"Locatarii" din blocul comunist si politica lor

In privinta motivatiilor si modului de constructie a blocului comunist, parerile specialistilor sunt impartite. Unii acuza lacomia lui Stalin de a detine o larga zona de influenta. Altii ii "scuza" reactia, considerand ca nu a facut decat sa se apere de ofensiva SUA. Dincolo de opinii, lagarul socialist a devenit realitate.

"Fratia" in lagarul socialist

In privinta motivatiilor si modului de constructie a blocului comunist, parerile specialistilor sunt impartite. Unii acuza lacomia lui Stalin de a detine o larga zona de influenta. Altii ii "scuza" reactia, considerand ca nu a facut decat sa se apere de ofensiva SUA. Dincolo de opinii, lagarul socialist a devenit realitate.

In orice competitie, adversarii isi urmaresc unul altuia miscarile si reactiile. Tocmai dintr-o astfel de panda permanenta intre SUA si URSS a cazut peste Europa "cortina de fier", facand posibila continuarea conflagratiei sub forma unui "razboi rece". Miscarile sovieticilor din Europa Rasariteana nu puteau trece neobservate. Diplomatul american George Kennan si-a informat presedintele, Harry Truman, despre planurile expansioniste ale URSS, propunand o strategie de "stopare" a Moscovei.

JDANOV ARE CUVANTUL! Kremlinul nu s-a lasat insa intimidat. Fondarea Cominformului (septembrie 1947) a parut intr-o prima etapa a fi raspunsul dat Planului Marshall, dar si tentativelor puterilor occidentale de a interveni si stopa comunizarea partii rasaritene a Europei. Al doilea "raspuns" a constat in crearea CAER (5 ianuarie 1949). La intalnirea celor noua state comuniste care au pus bazele Cominformului, reprezentantul URSS, Andrei Jdanov, a trasat, in viziunea Moscovei, liniile directoare ale politicii internationale. Raportul sau constata "impartirea" lumii in lagarul imperialist si cel socialist. In primul erau incluse Franta, Anglia, SUA si invinsele in urma razboiului: Germania, Japonia, Italia. In opinia lui Jdanov, "pilonii de sustinere" ai lagarului imperialist erau Anglia, Franta, Belgia, Olanda (ultimele doua ca tari colonialiste), Turcia si Grecia ("tari cu regimuri reactionare si antidemocratice") si "tari politiceste si economiceste dependente de SUA ca tarile Orientului Apropiat, ale Americii de Sud si China".

De cealalta parte, supus Moscovei se afla lagarul socialist - "bastionul pacii si democratiei" - la care se adaugau "simpatizantii" (Indonezia, Vietnam, India, Egiptul si Siria).

"SUPUSII". IN LAGARUL SOCIALIST, "fratii mai mici" ai URSS pot fi impartiti in doua categorii: "supusi" si "refractari". Din prima categorie fac parte statele in care, odata Armata Rosie intrata si comunistii instalati in posturi-cheie, acestia au pastrat puterea pana in 1989. In Bulgaria, de pilda, Frontul Patriei, "intronat" de sovietici, compus din comunisti, socialisti si taranisti, a obtinut majoritatea la alegerile din noiembrie 1945. Aceeasi "reteta" a functionat si in Ungaria. In noiembrie 1944, la Szeged, micii proprietari, national-taranistii, socialistii si comunisti au organizat Frontul National de Independenta. Peste o luna s-a format la Debrecen guvernul provizoriu, aflat sub controlul generalului sovietic Vorosilov. Un guvern asemanator a fost creat si la Lublin, in Polonia. Autointitulatul Comitet-comunist-de-la-Lublin a "dat" guvernului format in iunie 1945 17 ministri comunisti dintr-un total de 21.

MASTILE PROPAGANDEI "Aci (in lagarul capitalist - n.n.), amenintarea directa cu forta se imbina cu santajul, cu tot felul de masuri de presiune politica si economica, cu coruptia, cu folosirea contradictiilor si disensiunilor interne pentru intarirea propriilor pozitii. Toate acestea sunt acoperite cu masca liberalo-pacifista, cu scopul de a insela si a atrage in cursa pe oamenii neincercati in politica. (…) De aici rezulta ca partidelor comuniste le revine o sarcina deosebita. Ele trebue sa ia in mainile lor steagul apararii independentei si suveranitatii nationale a tarilor lor astfel incat nici un fel de planuri de inrobire a tarilor din Europa si Asia nu vor putea fi realizate" Declaratia participantilor la sedinta de constituire a Cominformului, Polonia 1947

