In literatura numita azi "proletcultista", nuvela scriitorului Francisc Munteanu, cu titlul "Ajutorul rosu", poate fi socotita reprezentativa ilustrarii genului. Eroii ei sunt comunisti ilegalisti aradeni in anii razboiului. Din cauza unei tipografii clandestine, unul e arestat. La sotia sa, vor veni cu bani de la "ajutorul rosu" tovarasii sai, explicandu-i ca acestia provin din cotizatiile numerosilor comunisti locali, date solidar pentru asemenea si alte nevoi.
Comparata cu realitatea arhivelor, epica nuvelei te obliga sa observi ca nu degeaba scriitorii si artistii "angajati" au fost socotiti (si retribuiti) ca oameni de mare valoare. In indoctrinarea multimilor, eficienta lor era net superioara propagandistilor si agitatorilor produsi in scoli de partid. In realitate, la Arad nu a functionat nici o tipografie ilegala. In acea perioada, doar comunistii din Bucuresti au dispus de doua rudimentare masini de imprimat. In anii razboiului, PCdR nu a avut subventii nici de la sovietici dar nici de la "clasa muncitoare". Banii din care sunt platite gazdele conspirative, mituiti avocatii si temnicierii, din care se cumpara alimentele si imbracamintea pentru cei din inchisori si sunt subventionate manifestarile propagandistice, au provenit de la cativa oameni bogati din Romania. Evrei instariti (bancherul Max Auschnitt a fost unul dintre ei), industriasi romani casatoriti cu evreice (precum inginerul Dragos Popp) ori legati prin afaceri de tarile in razboi cu Germania (cazul lui Alexandru Stefanescu, reprezentantul capitalului englez in Romania) au fost finantatorii PCdR in anii 1941-1944. Fusesera "prelucrati" pentru aceasta de catre inginerul Emil Calmanovici. Lui ii dadeau banii, Calmanovici predandu-i mai departe lui Remus Koffler, legatura sa superioara de partid. Nascut in 1896, intr-o familie de comercianti evrei din Piatra-Neamt, Emil Calmanovici devenise bogat datorita unei remarcabile priceperi in afacerile din domeniul constructiilor. Probabil ca tocmai aceasta reusita, prin propriile eforturi, l-a determinat sa se simta infratit cu proletariatul mondial descris de Marx si Engels, lecturati in bibliotecile din Berlin si München. Revenit dupa studii in tara, a inceput sa lucreze pe mari santiere din Moldova. S-a casatorit cu Cecilia Mendelsohn, fiica presedintelui comunitatii evreiesti din Iasi. Dupa ce si-a deschis propria firma de constructii, s-a mutat la Bucuresti. In actiunile de finantare a partidului si-a implicat sotia, prietenii si pe unii dintre clientii sai. Pentru ca relatiile sale cu lucratorii din santier distonau de stilul celorlalti proprietari sau specialisti, muncitorii il poreclisera "boierul rosu". Din declaratiile date in fata anchetatorilor Securitatii in perioada 1951-1954, rezulta ca Emil Calmanovici a fost principalul finantator al PCdR. "In 1937 - scrie el intr-un asemenea document - cand Partidul a cerut ca sa-i dau 50.000 lei pentru o tipografie cu litere mici, daca eu nu dadeam aceasta suma, tipografia se pierdea, activitatea de propaganda suferea. Nu exista o alta sursa pentru obtinerea acestei sume. (...) In anul 1939, dau Partidului suma de 2 milioane lei si un apartament vandut in 1942 cu lei 5.500.000. In total am trecut Partidului in timpul de la toamna 1939 - 23 august 1944 o suma de peste 30 milioane lei, socotiti in valoarea banilor de la inceputul anului 1942. Aceasta inseamna ca am trecut Partidului 75-80% din acumulari banesti in mod succesiv. (...) In acest timp am pastrat rezerva de bani a Partidului in aur si dolari pe care am predat-o la 23 august CC. Nu stiu ce suma era in lei. Poate sa fi fost 50 de milioane, poate si 100 sau peste. Nu eram preocupat sa-mi strang titluri de merit pentru a-mi revendica ceva. Imi faceam datoria."Citește pe Antena3.ro