", s-au redus cu apro­ximativ 40%!). Celor trei li se alătură un al patrulea coleg, Mihai Popescu, care are o propunere chiar: ce-ar fi dacă în staţiile centrale de mare trafic s-ar introduce nişte automate pentru schimbarea fiselor?!

Dispar cei patru, fug la laboratoarele Automaticii, unde-şi vor continua pregătirile pentru sesiune – se iveşte, în schimb, urcând treptele staţiei trei câte trei un tânăr zvelt, în balon galben (este totuşi sur­prinzător de caldă această iarnă, cel puţin până acum), fata pe care o remarcasem îl îmbrăţişează şi se sărută amândoi, învârtindu-se în loc, puţin le pasă de cei care trec pe lângă ei, iar şi acestora din urmă puţin le pasă – se sărută aşa, în neştire, şi pentru mine, şi pentru staţia asta devin un simbol. Al tinereţii! Staţia "Crângaşi": Marius Dobre, pensionar, 67 ani, vine tocmai din Colentina – nepotul său, tot Marius, 8 ani, i-a dat întâlnire exact aici, în staţia asta: mărturiseşte: spre ruşinea mea, n-am folosit metroul, este pentru prima oară, n-am avut "curaj" – dădeam  pe taxiuri o groază de bani! De data asta a insistat el, nepotu’ meu, cum să fac, cum să dreg! Şi unde e nepotul?!.. Aici! (şi-l descopăr pe zgâmboi, făcându-mi cu ochiul, din spatele bătrânului al cărui palton flutură precum cortina Teatrului Naţional).

Din nou staţia "Pipera": subinginerul Dorel Şoimu şi tehnicianul Iuliu Mărcuţiu, ambii de la Secţia 31 autoutilitare a Întreprinderii Electronica – precum şi inginerul Marin Cioată, de la proiectare –, deşi au maşini proprietate personală, au renunţat la acestea în drumul spre serviciu: "Este mult, cu mult mai avantajos metroul!". Fac şi economie de benzină, fac mai ales economie de timp, şi "se numără cu zecile cei care procedează ca noi, este o realizare absolut fantastică!".

Staţia "Gara de Nord": … urmăresc minute şi minute în şir "dealul" de oameni care urcă elevatorul către peronul clasei a II-a: am senzaţia, cu nimic exagerată, a sângelui pulsat de inimă, la intervale: puhoi de oameni urcând în tăcere… apoi pauză… din nou puhoi… şi din nou pauză – pauzele fiind marcate de sosirile trenurilor acolo, în adânc.

În sfârşit, staţia "Republica": Mariana Buşiţă, ingi­ner chimist, secretar adjunct al comitetului de partid al Întreprinderii "23 August"; "Circa 50% din oamenii noştri vin sau pleacă cu metroul şi cred că nu mai este nevoie să subliniez aici întreaga noastră recunoştinţă pentru acest civilizat mijloc de transport oferit nouă de către partid. Că iubim Metroul nostru este un fapt incontestabil, consider însă că suntem şi datori să-l păstrăm prin comportamentul nostru de călători mai mult sau mai puţin grăbiţi, la înaltele cote de confort, eficienţă şi spirit cetăţenesc impuse de o astfel de realizare. Locuiesc în zona Universităţii, personal am fost bucuroasă în momentul dării în folosinţă a primei magistrale – în momentul intrării în circuit şi a celei de-a II-a a fost fericită! Este acest transport de «jos» un mijloc de economie a timpului absolut  incalculabil!" Îmi mai spune: "Noi conlucrăm foarte bine cu cei din conducerea Metroului, până acum două-trei luni programul acestuia era până la ora 11:00 seara, oamenii noştri din schimbul II ieşeau tot la ora 11:00, vă daţi seama: până să se spele, până să-şi strângă lucrurile etc., nu mai puteau prinde ultima cursă; la rugămintea noastră, conducerea la care mă refer a stabilit ultima cursă pentru ora 12:00, sunt convins că nu numai întreprinderea noastră a beneficiat de această măsură".

Şi mai îmi spune: "Preşedintele ţării, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, este şi deputatul nostru – încă un gând de recunoştinţă pentru cel care, aflat la cârma destinelor patriei, ne-a învăţat şi ne învaţă – prin pro­priul şi înaltul său exemplu – că a fi revoluţionar în spirit şi gândire înseamnă a fi şi constructor îndrăzneţ, direct implicat în viaţa colectivului şi a oamenilor muncii, în bunăstarea întregului nostru popor".
Horia Pătraşcu, Flacăra, nr. 4/1989