Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A şaptea sentinţă a anului 1989, pronunţată de Secţia a ll-a Penală a TMB, a sancţionat un omor oarecum conjugal. Gheorghe Vedeanu se cheamă inculpatul care şi-a ucis concubina, Aurora Giura, aplicându-i numeroase lovituri cu picioarele, pumnii şi capul în gură, în urma cărora concubina şi-a dat obştescul sfârşit.
Ostilităţile au decurs în felul următor:
Inculpatul era un concubin profesionist, era un ţap logodit, un pârci, era omul de la munte cum le prinde cum le... şi îi plăcea atât de mult să... concubineze, încât îşi aducea de multe ori concubinele recente în casa concubinelor mai vechi şi trăia cu toate, de-a valma, într-un asemenea concubinaj concupiscent şi animalic, că morala socialistă era cu adevărat oripilată şi se ascundea ori de câte ori dădea ochii cu el, satirul naibii, Don Juan de Bolintin, care avea să devină în scurt timp Cassanova de Jilava pentru 16 ani şi ceva...
Îi făcuse cu ochiul concubinului Gheorghe spaţiul locativ generos al mai vârstnicei Aurora, îi făcea şi ei, din când în când, câte o bucurie, însă îi plătea bucuriile cu umilinţe insuportabile. În seara zilei de 27 iunie 1988, inculpatul i-a prezentat-o victimei pe bucuria numită Sora Voicu, la fel de bucuroasă şi de chitrofonită ca şi el, în urma ingurgitării unor cantităţi neprecizate de vodcă "Cristal", zisă şi "moartea ficatului". I-a prezentat-o victimei pe respectiva, cerându-i să îi hrănească şi să-i adape; nefericita Aurora le-a dat să crape în ei tocană de cartofi cu parizer prăjit şi ţuică veche până ce i-au apucat poftele şi au început să... concubineze sub nasul nefericitei gazde. Era deja insuportabil, femeia i-a poftit afară şi a aruncat în ei cu solniţa de pe masă. Sarea s-a împrăştiat pe duşumea, prevestind gâlceavă. Inculpatul i-a tras un şut în cur doamnei Sora, trimiţând-o la plimbare, ca să se poată răfui în voie cu concubina cea geloasă...
La proces a spus că i-a dat un pumn, muierea a căzut şi, gata, i-a stat ceasul. Dar victima lui a murit după ce i s-au rupt şapte coaste, i s-a spart capul şi a suferit numeroase alte vătămări care i-au făcut pe legişti să jure că beţivul a călărit-o cu picioarele până a murit. Aşa se face că Gheorghiţă a primit sentinţa despre care v-am spus şi nimic mai mult.
Astăzi vă povestim o mostruozitate ale cărei detalii pot întoarce pe dos stomacul oricărui om cu scaun la cap. Episod interzis minorilor. A fost judecat şi condamnat, prin sentinţa penală nr. 15/1989, animalul cu două picioare Marinescu Mircea, care a comis următoarele:
Pe 11 iunie 1988, inculpatul a ademenit la el acasă, în Bucureşti, Bdul 1 Decembrie, o fetiţă de 11 ani, Nicoleta, sub pretextul că are să-i dea pentru mama ei nişte zahăr. În vremea aceea, mi-e ruşine să o spun, era destul să pomeneşti copiilor de zahăr că le câştigai încrederea. Fetiţa l-a urmat în garsoniera lui.
N-a primit zahăr. Mizerabilul a început să se dezbrace febril, cerându-i să facă acelaşi lucru. Copila a protestat. Monstrul a început să smulgă hainele de pe ea, a scos la iveală un cuţit, a tăiat-o de două ori pe piept şi a lovit-o cu mânerul în cap. Vecinii au auzit ţipetele şi au bătut la uşă, dar Mircea Marinescu a strigat fioros dinăuntru să fie lăsat în pace, că e cu nevasta lui. Vecinii s-au retras, discreţi. Marinescu s-a întors la fetiţă, însă puterile sale slăbeau văzând cu ochii. Era aşa de beat... Se agita deasupra ei ca o maimuţă leşinată, iar fetiţa i-a smuls fără greutate cuţitul din mâna moale şi s-a apărat cu vitejie, tăindu-l cu nădejde, îndeosebi pe picioare. L-a tăiat straşnic. Bărbatul se blegise el însuşi, deasupra ei, disperat că atributul suprem al bărbăţiei sale l-a făcut de ruşine, refuzând cu îndărătnicie să-şi facă datoria. Mai mult dezbrăcată, mai mult leşinată, cu sângele şiroind, Nicoleta a fugit din garsoniera pedofilului, a bătut la uşa primului vecin şi şi-a sunat de acolo mama. Miliţienii l-au găsit pe Marinescu Mirea dormind gol puşcă, strângând în braţe caloriferul rece, beat cui şi sângerând abundent. A urmat o anchetă deloc complicată, soldată cu un proces în urma căruia maşinistul de la fabrica de pielărie şi încălţăminte "Flacăra Roşie", Marinescu Mircea, a fost condamnat la 15 ani de închisoare, pe parcursul cărora sperăm că a primit din partea colegilor de detenţie tratamentul de care îndeobşte au parte cei de teapa lui...
