x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din arhiva Ministerului de Externe Mazowiecki, candidat la funcţia de prim-ministru al Poloniei

Mazowiecki, candidat la funcţia de prim-ministru al Poloniei

20 Aug 2009   •   00:00
Mazowiecki, candidat la funcţia de prim-ministru al Poloniei
Sursa foto: Druszcz Wojteic/AFP/Mediafax
CC al PCR - tovarăşului secretar Ion Stoian,
MAE - tovarăşului ministru Ioan Totu,
- tovarăşului adj. al ministrului, Constantin Oancea, DR I,


Preşedintele Republicii W. Jaruzelski, după o serie de consultări cu reprezentanţi ai forţelor politice din ţară, a acceptat candidatura lui Tadeusz Mazowiecki la funcţia de prim-ministru; candidatura aceasta va fi supusă aprobării Seimului la şedinţa din 23 august a.c.

Tadeusz Mazowiecki are 62 de ani, jurist de profesie, actualmente este redactorul-şef al săptămânalului "Solidarităţii": Tigodnik Solidarnosci. Are relaţii strânse cu Bi­serica, fiind practicant catolic. Este considerat ca un moderat între li­derii "Solidarităţii".

Alegerea lui drept candidat la funcţia de premier se bazează şi pe faptul că un guvern condus de acesta ar putea asigura respectarea obligaţiilor asumate de Polonia faţă de aliaţi, respectiv cele din Tratatul de la Varşovia şi CAER.

Continuă discuţiile privind formarea guvernului, PMUP insistând să combată acţiunile opoziţiei care urmăresc izolarea şi chiar eli­minarea reprezentanţilor PMUP din guvern. În acest scop se acţionează ca, în afara celor două portofolii la Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne, PMUP să conţină câteva alte posturi mai importante din guvern, precum şi o funcţie de viceprim-ministru.

Schimbarea tacticii "Soli­da­rităţii", care se foloseşte de dificultăţile interne tot mai mari, urmăreşte accelerarea preluării puterii şi izolarea PMUP, împin­gându-l spre opoziţie.

În rândul tuturor cadrelor de conducere, la nivel central şi voevodal, se menţine o situaţie de tensiune, încordare şi chiar îngrijorare accentuată după propunerea lui L. Walesa de a forma un guvern format din reprezentanţi ai "Solidarităţii", Partidului Ţărănesc Unit şi Partidului Democrat.

"Solidaritatea" îşi consolidează structurile organizatorice la toate nivelurile, fiind din ce în ce mai activă, afirmându-şi dorinţa de a prelua puterea.

Acceptarea de Partidul Ţărănesc şi Partidul Democrat de a intra în noua coaliţie cu opoziţia pentru a forma un nou guvern a accentuat şi mai mult starea de spirit din rândul membrilor de partid care au pri­mit cu surprindere crearea acestei coaliţii şi încercarea de izolare a PMUP la conducerea ţării.

Recenta plenară a CC al PMUP a analizat situaţia politică şi econo­mică din ţară, luându-se în discuţie măsurile ce se impun pentru activizarea partidului şi găsirea celor mai adecvate metode de acţiune în actuala luptă politică şi pentru putere ce se desfăşoară actualmente în Polonia.

În cadrul discuţiilor s-a pus pro­blema încheierii unei înţelegeri politico-programatice între noua coaliţie creată ("Solidaritatea", Partidul Ţărănesc Unit şi Partidul Democrat), pe de o parte, şi PMUP, pe de altă parte, pentru a fi asigurată esenţa dezvoltării socialiste a Poloniei. Au fost abordate, de asemenea, căile de acţiune în situaţia creată, menţionându-se trei variante, şi anume:
- trecerea PMUP în opoziţie,
- decretarea unei stări excep­ţionale,
- intrarea în coaliţie cu celelalte forţe politice participante la "Masa rotundă" pentru respectarea acordurilor încheiate cu acel prilej.

Participanţii au susţinut cea de-a treia variantă, considerând că o eventuală introducere a unei noi stări excepţionale ar constitui un risc prea mare pentru PMUP şi ar determina consecinţe interne şi externe grave pentru Polonia.

Membrii CC au insistat a se acţiona în continuare pentru formarea unui guvern de "mare coaliţie", în care PMUP să aibă o influenţă cât mai mare în formarea şi în elaborarea programului guvernului.

În timpul lucrărilor plenarei au fost aduse critici la adresa clubului deputaţilor PMUP în Seim deoarece au votat pentru adoptarea de­cla­raţiei privind condamnarea intervenţiei din 1968 din Cehoslovacia.

În ţară, situaţia se menţine gravă, grevele iau amploare, se resimte tot mai mult lipsa produselor pe piaţă, iar preţurile cresc vertiginos de la o zi la alta, menţinând o stare de nemulţumire în rândul întregii societăţi.

Amânarea formării guvernului şi discuţiile prelungite pe această temă se resimt în întreaga activitate economică, având influenţe negative în rezultatele de producţie şi în condu­cerea întregii vieţi economice.
Vă informăm că tovarăşul Jozef Czyrek, fost secretar al CC al PMUP, a fost numit ministru de stat la cancelaria preşedintelui Republicii.
Ion Teşu
Document din volumul: 1989 - Principiul dominoului. Prăbuşirea regimurilor comuniste europene, Ediţie de: Dumitru Preda şi Mihai Retegan, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000, p 161-162

×
Subiecte în articol: din arhiva ministerului de externe