x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din Arhiva CC al PCR Comunicat cu privire la îndeplinirea Planului naţional unic de dezvoltare economico-socială a Republicii Socialiste România pe anul 1988

Comunicat cu privire la îndeplinirea Planului naţional unic de dezvoltare economico-socială a Republicii Socialiste România pe anul 1988

11 Feb 2009   •   00:00

În anul 1988, întregul popor, puternic mobilizat de hotărârile Congresului al XIII-lea şi Conferinţei Na­ţionale ale partidului, de conceptele şi orientările fundamentale ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului, preşedintele Republicii, cuprinse în Tezele din aprilie, în strălucita Expunere la Plenara co­mu­nă a CC al PCR, a organismelor de­mocra­tice şi organizaţiilor de masă şi obş­teşti, a obţinut noi şi importante rea­lizări în dezvoltarea economico-socială, în creşterea venitului naţional şi ridicarea continuă a bunăstării ma­te­riale şi spirituale, a calităţii vieţii şi gradului de civilizaţie a întregii na­ţiuni.



În contextul măsurilor de perfec­ţio­nare a mecanismului economico-financiar, a întregului sistem de autoconducere muncitorească, autofinanţare şi autogestiune a unităţilor, a sporit răspunderea consiliilor de conducere din ministere, centrale şi întreprinderi, a adunărilor ge­nerale ale oa­menilor muncii pentru întreaga activitate economică şi socială, pentru dezvoltarea şi întărirea permanentă a proprietăţii socialiste. S-au asigurat, totodată, aplicarea fermă a politicii de stabilitate a preţurilor, o circulaţie bănească sănătoasă, consolidarea valutei na­ţi­o­nale, echilibrul bugetar şi financiar. Rezultatele obţinute la principalii indicatori ai dezvoltării econo­mi­co-sociale a Republicii Socialiste Ro­mâ­­nia, în anul 1988, comparativ cu anul 1987, se prezintă după cum urmează:

Realizări 1988    Anul 1988 în procente faţă de 1987
Populaţia la sfârşitul anului (mii locuitori): Realizări 1988 – 23112 / Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 100,5;
Populaţia activă (mii persoane): Realizări 1988 – 11070 / Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 100,6;
Numărul personalului muncitor (mii): Realizări 1988 – 7843 / Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 100,7;

Producţia industrială (mld. lei):
a) valoarea producţiei marfă: Realizări 1988 – 1411,6 / Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 103,6;
b) valoarea producţiei nete: Realizări 1988 – 444,3 / Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 105,0;

Producţia agricolă (mld. lei):
a) valoarea producţiei globale: Realizări 1988 – 274,8 / Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 102,9;
b) valoarea producţiei nete: Realizări 1988 – 124,9 / Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 103,0;

Volumul total al mărfurilor transportate (mil. tone): Rea­lizări 1988 – 2860,4 / Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 101,4;

Volumul total al investiţiilor din economia naţională (mld. lei): Realizări 1988 – 243,4 / Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 98,7;

Volumul total al comerţului exterior (mld. lei): Realizări 1988 – 329,5 / Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 106,0:
a) export total (mld. lei): Realizări 1988 – 196,4 / Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 110,5;
b) import total (mld. lei): Realizări 1988 – 133,1 / Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 100,1;

Productivitatea muncii pe o persoană (mii lei):
a) în industria republicană: Rea­li­-­ză­ri 1988 – 370,0 / Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 102,1;
b) în construcţii-montaj în antrepriză şi regie: Realizări 1988 – 276,1 / Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 103,9;
c) în transportul feroviar: Realizări 1988 – 146,7 / Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 104,5;

Cheltuieli totale la 1.000 de lei producţie marfă în industria republicană (lei): Realizări 1988 – 844,8 / Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 99,2;

enitul naţional (mld. lei): Realizări 1988 – 822,3 / Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 103,2;

Dinamica retribuţiei medii nominale a personalului muncitor la sfâr­şi­tul anului: Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 103,3;

Dinamica veniturilor ţărănimii, în bani şi în produse, provenite din munca în cooperativele agricole de producţie şi gospodăreşti personale, pe o persoană activă: Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 102,2;

Desfacerile de mărfuri cu amănuntul prin comerţul socialist (mld. lei): Realizări 1988 – 292,5 / Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 100,5;

Volumul serviciilor prestate cu plată populaţiei de către unităţile socialiste (mld. lei): Realizări 1988 – 70,6 / Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 102,3;

Cheltuieli pentru acţiuni social-culturale (total – mld.lei): Realizări 1988 – 118,7 / Anul 1988 în procente faţă de 1987 – 102,3;

Notă: Datele valorice sunt prezentate în preţurile curente ale anului 1988, iar dinamicile sunt calculate în condiţii metodologice şi de preţuri comparabile.

La sfârşitul anului 1988, po­pu­laţia ţării a fost de 23112 mii lo­cuitori, cu 333 mii locuitori mai mulţi decât la sfârşitul anului 1985, peste 52% locuind în municipii şi oraşe. Populaţia ocupată în activitatea economico-socială a ajuns la 11070 mii, din care circa 72% lu­crează în industrie şi în  celelalte ramuri neagricole; numărul mediu al personalului muncitor a fost de 7843 mii, ponderea femeilor re­pre­zen­tând circa 40%.

Succesele obţinute în dezvoltarea industriei, agriculturii şi a celorlalte ramuri producătoare de bunuri ma­teriale au asigurat creşterea venitului naţional cu 3,2% faţă de 1987, rea­­li­zându-se resursele necesare atât pentru dezvoltarea şi modernizarea fo­­r­ţelor de producţie, cât şi pentru îm­bunătăţirea nivelului de trai material şi spiritual al populaţiei. În concordanţă cu hotărârile Confe­rin­ţei Na­ţi­o­nale a partidului, în anul 1988 a început majorarea re­tri­bu­ţiilor şi pensiilor de care au benefi­ciat peste 4,4 milioane de oameni ai muncii, ceea ce reprezintă aproape 60% din întregul personal muncitor, precum şi peste 800.000 de pensionari. Această acţiune de mare în­semnătate socială şi politică de­mons­trează trăinicia economiei noastre, reflectă preocuparea cons­tan­tă a conducerii partidului pentru creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii, esenţa societăţii socialiste. Multilateral dezvoltate, pe care o edificăm cu succes în România.

Realizările obţinute, care sunt su­perioare perioadelor precedente, nu s-au ridicat însă la nivelul eforturilor din domeniul investiţiilor şi al bazei materiale existente, din cauza faptului că nu toate planurile şi progra­mele de dezvoltare economico-sociale s-au înfăptuit în bune condiţiuni.

Arhivele Naţionale, Fond CC al PCR – Secţia Cancelarie, dos. nr. 3/1989

×