În cele ce urmează vă vom relata despre o crimă care are în spate un obicei pidosnic, despre care pe atunci se vorbea doar în şoaptă, unii zic că e nărav, alţii zic că e boală, mai nou, alţii zic că e un... fel de-a fi mai special, pe scurt, vorbim de homosexualitate, brrrr!!! Suficient să te bage la puşcărie în vremea lui Ceauşescu; fără să faci vreo crimă, homosexualitatea era o vulnerabilitate individuală de natură să-l facă pe nefericitul cu obiceiuri potrivnice firii foarte dispus la turnătorie şi la orice alte compromisuri cu Miliţia şi Securitatea. Pe atunci, îi numeam pe respectivii, cu mult dispreţ, "poponari", în vreme ce astăzi am devenit mult mai respectuoşi şi ne adresăm lor cu sintagma "minorităţi sexuale", cu politeţea ce li se cuvine tuturor minorităţilor respectabile precum ţiganii, mormonii sau martorii lui Iehova. Dacă acum 20 de ani am fi aflat că unele ţări din aceeaşi Uniune Europeană în care am intrat şi noi au legiferat căsătoria între poponari şi în curând le vor da acestora dreptul de a înfia copii, ne-am fi crăcănat de râs. Azi am evoluat la rându-ne, am înţeles nevoia unora de a fi speciali şi facem eforturi să ne însuşim determinările intrinseci ale acestui fel de a fi, câtuşi de puţin inferior ori ignobil; ne reprimăm politicos orice icnet de dezgust şi zâmbim politicos şi condescendent bărbaţilor care se înveşmântează cu pene înfipte-n cur, se rujează şi îşi vopsesc unghiile în culoarea neagră. Aceeaşi stimă şi pentru femeile cu barbă. Dar acum, despre crimă!
Florin Negru şi-a găsit şi apoi şi-a cules alesul sau, altfel spus, şi-a ales culesul, în seara zilei de 22 februarie 1989, la un restaurant din Bucureşti. Ne spun procurorii în rechizitoriu că l-a... observat. Da, persoanele speciale precum Florin au un spirit de observaţie deosebit de acut, mai au un fel de magnetism care îi face ca dintr-o ocheadă să priceapă totul, o clipire de gene să spună ce nu e în stare să exprime toată opera lui Eminescu... Da, l-a ochit pe Zamfir Ion, om de serviciu. L-a mirosit că e de-al lui, că "se pretează". Cum se traduce "om de serviciu" azi? Om bun la toate, deci, un om bun, generic vorbind. La localul "Lujerul", Florin cel ochios a consumat mai întâi 200 ml de ţuică, apoi s-a mutat la masa lui Zamfir, au consumat ţuică împreună (şampania era rară pe atunci, chiar şi pentru trăzniţi din dragoste, ca ei), apoi s-au dus amândoi la domiciliul lui Florin, unde au consumat rarităţi precum vodcă şi şliboviţă.
La Florin acasă s-a mai întâmplat ceva, destul de neclar. A trecut sau nu pe acolo Natalia D, iubita pidosnicului Florin, în noaptea fatală? El zice că da, ea zice că nu. Cert e că băiatul era bisexual, adică o fi fost el chiar multisexual, iubind deopotrivă bărbatul, femeia, capra sau raţa, însă caprele şi raţele n-au depus mărturie la acest proces. El, inculpatul Florin, spune că a primit vizita inoportună a gagicii când îi era lumea mai dragă, iubitul i-a făcut o criză de gelozie, iar el l-a suprimat. Zamfir ar fi făcut urât şi l-ar fi scuipat. Pradă unei puternice tulburări, a susţinut inculpatul ulterior, l-a "certat" la rândul său pe Zamfir cu un scaun până ce scaunul s-a făcut praf. Apoi şi-a scos amantul de o noapte afară, în casa scărilor, să agonizeze până la moarte, fapt ce a umplut de groază, susţin anchetatorii, întreaga comunitate de locatari cumsecade. Trebuie că în garsoniera lui Florin se vor fi petrecut lucruri ca-n "casa groazei", căci pereţii erau plini de sânge, iar legiştii au numărat pe corpul victimei vreo 50 de lovituri, dintre care multe erau letale. Procurorii l-au dat pe inculpat pe mâna psihiatrilor, care nu recunoşteau pe atunci normalitatea "felului de-a fi mai altcumva", şi l-au calificat pe pidosnic drept un "psihopat polimorf", o adevărată blasfemie într-o societate care respectă drepturile omului, deci şi pe-ale poponarului. L-au mai scos şi etilic cronic, bietul inculpat, ce-avea să fie condamnat la 21 de ani de închisoare, groaznică pedeapsă pentru un om ce-avea să-şi împlinească pe viitor poftele într-o societate profund bărbătească, unde avea să-şi găsească fără mari eforturi pereche, tot dintr-o ocheadă, că puşcăria era plină de ei. La sporirea pedepsei a contribuit un amănunt zdrobitor: în noaptea de 13/14 ianuarie 1989, câteva zile înaintea crimei, şeful de secţie de la Întreprinderea Chimică Victoria ar fi sesizat că inculpatul s-a prezentat la serviciu beat cui, cu ţigări "Carpaţi" şi chibrituri în buzunare. Ruşine, acestui element profund antisocial!
