Gâscă aruncată de soacră din balcon, la Ceauşescu acasă

Începând de azi, Scînteia are o nouă rubrică. Pe care n-a avut-o la vremea ei. Era cu adevărat neverosimilă în epoca în care se construia societatea socialistă multilateral dezvoltată o rubrică despre isprăvile scursurilor sus-numitei societăţi.

Mulţi români mai cred şi astăzi că democraţia a adus după sine avalanşa de grozăvenii care i-au speriat după ’90, când televizorul şi ziarele le-au adus în casa fiecăruia. Nimic mai fals. Erau şi în Epoca de Aur atâtea crime, violuri, furtişaguri, tâlhării, că "ştirile de la ora 5", difuzate de TVR în 1989, n-ar fi fost cu nimic mai puţin zemoase ca în ziua de azi. În afară de câteva afaceri judiciare notorii, cazul Rîmaru, cazul Bachus şi alte câteva – mult literaturizate şi ele – românii nu aveau voie să ştie despre lumea interlopă sau despre faptele monstruoase ale celor care nu aveau nimic în comun cu, mai ţineţi minte, profilul "omului nou". Aflai de o crimă când se întâmpla la tine pe stradă, de o delapidare când era "prelucrată" în faţa colectivului de oameni ai muncii, cu tot activul de partid şi sindicatul în păr. E bine să se ştie că societatea avea o drojdie groasă, de paraziţi şi jigodii de tot felul, că miliţia şi procurorii umblau în principal după hoţi şi mai puţin după duşmanii regimului, că lumea interlopă urca, la fel ca şi acum, până în cercurile înalte, mai puţin în cele politice, e drept, pentru că acelea erau protejate în turnul lor de fildeş. De aceea vom scrie cronica neagră a anului 1989 aşa cum nu s-a scris atunci. Găsim urmele întâmplărilor, foarte clare, în arhivele tribunalelor. Din păcate, detaliile suculente ale evenimentului consemnat şi comentat "la cald" nu ne sunt accesibile, după atâta vreme. Mărturisesc că m-a pus pe gânduri numărul impresionant al infracţiunilor pe care le-am găsit în arhive. Era eficientă propaganda comunistă. Te făcea să crezi că trăieşti într-o lume aproape perfectă, când de fapt era o lume populată de tot felul de infractori. Dacă stăm să ne gândim bine, tot atâtea puşcării erau şi pe vremea lui Ceauşescu şi, în pofida decretelor de graţiere şi amnistiilor care le mai "aeriseau" periodic, prea adesea puşcăriaşii dormeau câte doi într-un pat...
Sentinţa Secţiei 1 Penală a Tribunalului Bucureşti, 5/10.01.1989, pune capăt procesului bătrânei care şi-a aruncat pe fereastră, ca pe-un sac de cartofi, nora cea lacomă şi beţivă, Dumnezeu s-o ierte! Povestea sună cam aşa:

În blocul din Aleea Cislău, în Sectorul 2 al Capitalei, locuia parazitul societăţii Ceauşescu Traian, care nu desfăşura nici o activitate socialmente utilă, cum aveau să-l califice procurorii. La el acasă s-a stabilit, ca o adevărată binecuvântare, pensia. Pensia mamei sale, Vasilica Cojocaru, care avea să primească ulterior ape­lativul de inculpată. Bucureşteanul se vedea nevoit să-şi suporte mama, altminteri o bătrânică respectabilă, născută un pic după primul război, cam pe când Vladimir Ilici Lenin înlocuia "comunismul de război" cu NEP-ul. Îl cicălea femeia şi-l ciocănea la cap să o lase moale cu băutura, dar în ciuda acestor neajunsuri el nu se îndura să o alunge. Dacă ar fi alungat-o, cine i-ar mai fi făcut lui ciorbiţă de gâţi de pui şi de grebăne, dar ciorba ca ciorba, ce-ar mai fi băut însetatul Ceauşescu dacă nu era pensioara lui mămica? Se suportau unul pe altul numai Dumnezeu şi vecinii ştiu cum, dar între ei, ca un ghimpe, poposea un mare factor de stres, în persoana Marianei Gâscă, de ocupaţie concubină, o adevărată gâscă pentru cine-o cunoştea, la fel de beţivă şi de certăreaţă ca şi proprietarul casei. Era ca un stup apartamentul lui Ceauşescu din Aleea Cislău, zic locatarii, când poposea poştaşul cu pensia bătrânei. Abia reuşea să pună baba la ciorap o sută-două (pentru gâţi, grebăne şi cartofi, desigur), restul banilor lichizi aluneca pe gâtul concubinilor. De supărare, ţaţa Vasilica şi-a băgat, pe româneşte, picioarele în gâţii şi grebănele de ciorbă şi-a luat-o şi ea pe tescovină şi dintr-o dată viaţa i s-a părut mai suportabilă. Pentru că puţinii bani lichizi nu mai ajungeau de nici o culoare, pentru lichid, ţaţa Vasilica s-a văzut nevoită să pună mâna pe ciocan şi pe cheie franceză, angajându-se ca muncitor de întreţinere la Asociaţia de locatari a imobilului unde locuia, scrie la dosar, fără forme legale.