"REFRACTARII". Cehoslovacia si Albania sunt doua cazuri de "refractari" ai lagarului socialist, readusi la linia "corecta" de Stalin. Sovieticii, "eliberatori ai Cehoslovaciei", au reusit impunerea unui guvern compus mai ales din comunisti instruiti la Moscova. Din martie 1945, Frontul National Cehoslovac a stabilit la Kosice un program de actiune care a "nascut" guvernul de uniune de la 5 aprilie. Spre deosebire de celelalte state-"surori", comunistii cehoslovaci n-au vizat acapararea dintr-o data a intregii puteri, ba mai mult, nu au respectat dintotdeauna "regulile" Kremlinului. Dar, dupa intrevederea Stalin - presedintele Benes, Cehoslovacia a anuntat "brusc" respingerea "ajutorului anglo-britanic", dupa ce initial il acceptasera. Din vara lui 1947, "armonia" din Frontul National s-a rupt. Partidul Comunist Cehoslovac isi pune in aplicare metodele "moscovite": hartuirea partenerilor in scopul obtinerii posturilor-cheie din guvern, organizarea de greve prin intermediul sindicatele coordonate de lideri comunisti, reinfiintarea "militiilor populare" din timpul razboiului, propaganda filosovietica. Rezultatul? 12 ministri moderati demisioneaza, iar presedintele Benes, sub presiunea militiilor si a sindicatelor, formeaza un nou guvern (25 februarie 1948) in care vor intra 12 ministri comunisti, de asta data, in frunte cu premierul Gottwald, liderul PCC. Astfel s-a derulat "lovitura de la Praga", in urma careia comunistii, castigatori si in alegeri, au transformat tara intr-o "democratie populara".

Comunizarea Albaniei a fost favorizata de devastatorul razboi civil (1943) purtat intre regalisti, nationalisti si triburile din zona muntoasa. Dupa 1945, aflat sub "aripa protectoare" a sovieticilor, liderul comunist albanez Enver Hodja si partidul comunist - "Frontul democratic" - obtin puterea. Cu toate ca in interiorul formatiunii exista o ruptura: "militantii" pentru unificarea cu Iugoslavia si "intelectualii" lui Hodja, care voiau independenta tarii.

Proclamarea Republicii Populare Federative Iugoslavia (29 noiembrie 1945) a fost precedata de adevarate masacre intre locuitorii tarii, intre diversele populatii. Abia la insistentele lui Stalin, Tito a acceptat formarea unui guvern de uniune, acaparat ulterior de comunisti, titulari a 23 din cele 25 de posturi ministeriale. Conducatorul iugoslav a aparut ca preferat al lui Stalin pana in 1949, an in care unitatea blocului comunist a fost zdruncinata de eliminarea "tradatorului Tito" din "fratia lagarului socialist".

SUPUNEREA "SATELITILOR"

Factorii favorizanti ai instaurarii comunismului si formarii, practic, a lagarului socialist in Europa Centrala si de Sud-Est au fost, in principal, dificultatile economice si sociale postbelice, imposibilitatea fortelor de opozitie de a se manifesta, prezenta fizica si insistenta sau doar proximitatea trupelor sovietice, carisma si popularitatea de care s-au bucurat liderii comunisti (unii aureolati de anii petrecuti in puscarie pentru "cauza socialismului"). Sovietizarea a parcurs aceleasi etape concrete in toate tarile "supuse": impunerea de catre Armata Rosie a "guvernelor de uniune nationala", provenite din fronturile formate in scopul organizarii rezistentei comuniste; trucarea alegerilor pentru a aduce la putere partidele comuniste; eliminarea "dusmanilor de clasa".

CITITI MAINE EPISODUL 162 ASIA ROSIE. Folosindu-se de mijloacele tipice organizarii statului bolsevic, dar si speculand neintelegerile dintre liderii locali, discipolii Kremlinului au ajuns la conducerea Coreii de Nord si a Chinei. Kim Ir Sen si Mao Tsedong devin noii idoli ai unor mari multimi convertite la "religia" comunista. EUROPA, DINCOLO DE "CORTINA DE FIER". Daca in lagarul socialist jocurile erau facute de URSS, dincolo de "cortina de fier" puterile occidentale au fost nevoite sa gaseasca rapid solutiile care sa le salveze economia si societatea.