Revolutia din februarie 1917 a marcat disparitia unei lumi. Rusia, asa cum fusese de secole, a incetat sa existe. Va deveni, in 1921, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS). Un singur element a asigurat continuitatea: o tiranie fusese inlocuita cu alta. Democratia a durat din februarie pana in octombrie.

Cel din urma tar

MARTORUL SFARSITULUI. Rusia imperiala s-a prabusit sub ochii ezitantului tar Nicolae al II-lea

Revolutiadin februarie 1917 a marcat disparitia unei lumi. Rusia, asa cum fusese de secole, a incetat sa existe. Va deveni, in 1921, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS). Un singur element a asigurat continuitatea: o tiranie fusese inlocuita cu alta. Democratia a durat din februarie pana in octombrie. La moartea lui Alexandru al III-lea, pe tronul Imperiului Tarist a urcat fiul sau Nicolae. Cu domnia acestuia, ramas in istorie cu numele de Nicolae al II-lea, se incheie istoria Imperiului Rus. Revolutia de la inceputul anului 1917 va pune capat unei dinastii vechi de peste 300 de ani si unei epoci a istoriei.

NICOLAE AL II-LEA. Se spune ca puterea este pentru oameni puternici. Nicolae al II-lea, ultimul tar, nu a avut aceasta calitate. Unul dintre ministrii sai, Serghei Iulianovici Witte, afirma ca "Nicoale al II-lea avea nivelul mediu al unui colonel de familie buna din garda". Era si un om nehotarat, care nu isi dorise sa domneasca. Treburile de stat il depaseau. Prefera exercitiile fizice in locul rezolvarii problemelor politice.

In 1894, imediat dupa moartea tatalui sau, s-a casatorit cu Alix de Hessen-Darmstadt, fiica unui duce german si nepoata reginei Victoria a Angliei. A fost o casatorie din dragoste. Intotdeauna in decursul domniei sale, Nicolae a pus familia mai presus de treburile statului.

Noua tarina, botezata in rit ortodox cu numele Alexandra Feodorovna, a exercitat o influenta foarte mare asupra sotului ei. Ea era cea care il indemna sa nu cedeze cererilor reformistilor, repetandu-i ca "Rusia iubeste biciul". In plus, era neagreata de nobilimea de la Curte din cauza severitatii si racelii sale. Dupa izbucnirea primului razboi mondial, cand Rusia lupta contra Germaniei, originea ei germana i-a atras si antipatia populatiei. Pe strazile capitalei, Petersburg, s-au facut auzite chiar strigate de "Jos cu nemtoaica".

Desi in prima parte a domniei sale Nicolae a incurajat unele tentative de reforma, acestea au fost blocate dupa 1900. Tarul vedea in autocratie singura sansa de supravietuire a Rusiei. A incercat astfel sa impiedice haosul si sa transmita urmasilor sai mostenirea intreaga ce le revenea de drept: Imperiul Rus.

Una dintre dramele cuplului imperial a fost spaima ca nu vor reusi sa aiba un mostenitor. In decursul a zece ani de casnicie, pana la 1904, tarina nascuse patru fete, iar succesiunea tronului devenea problematica. Dar la 30 iulie 1904 s-a nascut un baiat, Alexei.

Drama nu s-a sfarsit insa aici: copilul avea hemofilie, o boala genetica rara, transmisa pe linie materna. Boala impiedica insa coagularea sangelui, orice hemoragie devenind astfel fatala. Spre a-si vindeca fiul, Alexandra a facut apel la diversi calugari, vraci si prezicatori. Dintre acestia, calugarul Grigori Rasputin a dobandit un rol foarte mare in cadrul familiei imperiale. Se spune ca influenta chiar politica de stat a Rusiei.

MARTOR MUT. Desi formau majoritatea populatiei, taranii rusi erau indiferenti la schimbarile politice

MARII BOIERI. Nobilimea rusa reprezenta fata occidentala a tarii. Marile familii nobiliare erau legate prin rudenie cu omoloagele lor din Europa, iar limba vorbita, chiar si in familie, era franceza. Luxul in care traiau era exorbitant, iar opulenta contrasta cu conditiile grele de viata ale oamenilor de rand.

Cariera visata de fiii nobililor era cea militara. De multe ori nu aveau de ales, presiunile familiei indreptandu-i in aceasta directie. Nu slujeau insa in unitatile de rand, ci in cele de garda, unitati de elita destinate apararii familiei imperiale.

"Rusia nu este un stat comercial sau agrar, ci unul armat, iar vocatia lui e sa starneasca groaza in lume" - scria in manualul cadetilor. In timp de pace, acestia starneau insa groaza in... carciumi. Votca era pretuita si in lumea ofiterilor superiori. Se spune chiar ca marele cneaz Serghei Alexandrovici, fratele tarului si comandantul regimentului de garda, a inventat o metoda speciala de distractie: se imbatau "ca lupii" (alergau goi pe ger, afara, cu o sticla de sampanie din care sorbeau si urlau ca lupii).

O parte a nobilimii lucra in administratie. Nici aici lucrurile nu mergeau foarte bine. Mecanismul administrativ era greoi si primitiv, numarul functionarilor, redus si coruptia, in floare.

