x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din dosarele Securităţii Ancheta lui Silviu Brucan

Ancheta lui Silviu Brucan

08 Apr 2009   •   00:00

Strict secret ● Exemplar unic



Notă
În dimineaţa zilei de 8 aprilie a.c. între orele 8:15 - 8:22, la domiciliul lui Brucan Silviu au revenit reprezentanţii Consiliului Popular al Munci­piului Bucureşti, prilej cu care s-a purtat următoarea discuţie:

R: V-aţi mai gândit? La ce v-aţi gândit?

B.S.: Deocamdată am fost eliberat de acolo şi mă pot ocupa de problema mutării. Asta-i tot. Eu propun urmă­toarele, pentru a evita să se facă atmosferă în jurul acestei mutări, în interior şi în exterior. Cred că şi dumneavoastră aveţi acelaşi interes. Pro­pun să se desfăşoare paşnic şi civilizat chestiunea mutării la Zimnicea. Adică, ar fi necesar ca ginerele meu, arhitectul Nicolae Mircea, care e detaşat la Călăraşi, să fie detaşat la Zimnicea şi fiicei mele să i se dea, acolo, un post corespunzător. A doua chestiune: trebuie să-mi spuneţi dumneavoastră cam ce aveţi de gând să ne acordaţi la Zimnicea şi să lămurim şi chestia asta. Ce aveţi în vedere?

R.: Fondul locativ de care dispunem va fi cel care este prevăzut în lege.

B.S.: Da! Dar ţineţi seama că e vorba de două familii.

R.: Da.

B.S.: Problema este următoarea: noi avem aici o singură bucătărie şi deci un singur frigider, o singură sufra­gerie. (Atunci) la Zimnicea să fim în acelaşi bloc, la acelaşi etaj (...) apartamente, unul lângă altul ca să putem să folosim bunurile comune. Eu am un autoturism "Opel Record", în garaj, pe care nu pot să-l iau la Zimnicea. Aş propune ca autoturismul să-l preia şi să-l vândă la licitaţie. Avem mii de cărţi care formează bi­blioteca mea şi a soţiei. Cred că nu vom avea loc pentru ele acolo şi trebuie să găsim o soluţie. Anticariatul sau Biblioteca Centrală de Stat să le preia. Aici ceea ce vedeţi este o parte, dar avem mii de cărţi. Nu cred că le putem lua cu noi. Vă daţi seama că avem multă mobilă: este o gospo­dărie de 40 de ani. Deci, ca să mutăm toate lucrurile astea va fi nevoie de un mijloc de transport adecvat şi muncitorii specializaţi. Noi, joi, ar trebui să primim pensia. Eu şi soţia mea şi deci, ca să putem plăti transportul, am propune ca mutarea să aibă loc vineri. Vineri, 14.04.
Până la 20 IV mutarea încheiată.

Restul nu sunt lucruri importante. Adică, trebuie să luaţi dumneavoastră măsuri ca abonamentele şi revistele să fie expediate la noua adresă. Desi­gur rămâne problema principală, a unui act scris, de care v-am spus de la început. Cam la asta ne-am gândit noi. Eu îmi dau seama că nu puteţi lua dumneavoastră o hotărâre, dar poate vă notaţi mai atent sau să îmi daţi mie timp să le formulez în scris.
Document din volumul: Dosarul Brucan. Documente ale Direcţiei a III-a Contraspionaj a Departamentului Securităţii Statului (1987-1989), Iaşi, Editura Polirom, 2008, p. 560-563

×
Subiecte în articol: din dosarele securităţii