x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ţăndărei, după 20 de ani

0
14 Ian 2009 - 00:00

A fost o vreme când, în graba lor spre Litoralul însorit al Mării Negre, mulţi automobilişti de pe şoseaua naţională Bucureşti–Slobozia–Cernavodă–Constanţa abia reţineau înscrisul de pe tabla indicatoare a celei de-a treia localităţi mai importante prin care treceau; pe atunci, ei nici măcar nu realizau bine dacă Ţăndărei e totuşi oraş sau continuă să fie o aşezare rurală ceva mai răsărită decât altele din inima fierbinte a Bărăganului.



Dar iată că, în 1968, lucrurile aveau să se limpezească: vechiul târg, atestat documentar încă de pe la sfârşitul se­colului al XVI-lea, dobândeşte statut de centru urban agroindustrial. La început, zestrea edilitar-gospodărească a tânărului oraş număra doar două cooperative agricole nu prea dezvoltate, o fabrică de produse ceramice, un SMA, un mic spital şi câteva sute de case modeste, înşirate de-a lungul şoselei ce ducea spre marea cea mare. Şi, cam atât. Ca populaţie, nu număra mai mult de şapte mii de suflete.

În Epoca de Aur, ce cu mândrie o numim Epoca Nicolae Ceauşescu, şi Ţăndărei, la fel ca toate localităţile ţării, a început să-şi scrie cu majuscule noua sa istorie. Pe terito­riul său s-a construit mai întâi Întreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr, una dintre cele mai mari unităţi de acest fel din ţară, care produce în numai 24 de ore circa 50 de vagoane de zahăr. După cum ne-a încredinţat, cu legitimă mândrie, ing. Florin Dinu, directorul IISZ, moderna fabrică prelucrează zilnic o imensă cantitate de sfeclă de zahăr asi­gurată de unităţile agricole din zonă. Aproape întregul proces de fabricaţie este automatizat şi mecanizat, ceea ce permite funcţionarea la parametri ridicaţi, cu randament maxim, folosind un personal redus doar la 775 de oameni. Pe acest temei – mai spune directorul – mulţi localnici îşi supranumesc urbrea Oraşul zahărului de Bărăgan. Şi eu cred că acest om, perzent în fruntea unităţii încă de la inaugurare, nu exagerează cu nimic dând Ţăndăreiului o astfel de simbolică denumire.

Dar în Ţăndărei s-au mai înălţat întreprinderi moderne: de amidon, glucoză şi drojdie de panificaţie, de ulei, ambele amplasate pe aceeaşi platformă industrială, care împreună cu Fabrica de produse ceramice realizează azi o producţie industrială de aproape 1,7 miliarde de lei!

Tânărul oraş, care împlineşte curând 20 de ani, a rămas însă fidel heraldicii grâului şi celorlalte simboluri pe care le-a avut dintotdeauna. O bună parte din oamenii lui se îndeletnicesc, pe mai departe, cu agricultura, cu zootehnica. În anul abia încheiat, membrii cooperativei agricole de producţie, împreună cu harnicii mecanizatori, au izbutit să smulgă pământului cele mai mari producţii obţinute vreodată în medie la hectar: 6.020 de kg de orz, 4.500 kg de grâu, 12 t porumb boabe, 2.500 kg de fasole, 85.120 kg de sfeclă de zahăr. La aceasta din urmă întrunind criteriile de acordare a titlului de Erou al Noii Revoluţii Agrare. Asociaţia economică intercooperatistă de creştere şi îngrăşare a bovinelor a ajuns la un rulaj anual de 60.000 de capete, iar producţia de lapte pe cap de vacă furajată, atât în ferma CAP, cât şi în fermele IAS, a atins 4.000 de litri.

Pe această solidă bază economică – zice Alexandru Nedelcu, vicepreşedintele biroului executiv al consiliului popular orăşănesc – a crescut necontenit bunăstarea oamenilor, oraşul însuşi a cunoscut o puternică dezvoltare edilitar-gospodărească. În deplină conformitate cu schiţa de siste­matizare, în plin centrul civic s-au înălţat blocuri de locuinţe, cu parter plus 4 etaje, însumând circa 1.500 de apartamente dotate cu tot confortul necesar, cu mari spaţii comerciale şi servicii prestatoare la parter, toate racordate la reţeaua de termoficare. S-au construit sau sunt în plină construcţie o serie de clădiri unicat, precum Complexul comercial, localul poştei şi telefoanelor, clubul tineretului, cinematograful, noul spital cu 150 de paturi, cuplat cu policlinică şi dispensar, şcoli şi grădiniţe de copii, bibliotecă orăşenească, un hotel cu 80 de locuri, o fabrică de pâine cu o capacitate de 10.000 de pâini în 24 de ore. Până în 1990, urmează să se mai construiască încă 250 de apartamente, precum şi 5.000 mp spaţii comerciale etc., etc.

Trama stradală s-a extins şi s-a modernizat şi ea. Pe porţiunea ce trece prin oraş, Şoseaua Bucureşti a devenit un adevărat bulevard, iar pe străzi precum Agricultori, Meca­nizatori, Duzilor, Romaniţei au fost asfaltate sau pietruite cu bolovani de râu, aşa încât trecătorul nu mai înoată prin noroi ca altădată. Cu sprijinul muncii patriotice a locuitorilor, din rândurile cărora se evidenţiază deputaţi şi membri ODUS ca Viorica Zaharia, Emil Ion, Savu Letca, Ion Moldovanu, Tudor Sasu, Emilia Nestorescu şi Constantin Beşleagă, s-au amenajat Parcul tineretului, precum şi un alt loc de agrement public întins pe 10 ha teren, s-a extins reţeaua de apă şi canalizare pe 7 şi respectiv 3 kilometri. Ar fi nedrept să se încheie şirul acestor realizări fără a aminti, fie şi măcar în treacăt, de construcţia noului liceu agroindustrial, dotat cu laboratoare, cabinete şi săli de clasă, dispunând de una dintre cele mai moderne baze didactice din ţară.

Privit de sus, de pe marea platformă industrială, Ţăndărei nu mai seamănă aproape deloc cu vechea aşezare prăfuită şi sordidă de altădată. Iar dacă drumul estival spre Litoral vă va purta din nou pe aici să încercaţi să cunoaşteţi şi faţa nevăzută a oraşului. Adică, nu vă luaţi doar după noul car­tier de pe Şoseaua Bucureştiului sau după tabla indicatoare de la hotar, ci încercaţi să-l vedeţi dinspre nord, din chiar inima Bărăganului, dinspre fabrica de zahăr. Pentru că Ţăndărei îşi descoperă adevărata frumuseţe mai cu seamă acelora care ştiu cu adevărat s-o caute şi s-o preţuiască.
Numai lor le arată splendorile sale de grâu şi de zahăr.
Mihai Stănescu - Flacăra, nr. 2/1989
Citeşte mai multe despre:   articolul zilei

Serviciul de email marketing furnizat de