Criza economica mondiala naste extremele politice

Romania a fost una dintre tarile aflate invingatoare la finele primului razboi mondial. Pretul platit a fost foarte mare, atat la nivelul victimelor umane, cat si in privinta distrugerilor economice. Intre 1916 si 1918, cea mai mare parte a tarii a fost ocupata de inamic. Marea criza economica a pus capat reconstructiei.

Vremuri grele

"Incercam si noi astazi - fara de trufie - sa ridicam aceasta casa, la temelia careia punem credinta in izbanda si mai departe a puterilor vii ale tarii noastre, de a-si alcatui si dezvolta o industrie proprie, care sa fie si sa ramana a Neamului Romanesc" Niculae Malaxa, 1938

Cu un singur plug… nu se face primavara. Intr-o tara agrara precum Romania interbelica, plugurile mecanice erau o raritate. Ele nu suplineau munca manuala a taranilor, ramasa temelia productiei agricole

Ca toate celelalte state europene, si Romania a trecut printr-o perioada de criza economica, la finele primului razboi mondial. Aceasta a durat pana la inceputul anilor ’20 si s-a datorat, in principiu, distrugerilor materiale rezultate in urma luptelor. S-a adaugat si problema unificarii administrative cu noile provincii (Transilvania, Basarabia si Bucovina).

O ECONOMIE AGRARA. Inceputul anilor ’20 a marcat o oarecare revigorare a economiei. Aceasta a ramas insa preponderent agrara. Principala marfa de export erau cerealele, iar avantajul Romaniei fata de alte state concurente era dat de forta de munca ieftina si de pozitia geografica favorabila practicarii agriculturii. O serie de probleme au existat chiar si in acest domeniu, in conditiile in care reforma agrara din 1921 a avut ca efect imediat scaderea productiei agricole totale.

Si industria a cunoscut o usoara dezvoltare in aceasta perioada, dar economia pe ansamblu a ramas una preponderent agricola. In jur de 80% din populatie locuia in mediul rural. In 1930, peste 13 milioane de oameni se ocupau cu exploatarea solului, in vreme ce doar aproximativ 2,2 milioane lucrau in industrie, adica exista un muncitor la sase tarani.

PRELUDIUL CRIZEI. Desi se afla mai putin implicata in sistemul economic international decat statele industriale, Romania a fost lovita mai devreme de criza. Anul 1928 a fost unul prost pentru agricultura, mai ales in partea de est a tarii, Basarabia si Moldova. In acelasi timp, statele agricole concurente din jur (in special Bulgaria si Regatul Iugoslaviei) au obtinut productii foarte bune de grau (principala marfa de export a statelor agricole). Aceasta a dus la scaderea pretului de cumparare, in conditiile in care Romania nu putea compensa aceasta prin vanzarea unei cantitati prea mari.

Mai mult, dupa 1925 incepe sa se faca simtita concurenta produselor agricole americane, mai ieftine datorita investitiilor in tehnologie, care inunda piata europeana. Asadar, in momentul declansarii marii crize, la sfarsitul anului 1929, situatia economica a Romaniei era deja dificila. Dificultatile erau amplificate si de contractarea, in februarie 1929, a unui imprumut extern in valoare de 100 de milioane de dolari. Scopul acestuia era stabilizarea monedei nationale, lucru care de altfel s-a reusit.

MAREA CRIZA SI ROMANIA. Nu se poate stabili o data exacta de la care efectele crizei au fost resimtite in tara. Situatia nu este unica. Desi "crahul" Bursei de la New York in "Vinerea Neagra" (24 octombrie 1929) a fost un eveniment de rasunet, criza economica pe care a deschis-o a trecut initial nerezolvata. Economistii din Romania (ca de altfel si din alte state) au considerat problemele economice ale anilor 1929-1930 ca niste dificultati trecatoare. De-abia treptat s-a impus ideea unei crize economice de proportii.

Astfel, in iunie 1930, Romania obtine un nou imprumut extern, in valoare de opt milioane de dolari, bani cu care s-a construit noua cladire a Palatului Telefoanelor din Bucuresti si s-a modernizat reteaua de telefonie. In luna martie a aceluiasi an s-a incheiat un contract cu firma cehoslovaca "Skoda" pentru modernizarea armatei.

Efectele crizei insa se faceau deja simtite: inca din 1930 incep sa lipseasca banii necesari pentru plata functionarilor publici si ale ratelor de returnare a datoriei externe. S-a incercat rezolvarea problemei prin sporirea impozitelor, lucru care nu a dat deloc rezultate. Pur si simplu, oamenii, in special taranii, afectati de criza inca din 1928 nu aveau cu ce plati. Raspunsul populatiei la aceste masuri s-a concretizat in greve si miscari de protest. In aceasta categorie poate fi inclusa greva minerilor din Valea Jiului (august 1929) sau demonstratia invalizilor de razboi, la Bucuresti (aprilie 1930).

