x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Articolul zilei Sub semnul hărniciei

Sub semnul hărniciei

03 Apr 2009   •   00:00

Georgeta Sturzu este preşedinta Cooperativei Agricole de Producţie din Pârscov (Buzău) de mai bine de şaisprezece ani. Timp în care a adunat, fireşte, multă experienţă în muncă, a reuşit să cunoască fiecare colţişor de pământ din marea avere comună de 3.664 de hectare, aşa cum cunoaşte propria grădină, ştie când trebuie să dea în floare aproape fiecare pom din rodnica lor livadă înfiinţată sub ochii săi pe 600 de hectare.



Şi, totuşi, recunoaşte Georgeta Sturzu, încerc în fiecare primăvară emoţia de început. M-am întrebat de ce. Poate fiindcă primăvara este pentru ţărani anotimpul care soli­cită multă pricepere în lucrarea  pământului, hărnicia, promptitu­dinea în muncă, este perioada când hotărâm recoltele verii şi toamnei şi nu ne este deloc indife­rent cum vor fi acestea. Este, cred, firească deci emoţia sau mai bine zis starea de neodihnă în care ne găsim până când vedem sămânţa de sfeclă, de floarea-soarelui sau de porumb sub brazdă, până o vedem apoi răsărită. Producţiile pe care ne-am angajat să le realizăm în acest an dorim să fie pe măsura cerinţelor obiectivelor noii revoluţii agrare.

De câţiva ani, cooperativa agricolă din Pârscov, una dintre ma­rile unităţi agricole din judeţul Buzău, realizează, îmbinând cu pricepere hărnicia, ştiinţa, tradiţia, recolte bogate. Sub semnul hărniciei, al înaltei răspunderi care le revin de a spori potenţialul productiv al pă­mân­tului, au muncit cooperatorii din Pârscov şi în această primă­vară, însămânţând, în epoca optimă, culturile de primăvară, efectuând lu­cră­rile din livezi, pregătind răsa­du­rile sau, mai direct, executând tot ce este necesar pentru a asigura toate condiţiile obţinerii recoltelor mari. Situaţi într-o zonă fără posibilităţi de irigare, zonă de coline şi de dea­luri, ei nu se rezumă numai la pomicultură, care, ce-i drept, prin cele peste 36 t de mere culese la hectar au cu ce se mândri, dar fac tot ce-i posibil ca şi floarea-soarelui să depă­şească 3.200 kg la hectar, soia 3.600, sfecla peste 55.000 kg, porumbul peste 12.000 kg. Condiţii bune au asigurat şi grâului, şi orzului, care dau în zona lor peste 6.000-6.400 de kilograme. Cum reuşesc să rea­lizeze aceste recolte? Inginera Aurica Oprescu, preşedinta comisiei fe­mei­lor, omul care organizează munca în fermă de 17 ani, ne dă pe loc răspunsul.

Respectând disciplina de lucru, gândind de trei ori înaintea fiecărei hotărâri, luând părtaşi pe toţi coo­peratorii la dezbaterea problemelor de producţie, reuşim să ne demonstrăm în primul rând nouă că hectarul dă din an în an mai mult. Luna aprilie este perioada care solicită rapiditate în efectuarea lucrărilor agricole, fiindcă timpul este capricios. Cele 500 de femei cooperatore au înţeles acest lucru şi zoresc lucrări importante, ca praşila oarbă a sfeclei, pregătirea răsadului, plantarea pomilor.

Şi în unitatea noastră, adaugă preşedinta Georgeta Sturzu,  munca este organizată în acord global. Cu cât producţia e mai mare cu atât venitul este mai sporit. Noile măsuri de stimulare a muncii cooperatorilor au avut un puternic ecou, au determinat o activitate de muncă la toţi oamenii pentru sporirea producţiei agricole în acest an şi în anii următori.

Ca să avem o retribuţie mare trebuie să producem mult, sunt de părere şi cooperatoarele Maria Pârjoi şi Eleonora Drăgulin. Înainte de a ne face calcule cu cât vom câştiga mai mult, chibzuim cum să muncim. Noile măsuri de perfecţio-nare a re­tribuţiei muncii în acord global, mai ales în ceea ce priveşte plata în natură, vin să ne stimuleze munca, efortul pentru realizarea unor producţii şi mai mari.

Gospodari chibzuiţi, pricepuţi agri­cultori, fapt demonstrat prin locurile fruntaşe cucerite pe judeţ la producţia de porumb şi fructe, coope­ratorii din Pârscov, femei şi bărbaţi, dovedesc şi în această primăvară hotărârea lor, ambiţia lor de a munci mai bine pentru ca recoltele verii şi ale toamnei să fie pe măsura strădaniilor lor, să demonstreze că atunci când organizarea, disciplina tehnologică, hărnicia lucrează mână-n mână, pământul este deosebit de darnic.
Ina Străuţ - Femeia, nr. 4/1989

×
Subiecte în articol: articolul zilei