Iată cum o bătrânică nevinovată a ajuns să-i ţină cu pensia şi leafa pe fiul şi pe concubina Gâscă... era normal să dea paharul pe-afară într-o zi, şi asta s-a întâmplat la 12 martie 1988, după cum consemnează procurorii în rechizitoriu. În acea zi, venise poştaşul. Soacra şi nora nelegitimă au plecat la cumpărături prin preajma Gării Obor. Gâţi, grebăne, ştevie şi, desi­gur, delicatesa: trei sticle de rachiu "Extra" de câte juma’ de litru... Îşi mai aduc aminte stimaţii cititori mai în etate ce gust avea rachiul "Extra"? Bineînţeles că nu: cine bea aşa ceva nu avea zile multe şi, orişicât, au trecut 20 de ani de atunci. Putem presupune aşadar că rachiul "Extra" avea gust de ambrozie şi nectar. Altfel de ce le plăcea să bea atât? Sticlele s-au golit de îndată, la prânz, şi la ceaiul de la ora cinci. Seara, cei trei locatari veseli din Aleea Cislău au mai cumpărat încă două sticle de rachiu de vin, ca să se dreagă. Noaptea a fost una proastă, s-ar putea spune, câtă vreme gâsca de noră a acuzat-o pe babă că se culcă cu fiu-su (ptiu, Doamne, iartă-mă), au adormit toţi trei care şi pe unde, morţi de beţi, iar dimineaţă s-au trezit cu gând de împăcare şi însetaţi. Gâscă s-a scuzat la mama- soacră, a cerşit îndurare, o vodcă şi ţigări şi le-a primit pe toate. Până la prânz, un litru de rachiu era gata, Ceauşescu rostea poezii cu capul în vasul WC-ului, cu voce gâlgâitoare, fără să bage de seamă că femeile s-au încăierat în lipsa lui. Gâscă a rostit iar imprecaţii şi aluzii sexuale explicite, ba i-a aruncat în cap soacrei şi cu un ibric. A pus mâna şi pe cuţitul de tăiat pâine. Basta! Toate până la cuţit! Unde nu se sumete mama soacră, o înşfacă pe neruşinată ca pe un balot, o târăşte în zbierăte care au înfiorat carti­erul pe balcon şi... bâldâbâc... Ma­riana Gâscă a zbătut din aripioare câteva secunde interminabile pâ­nă a aterizat, de la etajul 8 de unde pornise, până pe spaţiul verde, cu acceleraţia g, cu zgomot mare...

N-am să înţeleg de ce a fost invocat Ceauşescu la proces ca martor, că la momentul comiterii crimei era la fel de martor ca şifonierul... Bătrâna n-a opus rezistenţă la arestare. Mai mult, în cursul procesului a avut o atitudine sinceră şi a regretat fapta comisă. Instanţa, cu justeţe, a reţinut circumstanţele psihicului prealterat al inculpatei, starea de teroare în care trăia, agresiunile la care fusese supusă, ce-i produseseră o puternică tulburare. Prin urmare, în numele legii, Vasi­lica a primit 8 ani de închisoare şi 5 ani inter­zicerea unor drepturi. Ce s-a ales în urma ei de fiul Ceau­şescu, cine i-o mai fi făcut lui ciorbiţă de gâţi şi grebăne, cine i-o mai fi dat să bea rachiu "Extra" nu mai ştim şi nici nu suntem curioşi să aflăm...