INCERCARI DE REDRESARE. Situatia economica a continuat sa se deterioreze, pe masura ce criza se acutiza. Intr-o incercare disperata de a face economii, la 1 ianuarie 1931 a fost introdusa prima "curba de sacrificiu". Aceasta era o masura prin care salariile erau diminuate cu o cota cuprinsa intre 10% si 50%. S-a sistat acordarea de sporuri, iar avansarile in functie nu mai atrageau dupa sine cresterea veniturilor. Ca raspuns, in aceeasi luna a avut loc la Bucuresti o demonstratie a muncitorilor ceferisti, care a fost imprastiata de politie cu pretul a doi morti si a numerosi raniti.

Pentru depasirea acestor greutati a fost contractat, la 10 februarie 1931, un nou imprumut extern, numit "de dezvoltare". Suma totala era de 1,3 miliarde de franci francezi, iar dobanda era una dintre cele mai ridicate ale epocii - 10,23%. Trebuie spus ca in acea perioada nu era momentul cel mai potrivit pentru imprumuturi. Toate economiile erau afectate de criza, era nevoie de bani, si deci dobanzile erau foarte mari.

Istoricii considera ca punctul culminant al crizei a fost atins la sfarsitul anului 1931, cand una din cele mai importante banci ale Romaniei, Banca Marmorosch Blank et. comp., condusa de Aristide Blank, a dat faliment. In acel moment, tensiunile erau maxime, iar populatia resimtea din plin efectele politicilor de economii bugetare. Au fost introduse noi taxe care au dus la scumpirea painii, a produselor petroliere etc. Erau afectati, in general, salariatii statului, mai ales ca in ianuarie 1932 a fost introdusa cea de-a doua "curba de sacrificiu", prin care salariile erau diminuate cu 10%-12%. Caderea productiei si necesitatea achitarii datoriei externe au dus la secatuirea bugetului. Functionarii de stat erau platiti cu intarzieri de trei pana la sase luni. Cand o delegatie de invatatori a venit la Mamaia sa se planga primului-ministru (nimeni altul la acea vreme decat Nicolae Iorga), afirmand ca sunt disperati, acesta a ripostat: "Daca erati disperati, nu veneati in casa mea, pentru ca alaturi este marea".

LIPSA DE PROTECTIE SOCIALA. Masurile sociale adoptate de guverne au vizat, in general, menajarea situatiei taranilor, care reprezentau majoritatea populatiei. La 14 aprilie a fost adoptat un proiect de lege prin care acestia erau scutiti de o parte din taxe. Foarte putine s-au facut pentru ameliorarea situatiei muncitorilor.

Criza a continuat si in anii urmatori, fara a se gasi vreo rezolvare. Au fost marite taxele la importuri, in incercarea de a se proteja industria nationala. Si totusi, etapa cea mai grea din punct de vedere economic fusese depasita. In decembrie 1932, Guvernul, condus de Iuliu Maniu, a reusit pentru prima data, dupa aproape un an, sa plateasca salariile la zi.

SACRIFICATII

Desi in decembrie 1932 se intrevedea o cale de iesire din criza economica, in plan social efectele nu s-au resimtit imediat. La inceputul anului 1933 au avut loc ample miscari de protest, o data cu anuntarea unei a treia "curbe de sacrificiu", de la 1 ianuarie 1933. Prin aceasta se preconiza scaderea salariilor cu 10%-12%. Urmarea a fost ca, la 30 ianuarie, 2.700 de muncitori de la rafinaria "Astra" din Ploiesti au intrat in greva. Reactia dura a autoritatilor a provocat solidarizarea muncitorilor din alte intreprinderi cu grevistii si violente lupte de strada. Mult mai dramatice au fost evenimentele de la Atelierele CFR Givita. Aici, dupa o greva prelungita, armata si politia au atacat atelierele in care protestatarii se baricadasera. Greva a fost reprimata cu greutate, nu fara importante pierderi de vieti omenesti. Ca pretutindeni in Europa, de aceasta stare de fapt au profitat si in Romania cele doua partide extremiste ale vremii, cel legionar, condus de Corneliu Zelea Codreanu, si cel comunist. Ambele si-au imbunatatit imaginea politica in fata populatiei deznadajduite, acuzandu-i pe politicieni si sistemul politic de gravitatea situatiei economice.

Maine, episodul 39

Muncitorii se revolta la Grivita si pe Valea Prahovei. Tensiunile sociale provocate de efectele marii crize economice ating apogeul in Romania la inceputul anului 1933. "Curbele de sacrificiu" au fost resimtite in special de muncitorii ceferisti si petrolisti. Guvernantii, in incapacitate de gestionare a crizei. Guvernul national-taranist s-a speriat de valul de greve si a reactionat pripit, introducand starea de asediu. Sindicatele au reactionat ostil, considerand masura o provocare. Pe acest fond, comunistii si-au intensificat propaganda.