E nevoie de un raportor special pentru România

În cea dintâi zi a lunii iunie, 1989, România a fost un subiect larg dezvoltat de presa internaţională. Astfel, UN Chronicle vorbea despre Comisia pentru drepturile omului care a solicitat numirea unui raportor special cu misiunea de a monitoriza, în 1990, situaţia drepturilor omului din România.

Comisia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la "plângeri despre încălcări grave ale drepturilor omului şi ale libertăţilor fundamentale" în această ţară şi, de asemenea, cu privire la "presiunile exercitate asupra minorităţilor culturale".

Joseph Voyame din Elveţia, profesor de administraţie publică la Universitatea din Lausanne, a fost numit în luna aprilie raportor special pe problema drepturilor omului din România.

Poziţia României a fost că toate minorităţile naţionale din această ţară se bucură de drepturi sociale, economice şi culturale depline, dar şi de dreptul de a participa la viaţa politică. Orice alte probleme urmează să fie soluţionate de Guvern în acord cu voinţa poporului român.


Disidenta română Doina Cornea, bătută de poliţie
Tot la 1 iunie, Le Monde prelua şi comenta o informaţie primită prin agenţia de ştiri Reuters: disidenta Doina Cornea era din nou agresată de Miliţie. În cadrul unei conferinţe de presă, domnul Dinu Zamfirescu, purtător de cuvânt al Ligii Române pentru Drepturile Omului a declarat că a aflat din surse diplomatice că disidenta română Doina Cornea a fost bătută de Miliţie pentru că nu a respectat termenii de arestare la domiciliu. Potrivit domnului Zamfirescu, doamna Cornea a suferit 11 puncte de sutură în urma bătăii, chiar în ziua în care politicianul belgian Gérard Deprez a încercat să-i facă o vizită la Cluj.


Despre drepturile omului, la CSCE
Tot Le Monde, în aceeaşi zi, analiza intervenţia preşedintelui Mitterand, din deschiderea reuniunii CSCE pe tema drepturilor omului. Din nou tema drepturilor omului, dar în context european de această dată. Potrivit autorului articolului, Subtil Marie Pierre, Mitterand a declarat cu ocazia reuniunii CSCE că "obligaţia de neingerinţă se opreşte acolo unde apare riscul de non-asistenţă".

Destinderea obligă; când este vorba de violarea drepturilor omului în Europa de Est, ţările occidentale nu mai fac referire la URSS, ci la "inflexibilii" Cehoslovacia, Bulgaria şi, în primul rând, România. Este concluzia primei zile a reuniunii asupra dimensiunii umane a CSCE, care convoacă la Paris, până la 23 iunie, 35 de ţări semnatare ale actului final de la Helsinki.

În timp ce unii şefi de delegaţii au putut ataca explicit anumite state membre, domnul Mitterand, în calitate de gazdă, a fost elegant în discursul său inaugural ţinut în amfiteatrul de la Sorbona. Totuşi, şeful de stat s-a mulţumit să deplângă faptul că "mai există câte unii care refuză să înţeleagă faptul că libertatea de gândire înseamnă în primul rând să gândeşti altfel, că până la urmă libertatea înseamnă libertatea de a fi altfel, şi că, între state, obligaţia de neingerinţă se opreşte întotdeauna acolo unde apare riscul de neasistenţă".   

Pentru a face ca "statul de drept să progreseze", domnul Mitterand a recomandat în mod special extinderea "la scară continentală" a convenţiei europene a drepturilor omului, care permite fiecărui cetăţean al unei ţări membre CE să-şi aducă propriul stat în faţa Curţii europene a drepturilor omului. "Să-i cerem retoricii să fie responsabilă; ar fi bine să înţeleagă", a exclamat şeful statului în faţa a 35 de delegaţii, printre care nouă miniştri de Externe şi doi secretari de stat. Cei din urmă, domnii Klaus Jacobi şi Joe Clark, care reprezintă Elveţia şi Canada, dând dovadă de mai mult pragmatism, nu au ezitat să ceară socoteală României.

"Nu este acceptabil ca printre cele 35 de ţări CSCE, una singură să se sustragă angajamentelor sale, şi să persiste în a nega dreptul celorlalte state de a se angaja într-un dialog pentru a putea aplica acordul de la Viena", s-a revoltat domnul Jacobi.    

După ce a pus România la index, şeful delegaţiei islandeze, domnul Albert Guomundsson s-a declarat îngrijorat, în egală măsură, de informaţiile venite din Bulgaria, referitoare la "represiunea brutală a manifestanţilor paşnici de etnie turcă". Câteva minute mai târziu, ministrul bulgar de Externe, domnul Petăr Mladenov, afirma că "nu există o societate ideală şi că nici un stat nu are dreptul să se erijeze în judecător al celorlalţi".

Cât despre domnul Şevardnadze, acesta s-a arătat satisfăcut de faptul că această conferinţă s-a terminat cu un succes, pentru că un eşec ar fi pus în pericol următoarele două etape, conferinţele de la Copenhaga (5-29 iunie) şi de la Moscova (10 septembrie-4 octombrie 1991). În timp ce făcea elogiul libertăţii de gândire şi de opinie, şeful diplomaţiei sovietice nu a pierdut ocazia să subli­nieze că, la nivel internaţional, "din nefericire, unii nu au renunţat la pretenţiile de a fi judecători sau arbitri". "Părerea conform căreia în lume ar trebui să existe o singură normă de conduită pentru toţi este imorală şi, mai grav, este peri­culoasă. Credinţa că democraţia se bazează doar pe regulile şi valorile occidentale, este o idee care se încearcă a se impune, în prezent, întregii lumi", a afirmat Şevardnadze.    

Între altele, un grup de 30 de bulgari de origine turcă expulzaţi din ţara lor a lansat parti­cipanţilor un apel la respectarea drepturilor minorităţii turcilor musulmani din Bulgaria.