Lipsa de preocupare pentru oamenii din popor a facut uneori mii de victime, cum a fost cazul evenimentelor de la incoronarea noului tar, in mai 1896. Conform ritualului, dupa ceremonie avea loc o serbare populara. Locul ales a fost campia Hodinsc, din afara Moscovei. Insa, din neglijenta administratiei, o serie de santuri fusesera lasate neacoperite. In momentul in care multimea de peste 500.000 de persoane s-a napustit spre corturile cu alimente gratuite, oamenii au cazut in santuri, si peste doua mii dintre ei au murit striviti.

Vinovat de aceasta era marele cneaz Serghei Alexandrovici, unchiul tarului. Desi s-a format o comisie, ancheta a fost intrerupta la insistentele tarinei: acuzatul era casatorit cu sora acesteia.

SUCCESORUL. Tenacitatea lui Lenin l-a impiedicat pe tareviciul Alexei sa ii urmeze la tron tatalui sau

Taranii reprezentau la sfarsitul secolului al XIX-lea peste 80% din populatie. Paradoxal insa, rolul lor in cadrul politicii imperiului era foarte mic. Practic, erau doar platitori de taxe. Singurul lucru prin care se identificau cu Rusia era credinta lor ortodoxa si increderea in "tatucul" tar. Desi uneori munceau sezonier in fabricile din marile orase, priveau cu suspiciune oamenii din alte categorii sociale.

Traiau organizati in obsti care lucrau pamantul in comun, conduse de un sfat, in frunte cu un staroste. Acesta era numit de multe ori de catre autoritati si avea ca sarcina strangerea taxelor. Din aceasta cauza contactul direct intre reprezentantii statului si tarani era minim.

Muncitorii erau o minoritate in Rusia - probabil cam 1% din populatie. Erau concentrati in cele cateva zone industrializate, in special in jurul Moscovei si capitalei, Petrograd. Conditiile lor de viata erau uneori chiar mai grele decat ale taranilor, iar concentrarea in zone restranse le sporea potentialul protestatar. Muncitorii reprezentau terenul de actiune al "intelighentiei". Aceasta era formata din intelectuali de factura diversa, cu educatie adesea incompleta care dorea inlaturarea autocratiei si adoptarea unor forme utopice (deseori) de organizare. Din aceasta categorie vor proveni si "revolutionarii de profesie", condusi de Lenin.

"Intelighentia" a profitat de momentele de slabiciune ale regimului tarist, in special in perioadele de razboi, cand armata, principalul mijloc de represiune, se afla pe front. Astfel, in 1905, pe fondul razboiului ruso-japonez, a avut loc in Rusia o adevarata revolutie, inabusita cu greutate de tar.

In ciuda existentei unei puternice politii politice, Ohrana, de multe ori grupari ale reprezentantilor "intelighentiei" au organizat atentate reusite impotriva functionarilor de rang inalt. Cea mai importanta victima a fost, in 1881, tarul Alexandru al II-lea.

AUTOCRATIA Termenul descrie organizarea politica a Rusiei pana la 1917 si desemneaza o forma de guvernamant in care o singura persoana (tarul) detine puterea absoluta. Acesta era stapan, in sens propriu, al Rusiei. Mai mult, datorita fortei militare de care dispunea, avea o influenta majora si asupra politicii europene. Alexandru al III-lea, predecesorul ultimului tar, obisnuia sa lase ambasadorii straini sa astepte in timp ce el pescuia. Spunea: "Europa poate astepta in timp ce tarul rus prinde pesti". Isi permitea aceasta ca stapan de drept al intregii Rusii, un stat care reprezenta 1/6 din suprafata globului. Atitudinea tarilor fata de societate era diferita, in functie de personalitatea fiecaruia. Alexandru al II-lea (1855-1881) a incercat sa initieze o serie de reforme. A fost asasinat de o grupare anarhista chiar in ziua in care se pregatea sa promulge o constitutie. Urmasul sau, Alexandru al III-lea, a tras invataminte din aceasta intamplare: tentativele de reforma au fost blocate.

LACRIMI AMARE In 1894, Manifestul Urcarii la Tron a ultimului Tar, Nicoale al II-lea, incepea astfel: "Atotputernicul Dumnezeu, in intelepciunea Sa misterioasa, a binevoit a lua pretioasa viata a Tatalui Nostru Preaiubit, Imparatul Alexandru Alexandrievici. Boala sa grava nu a fost vindecata nici de tratament, nici de climatul sanatos din Crimeea si, la Livadia, la 20 octombrie, inconjurat de Augusta Sa Familie, a murit in bratele Inaltimii Sale Imperiale Imparateasa si ale Noastre. Cuvintele nu pot exprima regretul Nostru, dar fiecare inima ruseasca il va intelege. Stim ca pe cuprinsul vastului Nostru Imperiu lacrimi amare ii vor insoti plecarea Suveranului Nostru de pe taramul natal pe care l-a iubit cu puterea deplina a sufletului sau rus si pentru a carui prosperitate si-a dedicat toata energia, necrutandu-si nici viata, nici sanatatea".