x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din arhiva Ministerului de Externe În Polonia, guvernul şi opoziţia negociau mandatele în Seim

În Polonia, guvernul şi opoziţia negociau mandatele în Seim

13 Iun 2009   •   00:00

Către Ministerul Afacerilor Externe
Tovarăşului Ion Stoian, secretar al CC al PCR,
Tovarăşului Ioan Totu, ministrul Afacerilor Externe,
Tovarăşului Constantin Oancea, adjunct al ministrului,
Dr I,
Vă informăm că urmare situaţiei create după prima rundă de alegeri pentru Seim şi Senat, prin eşecul celor 33 de candidaţi înscrişi pe lista naţională (din cei 35 pe listă) a avut loc o şedinţă a Comisiei de reconsiliere condusă de C. Kiszczak (din partea coaliţiei guvernamentale) şi L. Walesa (din partea opoziţiei - "Solidaritatea").

Cele 33 de locuri rămase vacante în Seim modifică proporţia distribuţiei politice a mandatelor (problemă asupra căreia s-a căzut de acord la "masa rotundă"). Situaţia după alegeri venind în contradicţie cu prevederile constituţionale, care precizează un număr de 460 de locuri în organul legislativ suprem, şi fiind complicată de faptul că pentru candidaţii înscrişi pe lista naţională (neîntrevăzându-se şi un posibil eşec), legislaţia electorală nu a pre­văzut un al doilea tur de scrutin. În cadrul şedinţei, "Solidaritatea" a reconfirmat intenţia de a respecta întocmai acordurile convenite la "masa rotundă" declarând că decizia în legătură cu locurile vacante ar trebui să fie luată de noul Seim. Faţă de situaţia creată, a cărei gravitate "So­lidaritatea" a declarat că o înţelege, s-a decis să nu se formuleze obiecţii la propunerea prezentată de coaliţia guvernamentală, aceea de a se adre­sa Consiliului de Stat pentru a crea posibilităţi legale de organizare a alegerilor pentru cele 33 de locuri, prin un al doilea tur de scrutin, programat la 18 iunie a.c. OPZZ a adoptat aceeaşi poziţie.

Din informaţiile pe care le deţinem o parte din cei 33 de candidaţi înscrişi pe lista naţională, membri ai Biroului Politic al PMUP între care W. Baka, S. Ciosek, Czyrek, M.F. Rakowski, precum şi A. Miodowicz, preşedinte al OPZZ, au intenţia de a nu mai candida în al doilea tur de scrutin.
În mediile diplomatice ca de altfel şi în mijloacele mass-media poloneze se comentează pe larg implicaţiile rezultatelor alegerilor electorale pentru Seim şi Senat (care prefigurează o majoritate a opoziţiei în Adunarea Naţională) asupra compoziţiei viito­rului guvern.

Apar trei variante de ieşire din "Criza de guvern":
1. Crearea unei coaliţii guvernamentale lărgite (de tipul celei din RFG);
2. Realizarea unei coaliţii parlamentare care să susţină problemele-cheie ale ţării;
3. Crearea unui guvern minoritar (această ultimă variantă fiind apreciată ca "cea mai fericită".

"Solidaritatea" continuă să se menţină în expectativă, apărând ca certă, cel puţin până în prezent, intenţia de neimplicare în formula viitorului guvern. Comentând pro­pu­nerea adresată "Solidarităţii" de a se implica într-o coaliţie guvernamentală, L. Walesa a declarat că problema "comportă o analiză temeinică, în linişte, înainte de a se face declaraţii în faţa camerelor TV".

De asemenea, în toate declaraţiile lui menţionează în­semnătatea acordului de la "masa rotundă".
După rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin din 18 iunie a.c. vă vom informa asupra alegerii pre­şedintelui care va propune noul gu­vern (7 iunie a.c.).
Ion Teşu
Document din volumul: 1989 - Principiul dominoului. Prăbuşirea regimurilor comuniste europene, Ediţie de: Dumitru Preda şi Mihai Retegan, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000, p 102-103.

×
Subiecte în articol: din arhiva ministerului de externe