Generatii intregi l-au ridicat in slavi pe Stalin, chiar daca setea lui de sange le-a ucis persoane dragi. Dincolo de aparente, multi l-au iubit cu patima, iar altii il apreciaza si acum. Dar cine a fost Stalin cel din spatele pozelor propagandistice? Spre edificare, reproducem cateva dintre marturiile contemporanilor si istoricilor.

In spatele legendei

Unul dintre istoricii care i-au dedicat dictatorului sovietic mai multe lucrari de specialitate - Roy Medvedev - marturisea ca mama sa, o femeie credincioasa, si-a pierdut sotul in timpul marii terori staliniste. Dar admiratia ei pentru Stalin a ramas nestirbita, incat a pastrat poza ucigasului intre paginile Bibliei. Ce se ascunde in spatele imaginii de om adorat de milioane de oameni, a caror soarta a stat in mainile lui? Cand vine vorba de descrierea fizicului sau, cuvintele de ordine sunt "scund si urat", iar daca se vorbeste despre caracter, principalele atribute ale lui Stalin sunt "suspicios si autoritar". De mentionat este faptul ca, pe parcursul a trei decenii, asemenea pareri nu au fost contrazise decat de opiniile voit magulitoare ale propagandistilor.

SCUND, BURTOS SI CHEL. Milovan Djilas, in cartea sa despre intalnirile cu "omul de otel", ii contureaza un portret: "Era scund de statura si avea un corp urat. Iar picioarele si mainile prea lungi, mana stanga si umarul ii erau putin intepenite. Avea o burta destul de proeminenta, iar parul i se rarise, desi nu era total chel nici in crestet. Fata ii era alba, cu pometii rumeni; mai tarziu am aflat ca aceasta culoare, caracteristica pentru cei care petrec mult in birou, era numita in varfurile sovietice - «kremliniana». Dintii ii erau negri si neregulati, indoiti spre inauntru, si nici chiar mustatile nu-i erau stufoase si puternice. Totusi capul lui nu era urat: avea ceva de om din popor, taranesc, de gospodar, cu ochi galbeni si vioi si un amestec de severitate si pisicher".

Stalin nu incerca, in particular, sa-si imbunatateasca in nici un fel aspectul fizic, parea chiar a nu face caz de el. Se spune chiar ca niciodata in timpul vacantelor petrecute la malul marii Stalin n-a fost vazut dezbracat, probabil din teama de a nu-si etala handicapul unui brat mai scurt. Nici tinutei vestimentare nu-i dadea importanta. Astfel ca la moartea sa, pregatindu-i cadavrul pentru ceremonia publica, cei din anturaj au constatat cu stupoare ca nu au cu ce sa-l imbrace pe "Generalissim". Motiv pentru care au fost nevoiti sa-i teasa manecile de la vestonul de maresal.

FIXIST, DISCRETIONAR, PERICULOS. Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comunist roman care a avut mai multe prilejuri de a-l vedea pe Stalin, i-a impartasit sefului sau de cabinet - Paul Sfetcu - impresia ce i-a ramas pecetluita despre firea "marelui parinte al popoarelor": "In fata lui Stalin - spusese el (Dej - n.n.) - , care era foarte suspicios din fire, aveau succes doar cei care nu se lasau intimidati de el si raspundeau cu curaj invinuirilor. Din cauza suspiciunii sale, Stalin hotara soarta unor oameni pe baza unor informatii nefundamentate. Alteori, nici nu era nevoie sa fie informat de altii, pur si simplu i se nazarea dintr-o data ca vreuna dintre persoanele anturajului sau era tradatoare. Stalin avea un fix al sau in judecarea presupusului vinovat: cel care nu avea curajul sa i se uite in ochi sau se «pierdea» cand i se imputa ceva conta ca «dovedit»".

