Igiena sugarului

Imediat ce este scos din baie, su­garul va fi învelit într-un prosop pufos, din bumbac, care a fost în­căl­zit. Apoi, mama, cu tamponări blân­de, va zvânta apa de pe corpul co­pi­lu­lui, insistând în zona axilară, in­ghi­nală, coapse, gât şi cu mare aten­ţie în jurul ombilicului.

În con­ti­nua­re, pe pielea zvântată se face pu­drajul, în special acolo unde se găsesc în contact două suprafeţe de pie­le, cum ar fi: după urechi, la gât, în axi­le, la plica genunchiului şi a cot­ului. Regiunea vulvară nu se pu­drează. Se folosesc: pudra Nivea pen­tru copii, pudra de talc simplă ori Saprosan. Plicile inghinale, pe­rineul şi fesele se ung cu ulei fiert şi răcit.

După ce este spălat, pudrat şi uns, sugarul este înfăşat şi i se face toaleta feţei. Se începe cu spălarea ochi­lor. Cu un tampon de vată sau compresă sterilă, înmuiate în apă căldu­ţă, se şterge fiecare ochi, cu tampon separat, începând cu o mişcare din afară către unghiul interior al ochiu­lui, spre nas. Dacă se constată că pleoa­pele copilului au o secreţie uşor purulentă, înainte de baie ochii acestuia se şterg cu infuzie de muşe­ţel.

Cu multă grijă se va face apoi curăţirea nasului. Se pregătesc câte­va mici şi fine tampoane din vată răsucite, cu care se curăţă fiecare narină, tampoanele fiind  orientate întotdeauna înapoi şi nu în sus. Oricum, după folosire, fiecare tampon este verificat cu atenţie, astfel încât să nu rămână o parte din el în năsucul copilului, care poate de­clan­şa secreţii nazale sau chiar sufocări. De aceea este bine ca după ce se pun picături de ser fiziologic în nas (care înmoaie şi spală secreţiile), acestea să fie aspirate încet cu o pară de cau­ciuc de dimensiuni mici.

O dată la câteva zile pentru nou-născut, iar pentru sugarul mare în fiecare zi, după baie, se curăţă urechile. Cu tampoane subţiri, lungi, bine răsucite, acestea se introduc pe conductul auditiv, iar cu cealaltă mână mama va trage uşor de pavilionul urechii în sus şi înapoi. În nici un caz nu se vor folosi în acest scop beţe de chi­brit, scobitori, ace de păr înfăşurate cu vată.

Semnificaţia clinică a durerii
Alături de febră, durerea este cel de-al doilea semn clinic, general şi nespecific de boală, întâlnită în cele mai multe suferinţe. O durere violentă sau, din contră, uşoară şi "sur­dă" ivită brusc ori instalată lent şi progresiv, localizată sau difuză, tre­că­toare sau permanentă poate apărea ori de câte ori "se pregăteşte" o îmbolnăvire a complicatului organism uman.

Oricum, rare sunt suferinţele fizi­ce care să nu se însoţească de du­re­re; aşa este cazul multor afecţiuni ale rinichilor şi ale ficatului, organe ce devin dureroase numai în mo­men­tul în care cresc considerabil în volum, dilatând capsula membranoasă în care se află, sau ale ganglionilor limfatici în bolile denumite generic "limfopatii".

Dacă durerile uşoare pot însoţi existenţa unei boli, durerile violen­te, prelungite sau trecătoare trebuie să fie considerate semnale de alar­mă. Când asemenea dureri se de­cla­ră la cap, este vorba de o su­fe­rin­ţă se­ve­ră (hemoragie cerebrală sau ru­pe­rea spontană a unui ane­vrism cerebral). Dureri violente, dar cu alt caracter, pot apă­rea şi în: me­nin­gită (durerea este asociată cu im­p­o­si­bi­litatea de a privi lumina), cu stări de vomă şi cu rigiditatea co­loa­nei vertebrale, care devine du­re­roa­să la încer­că­rile de aplecare a corpului.

Asemenea dureri pot însoţi aşa-numita nevralgie de trigemen (nerv cranian responsabil de sensibilitatea feţei), abcese sau carii dentare. În caz de migrenă (afecţiune neuro-vasculară), durerea craniană se de­clan­şează lent sau brusc, are caracter pulsatil, poate cuprinde jumă­ta­te de craniu, după cum se locali­ze­a­ză, fie frontal, fie occipital, dar paralel cu senzaţia de vomă.

Durerea violentă la nivelul to­ra­ce­lui semnifică fie un infarct miocardic acut (sub formă de gheară), localizată în zona inimii, cu iradiere către gât sau mâna stângă. Aceasta este însoţită de transpiraţii reci, abundente, de prăbuşirea tensiunii arteriale şi de vomă. Asemenea durere poate fi cauzată însă şi de obstruarea bruscă a unui vas care irigă plămânii. Cu caracter particular, durerea resimţită ca un junghi (senzaţie de cuţit în plămâni) anunţă o pneumonie lobară.

