Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Departamentul Securităţii Statului ● Unitatea Specială "R" ● Secret ● Aprilie 1989
Partea a patra a scrisorii lui Dan Deşliu, adresată preşedintelui României (citită de Radu Tudoran la postul de radio Vocea Americii - n.r.):
Dorin Tudoran: "Deci, declarându-i preşedintelui României că nu este cel mai iubit fiu al poporului, Dan Deşliu concede că el este cel mai păzit fiu al poporului. Să ascultăm care ar fi, după Dan Deşliu, relaţiile dintre preşedinte şi acest popor".
În numele poporului, pentru înfăptuirea unor lucrări mult peste puterile ţării şi adesea nicidecum necesare, s-au contractat împrumuturi enorme în valută forte, împrumuturi pe care aţi susţinut că trebuie să le rambursăm acum noi, ca şi cum noi v-am fi spus să le faceţi. Şi ce s-a întâmplat, atunci? Dvs. aţi continuat întreprinderile faraonice fără brumă de folos pentru interesele naţiunii, apăsând şi mai dur pe grumajii poporului vinovat, acesta îndurând jugul foamei, amărăciunii, chinului de fiecare zi. Dvs. însă, dle preşedinte, aţi continuat să vă bucuraţi, dacă nu mă înşel, de condiţii de existenţă care i-ar fi făcut să pălească de invidie, dacă nu de altceva, pe marii potentaţi ai lumii de ieri şi de azi.
Dorin Tudoran: "În situaţia descrisă de poet, dacă frica îi paralizează pe români, ce se întâmplă cu comunitatea internaţională? Iată ce scrie în acest sens Dan Deşliu".
Dacă lumea de alături sau de mai departe, vecini de planetă oricum, îşi permite să observe şi să numeasă astfel de fapte, ca dispăruţii de la Braşov, ca suspendarea telefonului şi a corespondenţei, despre astfel de fapte, şi atâtea neştiute, încălcări grave ale drepturilor omului, dvs. afirmaţi ritos că ăsta-i amestec în treburile interne.
Evident, în virtutea aceleiaşi idei de nezdruncinat, că sunteţi proprietarul întregii ţări şi că nimeni nu are dreptul să calce pe un teritoriu ce vă aparţine în exclusivitate.
Dorin Tudoran: "Deşi întrebarea următoare îi este adresată de poet preşedintelui, poetul răspunde singur la ea, căci el s-a obişnuit cu ideea că orice fel de atfel de întrebări rămân pur retorice".
Oare nu pe dvs. v-am văzut jurând cu palma pe Constituţie credinţă nestrămutată ţării şi legii sale suprem? Oare nu scrie acolo, între altele, că dreptul la proprietate privată e ocrotit de lege? Dvs. nu numai că aţi făcut să se încalce sistematic această prevedere, dar, pentru a o anula, îi obligaţi, de pildă, pe urbanişti, pe arhitecţi să renunţe la proprietatea lor legitimă asupra cunoştinţelor de specialitate. Deprinşi să pândească intenţiile, dorinţele dvs., ei nu mai cutează să emită opinii, de teama de a nu cădea în dizgraţie. Aşa se explică, între altele, distrugerea sistematică a unor edificii de imensă valoare istorică şi arhitectură, edificii aparţinând în primul rând culturii româneşti, dar, prin aceasta, culturii europene, întregii omeniri. Detaliu fantastic: se consideră bun obştesc, intră în patrimoniul naţional o carte mai veche, o farfurie sau un bibelou pe care n-ai dreptul să le iei cu tine peste hotare, dar se rade de pe faţa pământului Mănăstirea Văcăreştilor şi culturii franceze, originară din România. Pentru dvs., probabil, Văcăreşti a fost numai numele unei puşcării. Printre versurile pe care le citaţi uneori n-am înâlnit acest simplu şi mişcător legat al bardului Enăchiţă: Urmaşilor mei Văcăreşti, las vouă moştenire creşterea limbii româneşti şi-a patriei cinstire...
Cartea Albă a Securităţii, Istorii literare şi artistice (1969-1989), Bucureşti, Serviciul Român de Informaţii, 1996, p. 434