"REFERINTA SUPREMA". In Romania, ca si in toate statele din fostul lagar sovietic pana in 1956, functionarii de la sectiile de Agitatie si Propaganda erau obligati sa prezinte imagini idilice infatisand un Stalin ireal, legendar. Cercetatoarea Lilly Marcou, nascuta la Iasi, autoare a numeroase lucrari despre istoria comunismului, isi aminteste ca intreaga ei copilarie a fost marcata de "mitul Stalin". Ea este reprezentanta acelei generatii care a deplans cu adanca amaraciune moartea lui Stalin, incapabila fiind sa depisteze un reper la fel de puternic precum a fost "Generalissimul". "Stalin, omul istoric, mitificat pana la a deveni ireal, incepuse sa ocupe intregul spatiu afectiv al copilariei mele, povesteste Lilly Marcou. Cred ca, plecand de la aceasta iubire, totul s-a ordonat intre mitul lui Mos Craciun si cel al printului fermecat. Intai, intr-o prima instanta, Stalin a reprezentat sensul vietii si fortele binelui; imi parea mai ales ca un tata protector, deschizandu-mi o lume in care nu mai exista frica; mai tarziu, in timpul adolescentei mele militante, mi se parea ca Stalin indica sensul istoriei. El a devenit, pe scurt, referinta suprema."

VORBE PARINTESTI "Intr-o zi, iti va fi rusine ca ai iubit un criminal. Sa-ti aduci aminte de ce ti-am spus in acest moment.Intr-o zi imi vei da dreptate" tatal lui Lilly Marcou catre fiica

PREA-SUPUSII DE LA KREMLIN

Aparatul functionaresc care lucra pentru Stalin cuprindea cateva personalitati marcante incapabile sa tina piept personalitatii lui complexe. Printre "oamenii lui Stalin", care au marcat si soarta Romaniei la un moment dat, s-au numarat Viaceslav Molotov si Andrei Vasinski. Despre Comisarul National pentru Afaceri Straine, Molotov, comunistul iugoslav Milovan Djilas scria ca "nu era un tip deosebit de vorbaret. Si in timp ce cu Stalin, daca se afla in buna dispozitie si cu persoane care-i impartaseau conceptiile, contactul era usor si direct, Molotov ramanea impenetrabil, chiar si in discutiile particulare". Felul sau de a fi i-a adus lui Molotov caracterizarea de "un desavarsit robot modern" facuta de Churchill. Daca Molotov era "executantul", viclenia se afla intruchipata in loctiitorul sau, Andrei Vasinski. Dar viclenia sa proverbiala forma un cuplu indestructibil cu forta. Exemplul cel mai elocvent este episodul in care, nemultumit de mentinerea generalului Radescu la conducerea guvernului roman, Vasinski a cerut, batand cu pumnul in masa Regelui Mihai, demiterea generalului si numirea lui Petru Groza. La finalul conversatiei cu Suveranul Romaniei, Vasinski a plecat trantind violent usa, incat tencuiala din jurul tocului usii a crapat.

VA PREZENTAM SPRE LECTURA

Doina Jela, "Telejurnalul de noapte" Editura Vremea, Bucuresti 2005 Prin publicarea jurnalului Doinei Jela, Editura Vremea pune la dispozitia cititorilor o carte-document care aduna in ea marturii despre ce a insemnat viata unui om in timpul "epocii de aur". Impartit pe zece capitole, fiecaruia corespunzandu-i cate un an, jurnalul de un deceniu al Doinei Jela descrie mizeria umana si materiala la care a fost redus traiul cetatenilor societatii "multilateral dezvoltate", contureaza portretele oamenilor supusi regimului, caracterizati ca avand murdara pana si lumina ochilor, dar mai ales reaminteste tuturor ce a insemnat frica atotcuprinzatoare. De frica iti tremura stomacul daca seful tau era chemat la Securitate, ti-era la fel de tare frica de taxatoarea de bilete, care te va certa pentru ca ai mazgalit abonamentul, si tot de frica nu erai in stare sa-ti exprimi gandurile decat scriind noaptea. Fiecare zi se termina dupa telejurnalul de seara. In toamna lui 1989, scriitoarea decide sa nu mai scrie nici un rand, convinsa ca unicul mod eficient de evadare din cotidianul sufocant era sa-ti imaginezi cum va fi "Viata de Dincolo".

SAPTAMANA VIITOARE EPISODUL 113

Prima Conferinta Nationala dupa ilegalitate. In toamna lui 1945, PCR era in conflict deschis cu Regele aflat in greva, dar avea sustinerea "fratelui cel mare" de la Moscova. In fata lumii, ei erau "comunistii". In spatele usilor inchise, lucrurile erau mai neclare decat s-ar fi putut banui din exterior. Vedete si figuranti. In teorie, partidul era condus de Comitetul Central. CC-ul ales in toamna lui ’45 a fost facut insa "pe coltul mesei". Unii membri au facut cariera, altii au pierdut prim-planul scenei dupa nici macar un an.