Dureri evidente localizate la to­ra­ce, în special în spaţiul dintre coaste şi de-a lungul lor, pot preceda apa­ri­ţia unor vezicule pe traiectul du­re­ros, afecţiune nu atât de gravă pe cât este de dureroasă, denumită Zona-Zoster. În toate cazurile, consultul medicului se impune de urgenţă.

Aşteptând naşterea copilului
Căsătoriţi acum, în anii adoles­cen­ţei mature, ei, soţii tineri, sunt, din­colo de doi îndrăgostiţi, pe­re­chea vieţii, cei care îşi asumă răs­pun­derea majoră de a avea urmaşi. Maternitatea, naşterea copiilor este înainte de toate o problemă perso­nală a viitoarei mame, a familiei ei, dar acest fapt are implicaţiile sale deosebite, vizând interesele socie­tăţii pentru asigurarea vigorii şi tinereţii naţiunii.

Nu poate fi pe lume o mamă care să nu-şi dorească să aibă copii sănătoşi, care să crească bine şi să se integreze exemplar în muncă şi în viaţa socială. Grija pentru o viaţă raţională a viitoarei mame vizează în primul rând asigurarea stării ei de sănătate, dar şi a copilului ce se va naşte. Într-un fel, această grijă este şi în răspunderea familiei, a soţului gravidei înainte de toate. El, bărba­tul, viitorul tată trebuie să înceapă a-şi lua în răspundere unele treburi de natură casnică, să se preocupe pentru a asigura condiţii cât mai bune în aşteptarea copilului. Nu-i mai puţin adevărat că, pentru a se păstra sănătatea sarcinii, pentru a se cunoaşte evoluţia ei, mama trebuie să ştie că are obligaţia de a se prezenta lunar la controalele prenatale, până în luna a şaptea, apoi, până la naştere, de două ori pe lună şi ori de câte ori are impresia că ceva nu este în ordine cu sănătatea ei. Consul­ta­ţi­ile prenatale urmăresc şi răsunetul sarcinii propriu-zise asupra organismului mamei. Iată pentru ce în timpul gravidităţii se exami­nea­ză amănunţit starea de sănătate a inimii femeii, a plămânilor, funcţio­na­rea rinichilor, a ficatului etc. De importanţă deosebită sunt exa­menele de laborator asupra sân­gelui. Numărătoarea globulelor roşii şi al­be, dozarea cantităţii de hemoglobină se execută periodic, deoarece, uneori, în timpul sar­cinii, se pot ivi stări de anemie, când alimentaţia gravidei nu conţine suficiente vitamine aduse de legume, de fructe sau sucuri proaspete ori nu sunt bi­ne utilizate de către organism proteinele de calitate superioară şi în pri­mul rând cele conţinute în produsele lactate, brânzeturi, peşte, ouă. Cu ocazia fiecărui control prenatal se va măsura tensiunea arterială, care nu trebuie să alarmeze femeia însărcinată dacă este în uşoa­ră creştere în ultimele luni de sarcină.

Soţul, familia gravidei în general trebuie să observe că sistemul nervos al femeii este influenţat în bine de sarcină. Astfel, ea are o stare de linişte, de calm, este aproape mereu bine dispusă, şi această stare trebuie să o întreţină în primul rând soţul, familia. De multe ori, femeia, obo­si­tă sufleteşte, îşi recapătă echilibrul şi bucuria de viaţă prin efectul tonic pe care îl au asupra ei modificările produse de sarcină. Este însă posibil ca sarcina să aibă şi o acţiune excitantă asupra sistemului nervos neurove­getativ, care să se manifeste prin greţuri, palpitaţii, insomnii. Sunt tulburări care, tratate sub control me­dical, aduc reechilibrarea, dar pe care familia, soţul gravidei în special trebuie să le înţeleagă, me­na­jând-o în primul rând pe vi­i­toa­­rea mamă. În cel de-al doilea tri­mes­tru de sarcină, tulburările din pri­mele luni dispar, femeia devine parcă mai frumoasă, are un aer de maturitate, de siguranţă. Con­ti­nuându-şi activitatea profesională, cu unele menajamente, cum ar fi schimbarea locului de muncă, dacă este cazul, ocupându-se acasă de treburile ei de gospodină, femeia gra­vi­dă are nevoie de odihnă, de destindere. Deplasări scurte, plimbări în zone aerisite, cu multă verdeaţă şi linişte sunt formule de sănătate pentru mamă şi viitorul copil.

Numărând cu emoţie zilele până la venirea pe lume a copilului lor, bărbatul şi femeia, ei, perechea vieţii trebuie să-l aştepte întotdeauna cu nesfârşită dragoste.
Rubrica tinerei mame - Femeia, nr. 2/1989